Literatură

Hristina Doroftei, Memoria zăbrelelor – eseu anti-uitare

Hristina Doroftei, Memoria zăbrelelor - eseu anti-uitare

Hristina Doroftei, Memoria zăbreleloreseu anti-uitare, Editura Arc, Chișinău, 2017 este dovada celor trei ani petrecuți în cadrul cercetărilor pentru studiile doctorale la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, Facultatea de Științe și Litere și susținută în 2012. O lucrare coordonată îndeaproape de profesorul universitar dr. Al. Cistelecan.

Este vizată perioada 1944-1964 a perioadei comuniste, memoriile, biografiile, jurnalele din acea perioadă, acestea sunt mărturii mai mult sau mai puțin estetizate. Există un argument în care autoarea își explică opțiunea pentru subiectul discutat. Alegerea se pare că o face emotional dintr-o curiozitate cu privire la ce determină pe cineva să distrugă pe altcineva, interesul ei pentru labilitatea acelei perioade și pentru doctrina de curățare a personalității cu tot ce înseamnă aceasta, dorința de a curăța orice urmă de intelectualitate prin suferință fac parte din spectrul intereselor manifestate aici, de la acestea pornește Hristina Doroftei o lucrare extrem de interesantă. Una din multele, desigur, dacă ne gândim că mărturiile pot fi vizitate și online, acum, există numeroase și variate.

Cartea este structurată în mărturii clericale și memorii ale laicilor, este un demers, așa cum deduce interdisciplinar, regula pe care o încalcă această lucrare de doctorat ar fi aceea că nu se respect ideea de obiectivitate în abordarea problemei, nu este neapărat o lucrare original, cum spune și înainte cuvântătorul cărții și coordonatorul lucrării, dar probabil că împreună cu această încălcare a unei legi academice intră în conștiința universitară și ideea că a fi subiectiv reprezintă și aceasta o valoare în sine, aduci când propria rațiune formulează argumente care susțin cauza pentru care se pledează. Aici se pledează pentru un trecut negru, reprezentarea suferințelor sau rereprezentarea lor, punerea în scenă a tăriei de caracter de care marii intelectuali au dat dovadă chiar și în acea perioadă convulsivă. Numai știința nu se poate lepăda indiferent de suferințele pricinuite la fel nici credința. Probabil că exact aceasta a vrut să transmită Hristina, că știința e la fel de tare precum credința, că poate da individului anduranță și

Lucrarea conține patru capitole după cum urmează: Memorie și biografie; Rememorările clericilor; Rememorările laicilor; Detenția: toționari versus deținuți. Se pare că unele dintre lucrările găsite de-a lungul cercetării nu conțin aspect literare, de aceea e de bun augur că s-a menționat faptul că este o lucrare interdisciplinară, astfel că scapă de neajunsul unei categorice critici negative. Ei bine, aici confesivul este partea care dă rezonanță și întărește interesele personale (pare că cercetătoarea ne recunoaște că nu este decât un moft personal, dar cu atât mai bine dacă devine o lucrare oficială, cum s-a și întâmplat), ale autoarei, alături de ea avem șansa de a descoperi torturile la care erau supuși cei încarcerați, evenimente pe care nu ni le putem imagina, ea coboară într-o lume în care nu oricine are tăria de a coborî (și rămâne trei ani cât durează perioada de cercetare). Se lasă traficată emotional și psihic de teroarea interioarelor. La lansarea acestei cărți la care am avut șansa să fiu prezentă la Târgu Mureș. Ea ne spune că unele interioare ale unor închisori le-a putut parcurge online, la cele la care a avut acces a mers în persoană, deci face și această muncă de reporter la fața locului oarecum (și poate e modestă) când spune că această lucrare se realizează strict pe cercetarea în biblioteci (ei bine, nu).

Eseu anti-uitare, căci un eseu mai amplu este lucrarea Hristinei, se scrie lejer, se citește cu ușurință, cei care nu au avut acces la anumite mărturii acum vor putea avea, plus că anumite referințe sunt atât de folositoare pentru a găsi anumite reacții și mărturii vii. Există supraviețuitori ai închisorilor perioadei comuniste. Amintește de Fenomenul Pitești, crunta și îngrozitoarea bază de dezvoltare ale unor torturi nemaipomenite care au întunecat întreaga istorie a României până azi, îl citează și pe Paul Goma și efectul pe care închisoarea l-a avut asupra lui, atunci când spune că nu îi va uita pe torționarii săi. De aici și acest eseu împotriva uitării. Faptele care sunt uitate riscă să se repete, istoria riscă să le reitereze, acestea nu sunt fapte care să fie de dorit pentru repetare. Consecințele violenței pe termen lung sunt catastrofale pentru ființa umană. Dezumanizarea, sau Reeducarea așa cum numeau comuniștii procesul în care erau antrenați oameni nevinovați, dar până la urmă ce este vina, dacă nu un concept abstract care poate fi umplut de sens în funcție de interese politice? Așa în cazul intelectualilor, sau al călugărilor, care s-au trezit peste noapte din casele lor ridicați și transformați în deținuți. A fost într-adevăr o oroare pe care nu ar trebui să o repetăm niciodată în istorie, o asemenea barbarie care a dus la moartea multor persoane și personalități doar pentru setea de putere și dintr-un crez fără fundament, așa cum îl vedem acum la 30 de ani distanță. Torturile nu sunt parte dintr-o țară civilizată și nu mai au ce căuta pe teritoriul nostru, mie mi se pare că Hristina Doroftei scrie un manifest destul de plauzibil „Memoria zăbrelelor, eseu anti-uitare” ne reamitește câte ceva despre umanitatea pierdută, recuperează voci reziliente.

Cumpără de aici cartea Memoria zăbrelelor, eseu-anti-uitare!