Home > Diverse > Moda > Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar
Moda

Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar

Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar
Foto: pexels.com

A trecut și Crăciunul și mai este doar foarte puțin până la noaptea trecerii dintre ani. Nu știi încă ce ținută sau ce model sau ce culoare să alegi pentru una dintre cele mai importante nopți din an? Mai jos vă prezentăm idei și modele cu care sigur nu veți da greș și veți reuși să străluciți. Desigur că ținuta trebuie aleasă în funcție de locul în care veți fi la miezul nopții. Poate alegeți o ieșire la un pahar de prosecco, alături de cei mai buni prieteni, sau poate doar dorești să stai acasă cu familia sau cu musafirii. Indiferent de ce alegi, trebuie să știi să-ți alegi ținuta.

O seară care te face să te simți specială

Chiar dacă doamnele și domnișoarele obișnuiesc să se aranjeze tot timpul, indiferent de perioadă, sezon, sau eveniment, iată că seara de Revelion putem spune că este cea în care se dă testul final. Toate doresc un machiaj superb, un par aranjat frumos și o ținută pe care toți și toate să o amintească ani buni de-aici încolo. Acea ținută în care să faci poze pe care să ți le reamintește și ani mai târziu.

Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar

Sursă imagine: pexels.com

Dar ce te faci dacă mai sunt doar câteva zile și tu tot nu ai găsit ținuta potrivită pentru astăzi? Citești acest articol și îți iei sfaturile de care ai nevoie. Încearcă să alegi un obiect vestimentar pe care ți-l dorești mult să-l porți în noaptea de revelion și construiește apoi o întreagă ținută în jurul său. Va fi mult mai ușor, te vei folosi și de haine pe care ți-o dorești și vei străluci așa cum îți dorești.

Rochițe

Dacă îți dorești neapărat ca în noaptea de Anul Nou să porți o rochie, atunci alege una mai simplă și finuță, ca o rochie pe care o poți purta la o plimbare prin parc. Indiferent că îți dorești să stai acasă, sau ai plănuit o ieșire cu niște prieteni, o rochiță cât mai simplă te va face să strălucești. În cazul în care ai în plan să te faci remarcată de cineva, atunci alege o rochie mai elegantă, mini sau midi, ce să aibă imprimeuri sau să fie într-o singură culoare. În cazul în care îți dorești însă să stai acasă alături de părinți, atunci optează pentru o rochie decentă, nu foarte scurtă, mai ales dacă vor fi și părinții tăi prin preajmă.

Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar

Sursă imagine: pexels.com

Dacă-ți dorești însă să ieși la un restaurant, atunci ar trebui să știi că nu mai sunt deloc la modă decolteurile. De preferat ar fi o rochie dintr-un material cât mai finuț, precum brocart sau catifea, dreapta sau cambrată pe talie. Cele mai apreciate culori pentru trecerea în 2022 vor fi culorile închise (maro, marsala, mov, etc.). Dacâ ești adepta pantofilor cu toc, atunci alege o pereche în ton cu nuanță rochiei, iar dacă-ți dorești ceva mai lejer, atunci alege o pereche de botine sau niște pantofi cu toc mic.

Pantaloni

Dacă stai acasă alături de un prieten bun, sau doar cu familia, atunci nu o să ai nevoie de tocuri. Optează pentru o pereche de jeans mulați pe picior, ori evazați. Sigur nu vei da greș. Mai ales dacă alegi o pereche mai colorată. Ceva metalic, ori un verde măslină. Accesorizează totul cu o cămașă mai specială sau cu un pulover colorat.

Idei de ținute feminine de Revelion, conturate în jurul unui singur obiect vestimentar

Sursă imagine: pexels.com

Dacă ieși la restaurant și vrei totuși și o pereche de pantaloni, atunci poți asorta leggings cu pulover lung, tricotat, sau o pereche tip boyfriend cu o cămașă.

Indiferent de ce alegere faci, sau de locul în care vei petrece Anul Nou, cel mai important este să te simți bine în ținuta pe care o alegi. La partea de machiaj poți alege fie ceva simplu, dacă stai acasă, iar dacă ieși în oraș am zice că potrivit ar fi un smokey eyes, sau cat eyes. Părul poate fi prins într-o coadă sau un coc lejer, iar dacă vrei ceva mai elegant atunci optează pentru niște bucle, un wavey look sau chiar o coafură dreaptă. Orice ai alege, trebuie să știi că vei fi strălucitoare și vei atrage toate privirile. Atitudinea face totul!

Citeste si