Literatură

Hristina Doroftei – Mașina de cusut

Hristina Doroftei – Mașina de cusut

Pe poeta Hristina Doroftei am cunoscut-o la Târgu Mureș, mi-ar fi mai simplu dacă mi-aș aminti exact circumstanțele în care ne-am întâlnit, dar cred că în Redacția Revistei Vatra. Probababil că apoi am frecventat cenacluri locale împreună, apoi am fost împreună la Turnirul Scriitorilor invitate de către Mariana Gorczyca la Sighișoara în 2018. I-am urmărit evoluția, am fost atent interesată de poezia ei și în consecință am citit tot ce a publicat, poezia, eseurile și interviurile. Mi se pare că este poeta care încearcă mereu să se autodefinească, o poetă care apare mereu cu ceva nou, ca și cum ar vrea să uităm ce a scris până atunci. De fapt cam asta a și afirmat în cea de-a opta ediție a Cenaclului revistei Vatra, joi 22 octombrie, 2020, deci recent.

Hristina Doroftei s-a născut la 18 mai 1983,  la Târgu Mureș. Trăiește în Târgu Mureș. A publicat două volume de poeme:

Reflexie, Editura Junimea, Iași, 2014; Mașina de cusut, Editura Cartea Românească, București, 2017 și teza sa de doctorat:

Memoria zăbrelelor, eseu anti-uitare, Editura Arc, Chișinău, 2017; Licențiată în filologie, masterat și doctorat la UPM Tg. Mureș (actualmente UMFST). Publică în numeroase reviste: Vatra; Conta; România literară; Familia; etc; Premii pe care le-a obținut:

 Porni Luceafărul… (ediția XXXIII, 2014), Botoșani; Opera Prima, ediția XXXV a Festivalului Internațional „Tudor Arghezi”, Tg. Jiu;

Premiul pentru debut, USR, Tg. Mureș;

Ar trebui să spun că mă aflu în asentimentul tuturor celor care au scris despre cărțile Hristinei Doroftei. Dacă în prima carte, Reflexie, Hristina Doroftei își demonstra că-l poate rescrie pe Caragiale liric, chiar mai bine decât a făcut-o Caragiale în zona de dramaturgie, și dacă i-a reușit postironia și a excelat în asta, trebuie să spun că Mașina de cusut este o carte a eliberării de sub jugul patriarhatului. O carte care scoate în evidență neajunsurile stilului de viață patriarhal, unde fiecare tânjește după afecțiunea tatălui, care adesea se arată dominant și sever, destul de insensibil, incapabil de a manifesta regret, scuze, sau afecțiune. Mașina de cusut, acest instrument de tortură al „Epocii de aur”, un simbol al femeii ținute sub control la cusut, o treabă de femeie, cu care mamele noastre și bunicile au rămas. Unele fetițe au fost chiar obișnuite cu lucrul de mână: brodatul, lucrul cu andrelele, cusutul de mână, cusutul la mașina de cusut cu pedală sau electrică, astfel că aceste lucruri se învățau în familiile în care erau fete, se mai practică și azi probabil în zonele rurale, niște îndeletniciri cum s-ar zice femeiești, însă cu acest zgomot se creșteau copiii în familii. Mame și femei de tot felul care își puneau viața în slujba mașinii de cusut, asta pentru a-și face propria zestre, de la cămăși de noapte, până la lenjerii de pat, și până la perdele, fețe de pernă, cearceafuri etc.

Lirica Hristinei Doroftei, cuprinde, deci stilul de viață al femeilor din răstimpuri și până azi, oprite din artă, orientate înspre muncile practice, era un mod de viață de turmă, din momentul industrializării era și căutată munca aceasta. Se chema emancipare, pentru că o lungă vreme femeile n-au avut voie să facă anumite munci, le făceau doar acasă. Emanciparea femeii i-a fost permisă, dar numai pe anumite sectoare, unul dintre ele era legat de cusutul hainelor, o industrie care a făcut să uniformizeze femeile, se cam purtau aceleași haine după aceleași tipare, așa cum bine se cunoaște despre acea epocă foarte productivă și pe cât de productivă pe atât de opresivă.Vedeți aici mai multe mărturii ale unor femei care au trăit în acea perioadă. Se vorbește despre egalitatea comunisă a femeilor cu bărbații, dar știm cu toții că egalitatea femeii cu bărbatul nu era egalitatea ideală pentru care se militează astăzi.

Mașina de cusut problematizează meseriile femeiești versus meseriile bărbătești. De fapt, drepturile bărbaților versus drepturile femeilor ascunse în lirica Hristinei Doroftei, fapt pe care criticii acestei cărți s-au străduit să-l ascundă în cuvinte sofisticate. Lirica Hristinei Doroftei dă pe față un adevăr irevocabil, un adevăr al anilor din regimul comunist prelungit în regimul democratic sub alte forme. Este o carte despre emanciparea femeii, despre faptul că femeia alege ce să studieze și ce informații să acumuleze independent de dorința celorlalte femei din familie, ea e capabilă să-și descopere capacitățile, aptitudinile și să studieze ceea ce crede că i-ar plăcea. Hristina Doroftei vorbește în cartea sa despre adevărata emancipare intrinsecă nemijlocită de vreun curent politic:

„mașina de cusut mă trezește

în fiecare dimineață

țăcănitul ei metalic mă zgârâie în urechi

îmi sperie visele

mă aduce într-o realitate plină de

ațe

Materiale

comenzi

nu-mi place nicio haină ce iese dintre

dinții mașinii de cusut

poate din cauză că asist

la nașterea fiecărei

fuste

cămăși

eșarfe

 

până-n bucătărie mă împiedic de

papiote și mătăsuri

șabloanele folosite emană miros de stătut

parcurg o cursă cu obstacole

zi de zi

mama nu are timp nici să-mi spună

bună dimineața

bunica (femeie practică) mă cheamă cu drag

vrea să-mi injecteze microbul mașinii de cusut

refuz cu hotărâre

nu vreau să devin sclava ei

a materialelor pe care le roade oră de oră

și a vieții femeilor din familia noastră.”

(mașina de cusut 1, p. 11)

Cartea Mașina de cusut poate fi comandată aici!