Home > Ştiri mondene > Ilan și Alina Laufer sunt în culmea fericirii! Cei doi soți vor avea gemeni!
Ştiri mondene

Ilan și Alina Laufer sunt în culmea fericirii! Cei doi soți vor avea gemeni!

Ilan și Alina Laufer sunt în culmea fericirii! Cei doi soți vor avea gemeni!

După mai bine de 8 ani în care cuplul format din Alina și Ilan s-au chinuit să aibă copii, aceștia sunt în culmea fericirii. Cei doi au fost binecuvântați să aibă gemeni, iar recent aceștia au aflat și sexul celor doi copii. Minunea care i-a adus pe cei doi într-o stare de fericire și pentru care ambii sunt recunoscători s-a întâmplat în urmă cu 4 luni, iar în curând aceștia își vor putea ține copii în brațe.

Alina Laufer este însărcinată cu gemeni și aceștia au deja 16 săptămâni. Femeia recunoaște faptul că se simte foarte bine și că burtica abia începe să se vadă, ea îngrășându-se cu doar 4 kilograme, dar acest lucru este datorat faptului că viitoarea mămică este foarte pofticioasă și că mănâncă mai mult decât de obicei.

Femeia a  povestit recent că vestea a fost una care i-a bucurat enorm pe cei doi și că mai mare a fost bucuria când au aflat sexul gemenilor.

Soția lui Ilan Laufer așteaptă cu nerăbdare să devină din nou mămica, mai ales că după mai bine de 8 ani de zile în care au încercat să devină părinți, ultima inseminare a fost una reușită. Fosta soție a lui Jorge a menționat că  dorește să nască în străinătate pentru a se putea feri mai bine de noul virus și că cel mai probabil aceasta va fi internată într-o maternitate din Israel unde riscul infectării este mai redus.

În ultima vreme am fost foarte obosită, am murit de somn, grețurile nu mă omoară așa de rău cât mă omoară somnul, mă iau de pe la ora 10-11 și mă țin, nu știu cât, că apar și seara. Ultima dată când am fost i-am auzit inimioara și am fost super emoționată. Familia mea e super încântată. Am fost singură la procedura de inseminare, nu l-am luat pe Ilan cu mine”, a declarat soția lui Ilan Laufer.