Home > Actualitate > Incendiu puternic, la primele ore ale dimineții. O primărie din Argeș a fost incendiată intenționat
Actualitate

Incendiu puternic, la primele ore ale dimineții. O primărie din Argeș a fost incendiată intenționat

Incendiu puternic, la primele ore ale dimineții. O primărie din Argeș a fost incendiată intenționat
Sursă foto: ISU Argeș

Primele ore ale dimineții au venit cu o intervenție destul de dificilă pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județul Argeș. Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti. Din primele verificări efectuate la fața locului, se pare că focul ar fi fost pus intenţionat. Anunțul a fost făcut de  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Puică Nicolae”din județul Argeş.

Incendiul ar fi fost unul provocat intenționat

Incendiul a fost anunţat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 03,00. În timp util, mai multe autospeciale de stingere au intervenit la faţa locului. La sosirea pompierilor ardeau sediul primăriei şi două anexe ale acesteia, iar misiunea a fost aceea de a stinge rapid incendiul și a de a limita șansele ca acesta să se propage și la alte anexe sau chiar locuințe.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență din județul Argeș, se pare că incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri. Din fericire, fiind produs la o astfel de oră, incendiul nu a provocat victime. Însă pagubele materiale au fost destul de mari. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului se află şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef, pentru a se afla care este cauza producerii unui astfel de eveniment.

Potrivit pompieilor, riscul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi şi vecinătăţi a fost unul deosebit de mare, însă pompierii au împiedicat propagarea acestora. Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea focarelor chiar și în acest moment.

La intervenţie au participat şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Pompierii au realizat alimentarea cu apă de la un hidrant care se află la câţiva kilometri distanţă, deoarece mai aproape de instituție nu exista. Incendiul se pare că a fost provocat. În acest caz, pompierii, alături de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș au deschis o anchetă de cercetare pentru a afla cine a dat foc Primăriei. Dacă va fi găsit vinovat, acuzatul riscă ani grei de închisoare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere”, precizează ISU Argeş.

Recomandări autor