Monden > Diverse > Istorie > Hortensia Papadat-Bengescu rafinament psihologic, literatură poetică sau literatură senzorială
Istorie

Hortensia Papadat-Bengescu rafinament psihologic, literatură poetică sau literatură senzorială

Hortensia Papadat-Bengescu rafinament psihologic, literatură poetică sau literatură senzorială
Sursa: Google

Hortensia Papadat-Bengescu a fost un talent care s-a lăsat așteptat. O imagine completă a prozei interbelice românești nu se poate face fără încadrarea operei  Hortensiei Papadat-Bengescu  în rama acesteia,  scriitoarea ciclului Halipilor în care G. Călinescu  identifică o scriitoare proustiană. Călinescu  nu consideră operele de început importante,  astfel  le  reduce  la

„pagini de jurnal vaporoase,  inconsistente,  în care o notație acută  este înecată  în divagațiuni de o importanță mediocră.” Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 737

Începând cu anul 1919 deschide o colaborare cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu şi să publice în revista Sburătorul. Din acest punct în colo, rolul decisiv în evoluția și tendințele scriitoarei sunt de influență modernă, preia suflul din romanul european modern. Asta pentru că îl are Eugen Lovinescu alături, acela dintre cei puținicare crede în talentul și puterea scriitoarelor. Așa că toate romanele sale vor trece pentru început prin filtrul critic din cenaclu şi mai apoi publicate. Scriitorul său preferat este Marcel Proust. Scriitorul a cărui metodă de scriere o putem regăsi, oarecum şi în romanele sale.

„Începutul de veac îi prinde pe români pregătiţi să preîntâmpine cum se cuvine înnoirile ce se anunţă. Tot mai mulţi români tineri îşi fac studiile în capitala Franţei, tot mai mulţi artişti, scriitori, îndrăgostiţi de artă şi literatură pot fi întâlniţi prin cafenelele pariziene în căutarea acelui spirit al secolului care să-i scoată din anonimat şi să-i facă mai vizibili atât în ţara lor, cât şi în străinătate.” Mircea Popa, De la est spre vest. Privelişti literare europene, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2010, p. 269.

Îi atribuie Vieții românești doar meritul descoperirii acesteia. Nu vede un autor la fel important în  Ape adânci (1919)  sau  în Femeia în  fața oglinzei (1921) cum este în cazul prozei de maturitate.  Apreciază platitudinea scriiturii acesteia pe care o găsește în romanele sale, fiind

„un material [incontestabil] mai bogat decât orice alt romancier, ceea ce  se explică prin chiar condiția feminină.” Op. Cit., p. 738

Opera Hortensiei Papadat-Bengescu și critica literaturii

Opera Hortensiei Papadat-Bengescu este cu ușurință așezată în istoria literaturii lui Călinescu  în rândurile proustienilor. Ibrăileanu  recunoaște operei acesteia caracterul feminin și original. Considerând că doar o personalitate cu adevărat puternică ar putea să își construiască un stil propriu, fără a se lăsa influențată de modelul literaturii contemporane:

„Și poate, pe lângă puternica personalitate a autoarei  noastre, ceea ce a contribuit încă la originalitatea tranșantă a operei sale este și norocul d-nei Hortensia Papadat-Bengescu de a nu face parte, ori de-a nu se socoti  făcând  parte din nici o școală literară, care să-i impună, ori de la care să i se pară că trebuie să adopte norme, formule și idealuri literare.”  Ibrăileanu, G., Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979, p. 340

Observăm  faptul de-a i se recunoaște merite scriitoarei  pentru libertatea artistică de care se bucură. Criticul nu se oprește asupra capacității acesteia de analiză, ci asupra dexterității cu care reușește să ofere (nu să surprindă!) mai multe valențe ale realității:

„Nu există un alt scriitor care să epuizeze cu atâta necontenită noutate materia unui subiect.  Bucăți ca Marea sau ca Femei între ele sunt lucrări de miniatură, executate pe dimensiuni de frescă. […] căci d-na Hortensia Papadat-Bengescu nu are senzații simple de la lucruri, are serii, are mănunchiuri de senzații. Ea nu ne dă melodii, ca să scindeze evenimentele, ea ne dă armonii de senzații, care aduc ceva din intimitatea profundă a lucrurilor. De aici și stilul său cu fraze lungi, cu incidente, cu reveniri, cu ezitări.” Op. Cit., p. 341

Cumva acesta pune posibila stângăcie a scriiturii în demersul acesteia de a construi o lume de senzații și de impresii. Lovinescu definește literatura de început.

„o formă nediferențiată încă de impresionismul liric, în care considerațiile intelectuale, trase în jurul unor subiecte întâmplătoare, se îmbină cu elanuri lirice și cu mici extaze, poeme în proză, ce nu așteaptă decât cadența ritmului (Dorința), întretăiate de analize, ce-și scoboară indeciziunea până în inconștient și în obsesie (capitolul Poveștile ochilor din Femei între ele).”  Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. III, Editura Minerva, București, 1981, pp.225-226

Lovinescu și Hortensia Papadat-Bengescu

În acest volum de feminității întâlnim o Hortensia care pare „ușor indecisă” în ce privește prezentarea faptelor, scrisul reprezentând un pretext pentru exprimarea unor impresii de importanță medie nereușind să prezinte structuri și perspective, doar nuanțe:

„Aici, el e stăpân sălbatec, puterea lui mă înfrânge. Îl ascult aiurită… Prinsă de scorbura copacului cu lanțuri nevăzute, mă simt ca și mușchiul ce a crescut pe trunchi sau ca iedera fragedă încolăcită în jurul lui- și în mine adoarme neastâmpărul lacom de până acum.” sau „Când te scalzi, marea îți dă ceva din voluptățile necunoscute ale vieții; te apropii.. te înfiori… te atingi… și sperios, te dai înapoi. Apoi te mai cutremuri, mai încerci… și te afunzi dintr-o dată în mările tulburi ale patimilor, și cauți și noi senzații…” Papada-Bengescu, Hortensia, Dorința, în  Opere,  vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 57

Avem o apreciere a caracterului feminin la toți cei trei critici, pentru literatura de început a acesteia este condamnată de G. Călinescu și E. Lovinescu pentru lipsa structurii, literatura de început a autoarei fiind o înșiruire de mici extaze sau pagini de jurnal vaporoase. Lovinescu descoperă în proza acesteia originalitatea în „fuziunea lirismului cu spiritul analitic”.

Ibrăileanu și Hortensia Papadat-Bengescu

Ibrăileanu găsește indeciziunea acesteia drept o capacitate care poate să epuizeze cu atâta necontenită noutate materia unui subiect. Bucăți ca Marea sau ca Femei între ele sunt lucrări de miniatură, executate pe dimensiuni de frescă. Frenezia descrisă de Hortensia Papadat-Bengescu este în viziunea lui E. Lovinescu doar o simplă încercare de impresionabilitate și indecizie. Pentru Ibrăileanu sunt mărci ale unei lumi de senzații și de impresii este haina bogată și strălucită.

„d-sa își înveșmântează concepția dominantă a operei, apetitul de viață potențată, bucuria de a trăi intens și înalt, drepturile imprescriptibile ale naturii individuale și protestarea împotriva prejudecăților care se opun acestei concepții, ca și împotriva forțelor fatalității sociale care împiedică realizarea acestei concepții.” Papadat-Bengescu, Hortensia, Marea în op. Cit., p. 20

Lovinescu și proza scurtă a scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu

Lovinescu nu apreciază originalitatea prin prisma personalității puternice a Hortensiei, el pune originalitatea acesteia tocmai în nereușita ei de a crea o operă de tip impresionist, fapt datorat analizei sale.

„care se coboară incisiv și prea migălos pentru a se mărgini la fixarea unor impresii fugare. Prin calitatea spiritului ei analitic și, mai ales, prin abuzul ei, scriitoarea nu reușește, așadar, pe deplin în literatura impresionistă, fiindcă, pe când impresionismul se mulțumește cu suprafața vieții, d-na Hortensia Papadat-Bengescu caută și dimensiunea adâncimii: în subtilitatea chinuită a frazelor, d-sa pare că ar căuta și dimensiunea a patra.” Op. Cit., p. 227

Găsește importantă literatura acesteia pentru caracterul psihologizant și pentru componenta filozofică. Originalitatea operei sale este pusă în demersul sondării lucrurilor, nu al libertății și nici al reducerii sale la poem, literaturii ei nu i se poate cere o determinare.

Marea este importantă, nu pentru că ne dă armonii de senzații, care aduc ceva din intimitatea profundă a lucrurilor, ci pentru puterea de a răspica lucrurile în firicele nevăzute; cu observații incisive […] ce vor să subtilizeze și mai mult cugetarea.”  Ibrăileanu,G.,  Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979, p.341

Concluzie

Trăsăturile distincte pe care ambii critici le identifică sunt feminitatea scriiturii sale și aplecare spre detaliu. Ibrăileanu se oprește asupra liricității acesteia, pe când E. Lovinescu găsește autoarea importantă pentru capacitatea de analiză psihologică și cugetare filozofică. Hortensia Papadat-Bengescu surprinde detaliul care ascunde mici cugetări, opera de început nu încheagă o acțiune propriu-zisă, dar anunță autoarea importantă de mai târziu.

Bibliografie

  1. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982;
  2. Ibrăileanu, Garabet, Spiritul critic în cultura românească. Note și impresii, Editura Minerva, București, 1984;
  3. Ibrăileanu,G., Studii literare I, Editura Minerva, București, 1979;
  4. Lovinescu, E., Critice 2, Editura Minerva, București, 1982;
  5. Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. III, Editura Minerva, București, 1981;
  6. Papada-Bengescu, Hortensia, în  Opere,  I, Editura Minerva, București, 1972.