Ştiri mondene

Ioana Ginghină sărbătorește un an de relație cu iubitul său Cristi

Ioana Ginghină sărbătorește un an de relație cu iubitul său Cristi

Ioana Ginghină a reușit să treacă destul de repede peste divorțul de bărbatul care se presupunea că îi va fi alături pentru totdeauna. Aceasta are o relație de un an cu un bărbat care reușește să o facă să se simtă specială și apreciată. Femeia declară că nu a mai simțit demult fluturași în stomac și că este gata să facă orice sacrificiu ca lucrurile să meargă bine.

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice formează un cuplu de un an. Cei doi au evitat în prima parte a relației lor să se afișeze în public, deoarece își doreau ca nimeni să nu intervină între ei. De curând, aceștia au făcut marele anunț pe care toată lumea îl aștepta, iar de atunci lucrurile par a merge excelent pentru cei doi.

În ziua în care au împlinit un an, Ioana  a ținut să împărtășească cu cei care o urmăresc câteva imagini cu ea și Cristi din ultima perioadă. Cei doi par atât de fericiți împreună, iar fanii nu au pierdut ocazia de a-i complimenta. Într-una din poze se vede clar că cei doi au avut parte de o aniversare minunată cu tort, flori și vin roșu.

Mă uit în spate la ultimul an din viața mea și realizez cât de norocoasă sunt. Da, știu, este incredibil. Dar sunt personajul principal în incredibila poveste a vieții mele, așa că abia aștept să mă bucur de noua mea aventură, care azi a prins puțină scoarță. Bucurați-vă de fiecare moment al vieții voastre”, a scris Ioana Ginghină pe rețelele de socializare.

După divorț, Ioana s-a ales cu jumătate din casa în care a locuit cu fostul ei soț. Femeia și-a dorit, în schimb, să achiziționeze și cealaltă jumătate, deoarece investise mult timp și suflet în construirea și decorarea acesteia. Se pare că iubitul ei Cristi, a ajutat-o să își îndeplinească visul și au cumpărat împreună și cealaltă jumătate de imobil.