Imaginarul omului. Creaturi umanoide mitologice ca mărturie a fricii față de „celălalt”

Unul dintre cele mai amuzante lucruri în studierea mitologiilor lumii sunt creaturile mitologice. Unele dintre acestea sunt reprezentări angelice, altele înfricoșătoare. Însă, toate ne spun ceva despre cultura care le-a descris. Acest lucru este valabil mai ales în cazul creaturilor umanoide, cele cu o formă aproximativ umană.

„Când este vorba despre celălalt, imaginarul nu lipseşte niciodată. În cazul alterităţii obişnuite, imaginea presupune o interpretare, mai mult sau mai puţin deformantă, a unei anumite realităţi biologice, istorice şi culturale. Alteritatea radicală merge mult mai departe, construită rară sprijin material ori folosind la nevoie materialul existent doar ca pretext, ceea ce înseamnă că Omul diferit aparţine întru totul imaginarului. Este o făptură zămislită de om, un fel de secreţie permanentă a minţii sale, rod al unei confruntări rară sfârşit ou zeii şi cu natura, al unei lupte înverşunate pentru desăvârşirea sau pentru refacerea creaţiei. Omul diferit întrupează latura prometeică a omului”. Lucian Boia în Între înger…şi fiara. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre.

Ce este imaginarul

Imaginarul se referă la dimensiunea realității din cadrul unei societăți. Imaginarul societății arhaice este plin de multe simboluri și semnificații care trimit către o realitate reinterpretată. Omul arhaic își va explica inexplicabilul în funcție de nevoințele sale. Cel mai des are tendința de-a împărți realitatea în bun și rău. Pentru el lumea cunoscută este bună, reprezintă locul făgăduit de divinitate.

Tot ce este în afara acestei sfere care a fost dăruită de zei reprezintă răul. Imaginarul face parte din istorie, din istoria mentalităților, este o disciplină universală și pluridisciplinară.  Fiecare arie de studiu este oferită studiului specialistului din domeniu respectiv. Adică un medievalist va studia imaginarul medieval. Un istoric specializat în istoria Greciei Antice, elenistul de imaginarul grecesc, specialistul în istorie contemporană de imaginarul contemporan etc.

O definiție concretă a imaginarului este foarte greu de oferit, dificultatea se naște din imposibilitatea delimitării realității de imaginar. Există mai multe tipuri de imaginar în funcție de nevoia redimensionării unui dat natural.

„Imaginarul se situează în afara realității concrete, incontestabile, a unei realități percepute fie direct, fie prin deducție logică sau exprimare științifică.” Lucian Boia în „Pentru o istorie a imaginarului”.

Pentru o poetică a imaginarului, lucrare scrisă de J. Burgos, este cuprinsă o încercare de cuprindere a structurilor imaginarului în cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic. Urmează linia oferită deja de Aristotel care făcea o delimitare foarte concretă dintre ce înțelegea el prin istorie și epopee.

Aristotel înțelegea că istoria prezintă lucrurile (evenimentele) care au avut loc, epopeea (literatura) prezintă lucrurile care ar putea să se întâmple. J. Burgos spune că scriitura poetică drept spațiul posibilului, locul posibilităților. Spațiul imaginației, unde se creează o ordine bazată pe coordonate intime, cu legi și semne, simboluri proprii. atunci când deslușești imaginarul unei societăți intri în intimitatea acesteia.

Imaginar și fantastic

Cuvântul fantastic are o dublă proveniență, dacă mergem pe filiera din latină spunem că provine din phantasticus, care înseamnă „imaginar, ireal”. Ori poate proveni din grecescul  fantastikos „imaginar, ireal”. Fantasticul este un o expresie a imaginației noastre. Se regăsesc sub cupola ei tot ceea ce ține de activitatea noastră cotidiană, tot ce ne imaginăm și intuim. Se manifestă ca o expresie culturală în toate spațiile intime ale conștiinței noastre.

Pseudo-oameni. Imaginarul uman

Antropologii au dezbătut multă vreme sensul creaturilor umanoide. În unele culturi, acestea par să reprezinte diverse aspecte ale naturii umane, de la sălbăticie la pură bunătate. Uneori, este posibil să fi fost inspirați de oameni reali, în multe cazuri șamanii cu apariții sălbatice care trăiesc în pustie. Uneori, poate că au fost produse ale imaginației umane, dorind să vadă pe cineva și să conceapă forme umane pe obiecte sau creaturi non-umane. Oricare ar fi cazul, mitologiile lumii sunt pline de aceste ființe aproape umane, care au jucat de mult timp un rol major în credințele umane, superstiții și imaginație.

„Cercetarea corpurilor, anatomia şi fiziologia ne ajută să pătrundem într-o adevărată „grădină a desfătărilor”, în care sunt adunate produsele unei manipulări biologice multiseculare.  Jocul, cât se poate de atractiv, s-a practicat în toate timpurile şi toate culturile. Primul procedeu se referă la dimensiuni, omul normal având alături un alai de uriaşi, iar de cealaltă parte, unul de pitici”. Lucian Boia în Între înger…şi fiara. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre.

Ciclopul

În timp ce există zeci și zeci de creaturi mitologice umanoide, să încercăm cel puțin să le organizăm un pic. Vom începe cu cele care arată practic uman, dar cu unele diferențe notabile. Un mare exemplu poate fi ciclopii, un fel de gigant în mitologia greacă care nu avea decât un ochi în mijlocul frunții. În timp ce mulți dintre noi suntem familiarizați cu monstrul călătoriilor lui Odiseu, inițial ciclopii erau meșteri, un singur ochi reprezentând posibil petele de ochi purtate de fierari pentru a se proteja de brazi.

„Decor luxuriant, având printre elementele de bază pajiştea verde şi înflorită, simbol al vieţii, naşterii şi morţii. Locuri ce adăposteau zei şi zeiţe, precum vestita insulă a lui Calypso, dar şi făpturi monstruoase, ca gorgonele, grifonii, ciclopii ori sirenele. Tot aici se aflau popoarele fericite, pentru care Istoria se oprise la Vârsta de aur şi care nu cunoşteau, aşadar, grijile şi necazurile de zi cu zi. Acestui spaţiu situat în afara Istoriei îi aparţineau, printre alţii, etiopienii, despre care Homer spune că duceau o viaţă fericită şi şedeau la ospeţe alături de zei. Aşa se prezenta amalgamul originar, atunci când cele trei componente ale universului – natura, omul şi zeii – nu erau încă despărţite”. Lucian Boia în Între înger…şi fiara. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre.

Unii au propus, de asemenea, că legenda ciclopilor a apărut din resturile fosile ale mamuților. Craniile de mamut sunt imense, cu o gaură uriașă în mijloc, care este locul de unde provine trunchiul. Pentru un popor străvechi care nu văzuse niciodată elefanți, craniul ar fi putut inspira mitul uriașilor cu un ochi.

Creaturi magice umanoide

La polul opus al giganților, multe creaturi magice umanoide sunt mai mici decât oamenii efectivi, iar în întreaga lume preia un rol mixt de protector și binevoitor protector. În Irlanda puteți auzi de leprechauns, în Finlanda haltija, în Italia Monaciello sau în cultura tradițională hawaiana menehune. Sunt din munții Colorado, așa că favoritul meu personal este tommyknocker. Potrivit minerilor din Cornish, care și-au adoptat obiceiurile în minele Statelor Unite, tommyknockers erau niște oameni răutăcioși care locuiau adânc în interiorul minelor.

Aceștia pot fura unelte sau arunca lumânări, dar i-ar avertiza, de asemenea, pe mineri cu privire la apariția peșterilor sau a altor pericole, lovind sau bătând pe pereții peșterii. Pentru a le mulțumi, minerii ar lăsa noaptea mâncare în mine. Aceste povești se regăsesc în întreaga lume, unde mici creaturi umanoide au fost deopotrivă de vină pentru obiectele pierdute și protejatorii celor care și-au respectat dreptul de a exista în acel loc.

Piticii, gnomii, giganții, ciclopii, tommyknockers și astfel de creaturi arătau practic uman, dar cu ușoare schimbări. Alte creaturi umanoide au avut modificări mai drastice. O caracteristică comună a multor mituri sunt creaturi care au un amestec de trăsături de personalitate umană și animală și sunt adesea considerate periculoase. Un mare exemplu este sirena. Corpul superior al unei sirene era cel al unei femele umane, iar jumătatea inferioară a unui pește sau uneori delfin. Sirenele apar de-a lungul legendelor mediteraneene, datând tot drumul înapoi în Mesopotamia, ca niște figuri periculoase, care ar ademeni marinarii la mare și le-ar îneca.

Un alt exemplu de creatură umană parțială este naga mitologiei indiene. La fel ca sirena, este adesea descris ca având corpul superior al unui om, dar corpul inferior al unui șarpe. Spre deosebire de sirena, aceasta nu este întotdeauna consecventă. Naga apar de-a lungul miturilor din India antică în diferite grade de amestec om/șarpe. Cu cât sunt mai umani sau mai binevoitori, acționează, cu atât arată mai uman. Pe măsură ce devin mai animale și mai răuvoitoare, trăsăturile de șarpe devin mai definite. Este întotdeauna important să ne amintim că în multe mituri antice, definirea trăsăturilor exacte ale acestor creaturi nu a fost atât de importantă. Erau ființe de putere magică și spirituală; trăsăturile fizice erau adesea secundare.