Home > Cultură > Istorie > Iancu Jianu, adevăr și legendă. Romanații Olteniei. Zorii unei legende
Cultură Istorie Premium

Iancu Jianu, adevăr și legendă. Romanații Olteniei. Zorii unei legende

Iancu Jianu

Una dintre legendele cele mai frumoase ale românilor este relativ recentă și are baze reale. Nu este o poveste cu feți frumoși și cosânzene, nu are un final nici tragic dar nici fericit, din legenda aceasta au izvorât balade și cântece de dor, romane și filme. Vorbim despre Iancu Jianu, haiducul născut, paradoxal, în familia lui Costache Jianu, un boier oltean stăpân al mai multor moşii din Ţara Românească. Istoria, prin surse verificate, ne arată că Iancu a avut mai multe surori şi fraţi, cunoaștem chiar și numele băieților: Mihai, Amza şi Dumitrache. Viitorul haiduc învață carte la Biserica Domnească din localitatea natală, Caracal, unde deprinde greaca și slavona. Moștenirea primită de la tatăl său însemna trei moşii: Fălcoi, Zvorsca şi Racoviţa Romanaţiului.

Romanații Olteniei. Zorii unei legende

Viața lui Iancu Jianu începe astfel frumos și pare că va urma cursul firesc al vieții unui fiu de boier. Iancu va trăi 55 de ani, puțini dar foarte intenși, anii săi fiind caracterizați de aventuri ce vor deveni file de poveste. Va fi condamnat la ocnă și va evada, va fi condamnat la moarte și va beneficia de o regulă a acelor vremuri, care spunea că prin căsătoria cu o fată un condamnat poate fi salvat, va jefui boieri, chiar și poștalionul domnitorului Caragea va fi deturnat de haiducii lui, averea și-o va pierde și și-o va regăsi de câteva ori și, cu toate acestea, va muri de moarte bună.

Așadar, se naște în 1788 și primii ani părinții acestuia acordă o importanță deosebită educației. Crescând, Iancu devine pasionat de arme și de călărie și își perfecționează deprinderi în acest sens. Se spune că puțini erau cei care s-ar fi luptat cu el, deși nu avea un fizic impunător, mai degrabă fiind scund. Având o ceea ce azi numim carismă aparte, Jianu și-a dezvoltat calități de lider ce îi vor fi extrem de necesare peste ani, atunci când va comanda aproximativ 3000 de haiduci și trei tunuri.

Acțiunile sale represive nu erau îndreptate numai împotriva boierilor, aceștia erau de fapt priviți cu ură și tratați în consecință doar atunci când se dovedeau unelte ale impusei stăpâniri străine. Iancu a fost un veritabil luptător antifanariot, antihabsburgic și mai ales antiotoman.

N-ați auzit de-un Jian?

Primele confruntări serioase au avut loc în Campania haiducilor din 1809 la sud de Dunăre, imediat după ce pașa din Vidin atacase Craiova și mai multe sate oltenești. Îl ucide pe pașă și distruge complet raiaua turcească de la Plevna, raia ce nu va mai fi reconstruită apoi.

În anul 1810 Iancu Jianu nu mai suportă nedreptatea strângerii cu forța a dărilor, ucide zapciul ce făcea zile amare oltenilor lui și dispare, lăsând în urmă moșiile, liniștea și bogăția vieții de boier. Șapte ani din acest moment Valahia va croi legende în jurul lui, prima atestare verificată a lui și a haiducilor lui datând din 6 mai 1812. Este vorba despre anafora marelui spătar, care transmitea că ,,în judeţul Romanaţilor se află un Iancu Jianu şi un Scarlat Fărcășanu asupra cărora este mare bănuială că metahirisesc fapta tâlhăriei după urmările lor, având fiestecare câte o ceată de oameni înarmaţi.

Doi ani după plecarea de acasă Iancu este prins și întemnițat alături de oamenii lui la Caracal, pleacă în lanțuri la Craiova, apoi la București, pentru a fi judecați de divanul boierilor, boieri ce răsuflau ușurați după doi ani de teroare. Sentința este aspră: şase luni de închisoare la ocna de la Telega. Acum este momentul în care Iancu Jianu devine o adevărată legendă vie, despre el discutându-se și la Viena sau Petersburg. Reușește, eroic, să evadeze din ocnă și continuă epopeea jafurilor alături de haiducii care îl iubeau ca pe un frate. Între 1813 și 1814 pistoalele lor sparg liniștea pădurilor din frumosul Gorj.

Prădează preoți, boieri, români, greci. Este din nou prins și din nou ajunge la București, în fața boierilor ce îl urau cu patimă. Vodă hotărăște să îl ierte, dar numai cu prețul sechestrării averilor lui  și după ce Amza Jianu, fratele haiducului, despăgubește cu o sumă mare de bani pe toți boierii jefuiți. Vodă hotărăște apoi să îi înapoieze moșiile, cu o singură condiție: să plătească pagubele făcute, pentru care păgubiţii deschiseseră de procese împotriva lui.

Iancu Jianu se reapucă de haiducie însă, urmându-și crezul și următoarea sa faptă va sfida chiar instituția conducerii, pe însuși vodă.  În 1815 îi cade pradă poştalionul domnitorului, din care reține o sumă imensă.  Vodă Caragea își îndreaptă furia împotriva fraților lui, tot ceea ce fură Iancu fiind recuperate din averea acestora. 1817 este anul în care Iancu, din nou prins, este dus din nou la București și este condamnat la spânzurătoare, el și vitejii lui haiduci. Sultana Gălățeanu, una dintre fetele din alaiul domniței Ralu, se mărită cu el și, în virtutea unei cutume a acelei epoci, este anulată abominabila sentință. Urmează câțiva ani liniștiți, ani în care alături de Sultana își întemeiează o frumoasă familie.

Jianu și revoluția lui Tudor

Scânteia revoluției lui Tudor îl aprinde însă și pe el, lasă astfel acasă femeia, copiii și se alătură în mod voluntar revoluționarilor. Tudor Vladimirescu, cunoscându-i aptitudinile și experiența de lider, îl numește căpitan de panduri și îl deleagă a se prezenta în solie la Silistra, la pașa Mehmet. Atunci când revoluția este stinsă, înfrântă, Jianu este arestat de acest pașă și, după eliberare, merge pentru o perioadă scurtă la Brașov, apoi se reîntoarce în Oltenia natală. Știind că este supravegheat, monitorizat în permanență, alege să se stabilească în Chilii, într-o casă înconjurată de o livadă frumoasă. În 1823 Iancu este din nou arestat, pe baza unor mărturii false care îl dădeau drept un posibil organizator al unei lovituri de stat. Acuzațiile nu pot fi dovedite și Iancu se întoarce la Chilii, unde va locuia alături de familia lui până în amurgul vieții.

Moștenirea haiducului

Sacrificiul Sultanei, fata care i-a salvat viața măritându-se cu el, a fost onorat de principialul haiduc. Au trăit împreună până la moartea lui Iancu Jianu, pe 14 decembrie 1842, înconjurați de mai mulți copii. Vodă Caragea a fugit din țară, astfel toate procesele ce-i fuseseră intentate au fost anulate. Un aspect esențial al trecerii prin lumea aceasta a lui Iancu este iubirea față de oameni și patriotismul. În anii de haiducie, el făcea danii către biserici și ajuta mult proiectele de utilitate publică din Caracal și Craiova.

Există și izvoare istorice scrise ale activității haiducului, chiar și fragmente din unele înscrisuri personale ale lui Jianu: ,,Legai pe toți din ocnă, slobozii burduful și scosei pe toți haiducii din ocnă și plecai cu dânșii până la un loc. Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse și el o ceata de ai lui, plecând împreună și trecui Oltul la Slatina”; ,,Nu avea ce să ne facă. În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii?” .

Primul steag al României, steagul realizat de un alt oltean, Petrache Poenaru , steagul purtat de Tudor Vladimirescu la intrarea în București a fost donat peste ani guvernului României de un urmaș al Jienilor. După moartea lui Tudor steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a păstrat ascuns, zidit, ca pe o comoară,  în pereții casei unuia dintre fiii săi. Steagul a stat un veac ascuns. În zilele noastre  este expus la muzeul Cercului Militar Central București. Atunci când s-a stins, departe de ecourile haiduciei sale, Iancu Jianu a fost înmormântat în Biserica Adormirea Maicii Domnului din orașul Caracal, ctitorie a familiei sale.

Iancu Jianu în conștiința românilor

Există și au existat dintotdeauna controverse în ceea ce privește viața lui Iancu Jianu. Mulți istorici au întâmpinat greutăți atunci când a fost nevoie să îi facă o încadrare fermă: boier mărunt, haiduc? Ceea ce a rămas după cei 55 de ani ai lui Jianu pe acest pământ sunt steagul lui Tudor și legendele sau baladele.  Dincolo de controversele istorice rămân poveștile cu tânărul boier plecat din confortul moșiei pentru a haiduci, cu lupta tânărului haiduc cu un Pazvantoglu transformat de iataganul lui în Pazvante Chioru, cu incendierea Vidinului și Plevnei, cu aprinderea fitilului ce va arunca în aer pentru totdeauna moscheea de la Turnu, cu evadarea din ocnă, cu ștreangul anulat de o cerere în căsătorie de la o frumoasă domniță.

Bucura Dumbravă, scriitoarea născută la Bratislava dar mutată alături de familie în România la vârsta de cinci ani, a scris  romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Au apărut două romane scrise în limba germană: „Der Haiduck”, publicată la Regensburg în 1908, o carte despre Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul” și „Der Pandur” , publicată tot la Regensburg, patru ani mai târziu, în1912, o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o prefață semnată de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă. Cele două romane se completează senzațional, protagoniștii fiind personaje secundare unul în povestea celuilalt.

Dar figura haiducului nu a fost evocată numai de Bucura Dumbravă. Primele tipărituri cu Iancu personaj sunt culegerile lui Anton Pann, ,,Poesii deosebite sau Cântece de lume”, apărute în 1831, în timpul vieții lui Jianu, un amănunt extrem de interesant. Cu toate acestea, până în anul 1869, anul apariției primei ediții a romanului ,,Iancu Jianul”  semnat de N.D. Popescu, nu se poate discuta despre un mit haiducesc național. Haiducul va fi personaj în opere ale prozatorilor Paul Constant, Victor Eftimiu, Eugen Barbu, Mihai Opriș, Vasile Chiriță, Mircea Popescu. De asemenea în ,,Poesiile populare ale românilor”, volum apărut în 1866, Alecsandri include și o doină a Jianului. Cu un  deceniu mai devreme, un sufleur din trupa lui Matei Milo scrise o dramă ce a avut o deosebită faimă în anii aceia: ,,Iancu Jianu.”

Iancu Jianu

Haiducul – Bucura Dumbrava

Neuitând cele două capodopere cinematografice ale lui Dinu Cocea, putem concluziona că Iancu Jianu a fost un personaj istoric deosebit, intrat în mitologia, în folclorul poporului său. În Oltenia, regiunea unde haiducul s-a născut și a murit, oamenii cred că ,,M-a făcut mama oltean”, cântecul de suflet al oamenilor de aici, a fost compus pentru Iancu Jianu iar autor ar fi un lăutar din Ișalnița, Niță Băloi, căruia Vodă îi retezase degetele de la mâna dreaptă pentru a nu mai ridica la luptă oamenii prin cântecele sale.

Recomandări autor