Ştiri mondene

I-a interzis! Ce părere are tatăl Lidiei Buble despre presupusa relație a artistei cu Ilie Cornel

De când s-a despărțit de Răzvan Simion, toată lumea vrea să o vadă pe Lidia Buble fericită în brațele altăui bărbat. S-a vehiculat că ar avea o nouă relație cu un cântăreț din România, fapt care l-a nemulțumit teribil pe tatăl său. Acesta nu a ezitat să-și sfătuiască fiica, exprimându-și în mod cert dezacordul.

Lidia Buble este o femeie foarte frumoasă și talentată, așa că nu e de mirare că toți fanii săi vor să o vadă așezată la casa ei. Artista a avut o relație de lungă durată cu prezentatorul Răzvan Simion, însă totul s-a terminat vara aceasta. Chiar dacă au trecut abia câteva luni de la despărțire, toți așteptăm cu nerăbdare ca vedeta să fie din nou îndrăgostită.

Noua melodie pe care Lidia a lansat-o alături de Cornel Ilie a fost motiv de speculații pentru mulți. Cum solistul de la VUNK tocmai a trecut printr-un divorț, iar ea este singură, legătura dintre ei a fost ușor de făcut. Videoclipul piesei a fost cel care a pornit toate aceste zvonuri despre posibila lor relație, căci cei doi artiști apar în câteva ipostaze foarte tandre, care au dat de gândit.

După cum știm prea bine, Lidia face parte dintr-o familie foarte religioasă. Tatăl său este pastor, așadar a încercat mereu să îi inspire fiicei sale credință și să o îndrume pe un drum în viața care să urmeze învățăturile duhovnicești.

Când a auzit despre Lidia și Ilie, bărbatul s-a opus fără să stea pe gânduri. O sursă apropiată cântăreței a declarat că pastorul și-a sfătuit fiica să nu facă acest pas, semn clar că-și dorește ca fiica sa să își pună ordine în viața și în sentimente.

 „Să nu te împingă păcatul să faci așa ceva”,  i-ar fi spus acesta Lidiei Buble.

Artista l-a asigurat ulterior că nu ar trebui să aibă nici un motiv de îngrijorare, mai ales că pe ea și pe Cornel îi leagă doar o simplă prietenie.