Home > Actualitate > Încă un traficant a fost prins în Suceava! Contrabanda cu țigări, la ea acasă
Actualitate

Încă un traficant a fost prins în Suceava! Contrabanda cu țigări, la ea acasă

Încă un traficant a fost prins în Suceava! Contrabanda cu țigări, la ea acasă

Cu cât se intensifică mai tare controalele polițiștilor la punctele de frontieră și pe drumurile publice, cu atât sunt descoperiți tot mai mulți traficanți de droguri și de țigarete. Un bărbat a fost reținut în municipiul Vatra Dornei după ce a fost depistat în trafic transportând țigări de contrabandă. Individul avea asupra sa o cantitate destul de mare de țigări, potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Ionuț Epureanu.

Încerca să transporte țigări ilegal

Purtătorul de cuvânt a transmis faptul că polițiștii au confiscat aproape 50.000 de bucăți de țigarete, au indisponibilizat un autoturism în valoare de circa 5.000 euro și au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 54 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de contrabandă și fals în acte.

Conform Inspectoratului de Poliție din Suceava, pe 27 iulie, un echipaj de poliție rutieră, acționând în cadrul unei acțiuni organizate la nivelul Poliției municipiului Vatra Dornei, pe strada Podu Verde l-a oprit pe bărbat prin semnalul regulamentar de oprire a autoturismului. Oamenii legii au verificat documentele conducătorului auto. Nu mult le-a luat acestora să afle că bărbatul este di comuna Grănicești –județul Suceava. După ce i-au efectuat mai multe verificări asupra autoturismului, polițiștii au descoperit mai multe pachete de țigări transportate ilegal.

Mașina bărbatului a fost transportată imediat la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei. Oamenii legii au fost nevoiți să ridice autoturismul pentru o verificare mai amplă, în interiorul acestuia fiind identificate disimulate, dar și pe bancheta din spate a vehiculului, 49.780 bucăți țigări, în valoare de circa 27.500 lei.

Dosarul bărbatului a fost preluat spre soluționare de către lucrătorii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vatra Dornei. În acest context, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Inculpatul a ajuns în arest la IPJ Suceava, acolo unde va da declarații, iar dacă este declarat vinovat, riscă inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

 

 

Citeste si




Recomandări autor