Home > Cultură > Istorie > Imperiul Bizantin și fascinația pentru limba greacă
Diverse Istorie Premium

Imperiul Bizantin și fascinația pentru limba greacă

Imperiul Bizantin și fascinația pentru limba greacă

Dihotomia dintre Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, sau Imperiul Roman și Imperiul Bizantin, se bazează pe niște coordonate cât se poate de grosier trasate. În linii mari putem spune că Scolastica, specifică Imperiului Roman de Apus, pornește de la tradiția conservată și păstrată pe filiera limbii latine. Aceștia având rigurozitate aristoteliană la baza formării propriei lor dogmatici a Creștinismului, în care au pornit la drum cu principiile logice, dezbătând din ce în ce mai mult pe fondul paradoxurilor care întrunesc în divinitate.

Pentru a putea înțelege în linii mari modul prin care se raportau apusenii la divinitate lucrurile se pot explica într-un mod simplist, unul care poate rezuma această atitudine dar care poate să nedreptățească mult trăirea religioasă, pentru ei Dumnezeu trebuia să fie perceput ca pe un paradox suprem. În ideea că Dumnezeu trebuie să undeva mai departe de rațiunea omenească, unde vorbim despre o atare limitare logică. Iar Dumnezeu și voia Sa sunt supra ontologice, adică mai sus de rațiune, sunt supra raționale. Mai presus de rațiune. Iar de la această premisă putem înțelege în ce spirit este scrisă filosofia scolasticii. Dar tocmai pentru că ei merg pe filiera textelor scrise în latină se poate înțelege modul prin care se raportau la simțul religios. Un exemplu de așa percepție a divinității regăsim încă de la Sf. Augustin care spune că este mai presus de propria lui mamă.

„Vai mie! Să îndrăznesc oare să spun, Dumnezeul meu, că tu ai tăcut atunci când eu m-am îndepărtat de tine? De la cine veneau atunci, dacă nu de la tine, acele cuvinte pe care mi le murmurai în ureche prin mama mea, roaba ta credincioasă? Şi totuşi, nici unul din aceste cuvinte nu cobora în adâncul inimii mele, aşa încât să mă supun poruncilor tale. Mama voia foarte mult – şi-mi aduc aminte cum m-a sfătuit odată în acest sens, cu discreţie, dar şi cu o mare nelinişte – să nu mă destrăbălez şi mai cu seamă să nu preacurvesc cu soţia altuia”. Sf. Augustin, Confesiunile.

Imperiul Bizantin

Atunci când ne îndreptăm spre Imperiul Bizantin ajungem la o altfel de abordare și de interacțiune dintre om și Dumnezeu. Aici se preiau datele filosofiei antice pe filieră greacă, marii sfinți oferă trimitere către Platon, cărticelele care circulau la vremea aceea făceau referire la filosofia acestuia, plecând de la un raționalism idealist și nu paradoxal. Chiar Alexăndria are o sumedenie de trimiteri la filosofia platoniciană. Pentru cei mai interesați de această referire la divinitate, care se poate numi mistică, în ideea că ei mizau pe trăirea în Dumnezeu, nu pe gândirea sau dezbaterea sa filosofică, așa cum întâlnim în Scolastică, se pot duce către scrierile lui Antim Ivireanul. Care păstrează aceeași atmosferă ca scrierile din limba greacă ale sfinților din Bizanț.

Constantinopolul era situat într-o zonă în mare parte vorbitoare de limbă greacă a Imperiului Roman. Asta nu înseamnă că, înainte de căderea Romei, împărații aveau sediul central și oamenii care locuiau acolo erau vorbitori nativi de greacă sau, chiar dacă erau, vorbitori de latină nu erau foarte buni cunoscători. Ambele limbi, greacă și latină, făceau parte din palmaresul celor care considerați învățători sau înțelepți. Petru și Ecaterina cea Mare au introdus o epocă în care cei importanți din punct de vedere politic, nobilimea Rusiei, cunoșteau atât limba și literatura franceză, cât și limba rusă. A fost similar și în lumea antică târzie.

Cultura greacă

Literatura și temele grecești au dominat scrierea din Imperiul Roman până la mijlocul secolului al III-lea î.Hr., perioadă care este la aproximativ un secol după ce Alexandru cel Mare a început răspândirea elenismului – inclusiv limba greacă koine – în teritoriile cucerite. Limba greacă a fost limba aristocraților romani, prin ea puteai să îți demonstrezi valoarea ta ca învățat. Așa deosebeai un om care beneficia de educație sau despre puteai spune că avea cultură. Au fost aduși foarte mulți pedagogi greci pentru a asigura educația tineri. Retorul important al secolului I î.e.n., Quintilian, a susținut educația în limba greacă, în ideea că romanii erau nativ latini și copiii lor vor învăța în mod natural latina pe cont propriu. (Oratoria i.12-14) Din secolul al II-lea d.Hr., a devenit un fapt obișnuit ca cei bogați să-și trimită fiii deja vorbitori de greacă, dar nativi-latini, în Atena, Grecia, pentru a-și urma studii superioare.

Latina începe să fie mai populară

Înainte de despărțirea Imperiului, mai întâi cânt s-au format cele patru părți cunoscute sub numele de Tetrarhie sub Dioclețian în anul 293 d. Hr. și apoi în două (pur și simplu o parte era orientală și una occidentală), secolul al II-lea Împăratul roman Marcus Aurelius și-a scris meditațiile în greacă, urmând afectări populare printre filosofi. Cu toate acestea, în Occident, latina câștigase un anumit cachet. Puțin mai târziu, un contemporan al lui Constantin, Ammianus Marcellinus, din Antiohia, Siria, dar trăind la Roma, și-a scris istoria nu în greaca în care se familiarizase să comunice, ci în latină. Biograful grec Plutarh din secolul I d.Hr. a mers la Roma pentru a învăța mai bine limba.

Distribuția celor două limbi a fost de așa natură încât latina era limba celor din vest și nord cu o linie de despărțire dincolo de Tracia, Macedonia și Epir până în nordul Africii, la vest de Cirenaica. În zonele rurale, cei fără educație nu este de așteptat să fi știut greacă și dacă limba lor maternă era alta decât latina – se poate să fi fost chiar  aramaică, siriană, coptă sau o altă limbă veche – este posibil să nu fi învățat nici măcar limba latină foarte bine.

La fel și pe cealaltă parte a liniei de delimitare, dar cu greaca și latina în est, probabil că știau greacă în zonele rurale, cu excluderea latinei, dar în zonele urbane, precum Constantinopol, Nicomedia, Smirna, Antiohia, Berytus, și Alexandria, majoritatea oamenilor era nevoită să aibă o oarecare listă de cuvinte care să fie atât din limba greacă, cât și a din limba latină. Latina avea un rol important în avansarea tehnologiilor din serviciul imperial și militar, dar altfel, a fost mai mult o formalitate decât o limbă utilizată, începând cu începutul secolului al V-lea.

Grecii versus Romanii

Aceasta uneori îi încurcă pe oamenii care consideră că utilizarea limbii grecești în Constantinopol înseamnă că locuitorii s-au gândit la ei înșiși ca la niște greci, mai degrabă decât ca la niște romani. În special atunci când argumentează legat de o dată pentru căderea Romei, unii spuneau că până când Imperiul de Răsărit a încetat să mai solicite ca limba latină să fie în centrul legal, locuitorii se considerau greci, nu romani. Ostler spune că bizantinii spuneau despre limba lor că se numește romaika (romanică) și că acest termen a fost utilizat chiar până în secolul al XIX-lea. În plus, locuitorii erau cunoscuți sub numele de Rumi. Care este un termen mult mai aproape de roman decât „grec”.