Identitate este un termen ce face trimitere către natura unui fapt de-a fi. În cazul de față ne vom referi la natura umană în contextul paradigmei sociale. În ce măsură nevoia de apartenență la grup, prin intermediul criteriilor ce țin de apartenența la un set de valori îngrădite de granițe ce țin de organizarea teritoriilor. Alteritatea în spațiul acesta (în care sunt implicați factori culturali, politici juridici etc.) ține de raportarea la un altul. Elementul străin de natura culturii noastre.
Omul se dezvoltă diferit în contextul globalizării care încearcă să găsească un numitor comun tuturor popoarelor. Pentru a înțelege cât mai bine importanța contextului nostru național am putea face un mic exercițiu. Unul pe care l-a făcut și Emil Cioran în cartea sa „Schimbarea la față a României”.
Miza acestui exercițiu propus are în vedere schimbarea unor caracteristici inerente, adică cele fără de care nu am fi cei de astăzi. Dacă te-ai fi născut în Grecia mileniului II înainte de Hristos, cu siguranță ai fi gândit altfel. Chiar te îndrăgosteai altfel. Cioran propunea o altfel de Românie, cu o istorie ca a Franței și o dimensiune mult mai mare. Caracteristici care ar fi schimbat și modul în care ai fi fost tu, cel născut român. Cu siguranță alta ar fi fost soarta ta dacă te nășteai într-o țară a cărei limbă este cel mai intens vorbită. Adică soarta culturilor mici este cu mult mai grea decât a celor mari, universale. Lucru pe care îl spune și Cioran.
Sursa: matricea.ro
„Fiece mare cultură este o soluţie a tuturor problemelor. Dacă există o pluralitate de soluţii, nu există totuşi o infinitate. Grecia antică sau Franţa, de exemplu (poate cele mai împlinite culturi), au soluţionat — în genul lor — toate problemele ce se pun omului, s-au echilibrat cu toate incertitudinile şi şi-au inventat toate adevărurile. Din perspectiva transistorică a unui înţelept, soluţia franceză sau greacă poate fi nevalabilă; dar să ne gîndim ce leagăn plăcut a constituit ea pentru orice grec sau francez, născuţi în adevărurile şi concluziile ei. A fi asimilat imanent într-o cultură înseamnă a păstra, în îndoieli, în viziune şi în atitudine, limita impusă de cadrul acelei culturi. Labilitatea acestuia demarcă un început de declin, un apus stilistic, o dezintegrare a direcţiunii lăuntrice”. Emil Cioran în Schimbarea la față a României, Cap. I: Tragedia culturilor mici.
Așadar, culturile mari sunt cele care creează cultura universală. Acele elemente devenite aproape arhetipale (sic!). Cele fără de care întreaga cultură occidentală nu ar mai fi așa, valabil și pentru culturile asiatice. Sunt cele care oferă traiectoria și structurile de analiză a lumii înconjurătoare. Așa cum, pentru cultura de tip occidental, Grecia Antică este considerată leagănul civilizației noastre. Ceea ce ne aduce Grecia Antică este rațiunea, suntem învățați să gândim în mod rațional, analitic, pornind de la sinteză (teză, antiteză și sinteză). Dacă analizăm modul de raportare la existență al lui Aristotel vom înțelege de ce vrem să catalogăm totul.
„Fiecare din noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă n-avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decît cu viitorul. Adamismul în cultură nu înseamnă altceva decît că fiecare problemă de viaţă spirituală, istorică şi politică se pune pentru întîia oară, că tot ceea ce trăim se determină într-o lume de valori nouă, într-o ordine şi un stil incomparabil. Cultura românească este o cultură adamitică, fiindcă tot ce se naşte în ea n-are precedent. (Şi în sens peiorativ.) Fiecare reedităm destinul lui Adam; decît, acesta a fost scos din paradis, iar noi dintr-un mare somn istoric”. Emil Cioran: Adamismul românesc în op. cit
Nevoia de accesare a propriei identități a individului se face în contextul unei societăți care se bazează pe unitate, în această perioadă a supremației maselor, se dorește egalitatea morală a indivizilor. Nobilii nu își pot demonstra calitatea umană prin apel la titluri și moșteniri. Se face apel la prezent și la lucrul în sine. Se cere o renunțare la o tradiției care s-a întins pe secole, tocmai acest demers de tip nihilist reprezintă resortul constituirii noii ordini mundane.
Influența negativă identității în contextul globalizării
Factorii economico-comerciali sunt cei care duc lumea către noua organizare de tipul unei societăți globale. Globalizarea apare pe fondul unei necesități de comunicare transnațională, datorată liberalizării comerțului care vine să sprijine consolidarea unui stat. Cu toate acestea, există ceva mai departe de plăcerea explorării culturale pentru desăvârșirea personală. Iar nevoia de a identifica un vinovat pentru neajunsurile tale este foarte tentantă. Din păcate la baza celor mai complexe și mai mari fenomene sociale de distrugere a unor oameni are la bază nevoia unei oi negre. Sau chiar ceva cu mult mai concret: materie primă și mână de lucru. A se vedea sclavia și antisemitismul. Este nevoie să ai pe cine da vina pentru faptul că nu ai bani, pe asta s-a mizat mare parte din discursurile lui Hitler. Germania se refăcea foarte greu după Marele Război, frustrarea era imensă.
Orice om bogat era un inamic. Pe lângă asta, pe baza războiului se naște o nouă industrie, a armelor militare, care scoate mare parte din populația Germaniei din sărăcie. Se află o tendință exterioară, bazată pe un principiu al consumului și nu al cultivării. în clipa de față suntem rasiști pentru că ne simțim nedreptățiți sau suntem închistați într-o falsă iubire față de stat, cel care ne definește din punct de vedere economic. Există o realitate exterioară omului care obligă individul să tolereze și să integreze elementele pe care le consideră străine.
„Internaționalizarea comerţului şi a investiţiilor a constituit una dintre principalele cauze ale intensificării procesului de globalizare. În epoca globalizării informaţionale, tranzacţiile financiare şi acordurile de cooperare se realizează extrem de rapid de pe un continent pe altul, de pe un meridian pe altul. La nivel local, ca urmare a schimburilor internaţionale, pătrund tot mai frecvent produse şi idei străine comunităţii respective, care de obicei sunt asimilate şi integrate, devenind obişnuite.” Radu Săgeată, Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local în geografia culturală, p. 38
Omul trebuie să învețe cum să se raporteze la un altul. Chiar dacă națiunea și identitatea națională sunt concepte relativ noi pentru cultura modernă, putem înțelege acest fenomen de identitate versus alteritate, privind la cetățile antice grecești. Cetățenii greci erau atât de legați de cetățile lor încât miturile legate de ce se află mai departe de zidurile lor erau super elaborate. De aici putem înțelege diferența esențială dintre greci și romani.
Grecii puteau părăsi oricând cetatea, dar intrarea la întoarcere trebuia plătită. Astfel, cetățenii de rând nu își permiteau să exploreze lumea largă. Motiv pentru care aveau predispoziția spre visare, moduri prin care explorau lumea fără să părăsească fizic locul în care se aflau. De aici puzderia de entități mitologice. Erau atât de superstițioși că atribuiau câte o divinitate fiecărei forme de ape (de la pârâu până la mări). Romanii cunoșteau la alt nivel lumea din jurul lor, aveau un simț mai practic. Motiv pentru care nu au excelat în filosofie. Majoritatea lucrărilor păstrate de la ei sunt argumente ale iscusinței lor în domeniul politic.
„Noul om este unul „multitudinar, căruia secolul al XlX-lea îi dă naştere într-o proporţie tot mai mare? … facilitate materială absolută, în toate privinţele. Niciodată omul mediu n-a putut să-şi rezolve cu atâta înlesnire problemele sale economice. În vreme ce, proporţional, marile averi descreşteau, iar existenţa muncitorului din industrie devenea tot mai dură, omul mediu — din oricare clasă socială — îşi vedea orizontul tot mai liber cu fiecare zi. în fiecare zi, la repertoriul standardului său de viaţă se adăuga un nou lux.” José Ortega y Gasset, Revolta maselor, p. 90
Adaptarea aceasta a culturilor una față de alta are multe scăpări. Reversul medaliei în cazul unei „societăți multiculturale” este hiper-naționalismul. Contextul în care oamenii trebuie să accepte valorile altuia, toleranța este cea care creează un liant între aceste culturi. Efectul negativ, intoleranța, se vede în atitudinile rasiste, sunt mărci ale acestei ciocniri dintre identitate și alteritate. Pe fondul acestui sentiment puternic de unitate în simț național apare pe scena istoriei dihotomia dintre ceea ce Ortega y Gasset numea om-masă (pe care îl asimilează cu omul științific) și elita. Cel dintâi ajunge să prindă amploare în contextul creat de Revoluția Franceză (1789), elita este percepută în sens peiorativ. Pentru că elita este cea care te obligă să interacționezi cu necunoscutul, tot ea te pune într-un context defavorabil din punctul de vedere al socio-economiei.
„Când se vorbeşte despre <<minorităţi de elită>>, oamenii de rea-credinţă au obiceiul de a denatura înţelesul acestei expresii, făcându-se că nu ştiu că individul de elită nu este pretenţiosul care se crede superior celorlalţi, ci acela care este mai exigent cu sine decât cu alţii, chiar dacă aceste aspiraţii superioare nu ajung să se realizeze în el.” José Ortega y Gasset, Revolta maselor, p. 49
