Literatură

Ioan Șerbu, krav maga – cincisprezece pași pentru o viață fericită

Ioan Șerbu, krav maga - cincisprezece pași pentru o viață fericită

Ioan Șerbu (n. 1983, Agnita) a frecventat, cât era student la Litere în Sibiu, cenaclul Zona nouă și a debutat cu volumul Lego (2014), ca urmare a câștigării premiului Budila Express. Este doctorand al Universității Transilvania din Brașov.

Krav maga, cea mai recentă carte de poeme semnată de Ioan Șerbu, apare la Casa de Editură Max Blecher în anul 2018 și marchează poezia umoristică de la noi. Că umorul românesc al lui Șerbu se ivește din situațiile absurde, din rateuri și reacții în lanț ale celor din jur, uneori cugetate și alteori necugetate. Biografist înnăscut își tratează fiecare moment wild al vieții cu detașarea omului înțelept, că ne clarifică ce a înțeles din ce a trăit, că de cele mai multe ori de fapt evenimentele se succed absurd și nici nu se vede prea bine pentru ce să se fi întâmplat anumite nebunii: munca la bar, munca în Spania, două pachete de Marlboro pe zi, jocul la păcănele, femeia bipolară cu care s-a căsătorit după două luni, avortul femeii pe care a lăsat-o pentru că acolo fusese o eroare, sau alte decupaje din realitate care ne pun fandoseala în cui și ne fac să reflectăm la viața noastră a tuturor românilor.

Este o carte despre Brașov și cotloanele lui, dar și despre alte colțuri de țară, Craiova, acolo unde se auzeau vecinii, oameni zgomotoși, blocuri bolnave, minți răsucite în funcție de direcția vântului financiar. Își conturează profilul, sau se autoiconizează:

„am fost întotdeauna mai deștept decât ceilalți/ la 4 ani știam să citesc/ și-l ajutam pe frate-meu mai mare/ am și o poză de atunci călare pe tricicletă (…) la școală am constat că n-au ce să mă-nvețe am luat/ note bune doar ca să stric planurile tocilarelor/ moarte după coroniță (…) de dragul alor mei am intrat la cel mai bun liceu din oraș/ faptul că era singurul nu-i scade deloc prestanța/ după un an m-am plictisit am bifat/ alt oraș un liceu și mai bun/ (…) la facultate n-am avut nicio restanță/ ce m-au mai invidiat/ (…) apoi am lucrat într-un bar care s-a desființat/ (…) insul dotat ar trebui să-și găsească/ un job ok cu salariu spectaculos și șef finuț (*pp.5-6).

Se simte o atmosferă de băiețeală, mai ales în versurile despre bătăi, tehnica krav maga, conflicte extrem de violente, băutură și totul culminând cu cineva care cheamă poliția ca să calmeze spiritele dornice de smardoială. Vii sunt personajele de aici, chiar și femeile când resimțim prin unele apelative referințe misogine, poate că asta avem să-i amendăm în poezia sa, dar oricum nu se declară nicicum, nu-i pasă, trăiește viața și și-o scrie, se lasă copleșit de gânduri le transcrie, nu cred că Șerbu face un efort prea mare să le aștearnă, pentru că nu apelează la imaginar cât transcrie efectiv realitatea imediată, cum făceau marii realiști. Iar realitatea sa imediată este extrem de ofertantă. Toate acele personaje care te fac să lăcrimezi de râs în anumite moment cu backgroundul lor mai mult sau mai puțin cultural, cu necesitățile, faptul că ajunge la un moment dat să constate că nimic nu se leagă de nimic, că nu are absolut nimic sens și totuși nu se plafonează o ia de la capăt, din rău în mai rău până la un fel de armonie.

Dar tumultul vieții de cartier nu se întrerupe nici după ce seriozitatea domolește din flacăra aventurieră. În poemul în proză poveste cu un prieten se configurează altceva:

„muzică și multă bere la pet, ca și când ai fi putut de acolo să înțelegi starea mea de spirit; și chiar cred că tu o înțelegeai, chiar cred că vedeam la fel anumite lucruri” (poveste cu prieten, p. 63)

Krav maga este o complexitate poetică despre cum să reușești să fii fericit (în felul tău) fără să treci fericirea ta prin filtrul comparației cu ceilalți, Ioan Șerbu își autentifică propriul parcurs biografic și-i conferă acea doză de „urmat”, chiar dacă este un destin haotic, așa cum ni-l arată el devine incitant, pasiunea cu care se trăiesc până și cele mai mari drame, berea care salvează inima bărbatului de la aproape orice, bărbații care se adună și nu se lasă la greu, toate acestea sunt detalii care definesc o linie poetică care pune principiul solidarității masculine pe primul plan al dezvoltării masculine, este poate un manifest al nevoii de emancipare masculină, de eschivă de la treburile banale ale vieții, de prețuire a creierului inteligent. Prin versurile sale atrage alarma că dacă femeile nu mai sunt ce erau în secolul XIX, atunci nici bărbații nu se mai vor a fi capii absoluți ai familiei, care produc și se reproduc, merg la vânat și aduc toate cele de trebuință, fără ca măcar să se mai pună problema educației lor, a sensibilității lor, fără ca măcar femeia să-i privească ca pe ființe umane și nu ca pe niște bunuri de exploatat. Și așa este. Emanciparea nu se poate întâmpla decât concomitent, a femeilor și a bărbaților, Ioan Șerbu punctează câteva probleme extrem de sensibile pe care familia le presupune și merită să-i citim poezia fără teamă.

Volumul de poeme krav maga se găsește aici!