Home > Cultură > Literatură > Ioana Drăgan, Gripa. O poveste de Crăciun – sau despre fascinația fiordurilor norvegiene
Literatură Premium

Ioana Drăgan, Gripa. O poveste de Crăciun – sau despre fascinația fiordurilor norvegiene

Ioana Drăgan, Gripa. O poveste de Crăciun
Sursa imagine: icr.ro

Încep foarte previzibil această recenzie, spunând că-mi place romanul Gripa. O poveste de Crăciun (Editura Tracus Arte, 2021) al Ioanei Drăgan pentru că propune o protagonistă independentă, autonomă, femeie de carieră în jurul a patruzeci de ani, Eva, care nu se conformează tiparelor clasice. Autoarea construiește abil pasajele de vervă familială opoziția tradițional-modern, limbajul colocvial și propune un joc stilistic integrat în logica prozei.

Acolo unde există o Eva, trebuie ca în mod alegoric să existe obligatoriu (așa cum știm că prevede mitul etern) și un Adam. Am citit, de fapt, povestea cuplului primordial, adusă la zi și în perioada COVID19. În mit Adam și Eva erau indivizi arhaici complet relaxați încercând să descopere mediul și să se adapteze, în cazul de față sunt doi oameni moderni încercând să se apropie unul de celălalt. Vor folosi trucuri, gadget-uri moderne pentru a menține legătura. Norvegia devine fascinația Evei, pentru că este țara natală a lui Adam.

Romanul este scris într-o curgere continuă, citim o proză nedivizată, nu există capitole, ca într-o lungă conversația a tuturor cu fiecare, apar diverse personaje episodice, critica la adresa bărbaților dependenți de mamele lor, ca în romanele Corinei Sabău se consemnează acele bârfe care fac parte din cotidianul nostru, decupaje ale unor graiuri specifice unor zone, expresii. Că are Ioana Drăgan, la fel cum și Corina Sabău aparatul de înregistrat tot timpul asupra ei și face mici notițe, de asta nu ne îndoim. Că empatizează puternic cu personajele ei, nici de asta nu ne îndoim. Că surprinde drama femeii aflată la o vârstă, că reproduce tiparele sociale și le redă în toată splendoarea lor.

Dragostea în vremea pandemiei, se pare că se face cu „mănuși de plastic” așa cum găsim într-o scenă dedicată gărzilor interminabile. Mediul este determinantul absolut pentru acțiunile personajelor Ionei, precum și al discuțiilor, de obicei impersonale doctor – pacient, pe care le au. Se prescriu rețete, se oferă detalii cu privire la starea de sănătate, și din când în când mai apare câte un fost iubit pe holul spitalului cu soția și copilul, ceea ce constituie un crâmpei de intrigă în economia firului narativ. Eva își trăiește viața de medic în interiorul spitalului, și tot ceea ce i se întâmplă nu i se poate întâmpla altundeva, iar discuțiile cu părinții cei „grijulii” se întâmplă în pauzele dintre turele de gardă, când mama vine cu „oalele cu mâncare” și o mustră pentru că nu mănâncă și arată ca un „schelet”, că trebuie „să fie atentă la concurență”, femei care au carne pe ele la patruzeci de ani.

Conficte nu apar, discuțiile nu devin atât de tensionate niciodată, pulsul situațiilor este ținut sub control, deși personajele se plimbă libere în arealul lor, se simte acest control al lipsei derapajelor severe specifice, de altfel, vieții reale. Este o lume bine controlată, unde totul începe și se termină cu munca și unde femeile nu au timp să își plângă de milă, iar atunci când o fac, se întâmplă mai mult în zeflemea. Nu am să dezvălui povestea care se înfiripă și cum decurge totul detaliat, pentru că doresc să dau întâietate cititorilor să o facă, spun doar atât că Adam este ceea ce își dorește Eva și nu doar o plăsmuire, sau de fapt, este Eva atât de realistă?

Lumea din Gripa. O poveste de Crăciun este o lume absurdă, se moare și se râde, se întâmplă pandemia și doctorii o iau razna, devin hiperprotectivi. Apropierea fizică se întâmplă prin bule de plastic, cu mănuși de plastic, dorul se exprimă prin buchet de flori acoperit de o folie de plastic, vasul de toaletă este protejat de o folie de plastic, întraga atmosferă devine bacoviană, ca un sicriu de plastic, ca să adaptăm la perioada din prezent metafora sicriului de plumb. Tăcerea începe să predomine spațiul de expresie. Anumite gesturi devin mai mult poetice decât specific umane, relația dintre Adam și Eva se înfiripă intuitiv, comunicarea se lasă pe încrederea mutuală.

Se trăiește prezentul, iar prezentul devine un concept incert. Marile schimbări se petrec în sinea personajelor, în afara lor este zbucium, dar nimeni nu are curajul să dea startul sincerității absolute. Sunt străini care își spun pe nume, și nu își cunosc cu adevărat poveștile de viață. Există această plutire a celor doi, levitare în imagini și gânduri, în plăsmuiri. Ca și cum realitatea nu poate decât să distrugă efectul creat de credința în atracție. Dar este această conexiune, o conexiune a sufletelor? Este o poveste ce ar putea să dureze mai mult decât un Crăciun în doi? Este ceva ce se poate prelungi într-o relație de lungă durată? Au cei doi puterea de a se destăinui, de a face schimbări în viața lui de dragul celuilalt?

Ioana Drăgan ne spune o poveste despre conexiunea clandestină din mijlocul unei pandemii ce are să schimbe fața vieții Evei, și a întregii planete.

Romanul Gripa. O poveste de Crăciun poate fi comandat aici!