Monden > Divertisment > Literatură > Ioana Nicolaie, Tot înainte – Scutecele se fac aripi și ele, ne ridică pe toți în văzduh
Literatură

Ioana Nicolaie, Tot înainte – Scutecele se fac aripi și ele, ne ridică pe toți în văzduh

Ioana Nicolaie, Tot înainte - Scutecele se fac aripi și ele, ne ridică pe toți în văzduh

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri: Poză retușată, Nordul, Credința, Cenotaf, Autoimun (desemnat de către USR Cartea Anului în 2013), antologia Lomografii, romane: Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru (Premiul pentru proză decernat în 2017 de revista Ateneu; desemnat Cartea Anului în 2018 de către „Cititorul știe mai bine”) și Cartea Reghinei (Premiul Radio România Cultural pentru Proză în 2020, Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, Premiul Agenția de Carte, Premiul Observator Cultural Lyceum) și literatură pentru copii: Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc. A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană (2008), Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă s-a tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. A fost inclusă în douăzeci și șase volume colective românești (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiță, Cartea simțurilor, Bucureștiul meu, Scriitori la poliție etc.) și în numeroase reviste și antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.) Invitată pentru lecturi și conferințe la numeroase festivaluri naționale și internaționale de literatură. Selecții din versurile autoarei au apărut în Franța, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA și Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Pelinul Negru, Cartea Reghinei și Tot înainte sunt cele trei romane de maturitate ale Ioanei Nicolaie. Complet diferite și prezentându-ne mereu alte personaje, de fapt se înscriu toate într-o saga precum cele trei fațete ale Sagrada Familia. Romanului Tot înainte îi urez să devină curând la fel de faimos precum capodopera arhitecturală menționată, nu doar îi urez, proclam să devină. Titlul este un slogan comunist, dar care sugerează continuitatea în ciuda oricăror nereguli sociale sau familiale.

Deși Ioana Nicolaie afirma că nu a scris romanul de față ca pe o continuitate a celorlalte două, se întâmplă și este scris pornind de la o întrebare, dar nu din partea oricui, ci chiar a fiului său. Treizeci de capitole vorbesc despre copilul Bulța Arsenia, un personaj care învață pe măsură ce crește că viața este foarte dură că lipsurile sunt mari și că trebuie să se ridice din sărăcie, din foame și din înghesuială. De fapt visul cel mai mare pe care începe să îl manifeste de la un moment este acela de a deveni un copil de la bloc. Cuvintele copilului sunt de o maturitate copleșitoare și spune despre oamenii maturi niște adevăruri extrem de dureroase, observă greșelile adulților, dar nu are puterea de a le schimba mentalitatea sau acțiunile.

Romanul autobiografic și psihologic pe care îl avem de acum la dispoziție, Tot înainte, mai pune o cărămidă la literatura despre perioada comunistă. Răscolește amintiri, forme de ostracizare și limitare a idealurilor umane, de limitare a accesului la anumite forme de educație și la alimente de bază. Distruge mitul de aur, eliberează o voce care spune fără portavoce tot ceea ce simte un copil într-o zonă gri, în straturile de mâl care se depun în curtea familiei, panica, educația făcută cu forța. Boala impactantă cu care debutează de fapt romanul este un vârf, reprezintă o problemă generalizată pentru că nu toate trupurile sunt la fel de rezistente, și nu toți copiii rezistă în acest sistem dur. În lipsă de resurse, se ajunge greu și la spital, mașini sunt puține, medici puțini. Pare o continuarea, dar dintr-o altă perspectivă a romanului Cartea Reghinei. Acolo avem perspectiva mamei, aici avem perspectiva copilului, fiica, mai târziu, iată, autoarea acestui roman.

Am lecturat cartea cu un soi de recunoștință în suflet pentru lămurirea unor probleme atent elogiate de unii dintre trăitorii comunismului. Sunt recunoscătoare, ziceam, pentru că eu netrăind acea perioadă nu îmi puteam și nu îmi pot imagina ce înseamnă. De fapt, cred că Ioana Nicolaie le-a răspuns tuturor oamenilor născuți după anul 1989, dar într-o manieră blândă, terapeutică, așa cum ne-a obișnuit. Îmbracă discursul cu o imensă compasiune și elimină orice prejudecată sau judecată asupra celor ce erau purtătorii unei doctrine care reușea să mutileze emoțiile umane. Mizează pe propriile experiențe ale copilăriei sale, asta face din această operă literară un manifest feminist. Că în ciuda tuturor acelor orori ale locului a reușit să se ridice la suprafață, avem o luptătoare, o femeie care a devenit o voce a comunității sale, a copiilor, a femeilor, a țării. După părerea mea e un roman care vindecă traume, vindecă o istorie vitregită și propune iertarea și acceptarea în locul blamării. Nu îi dați premii în mod special, introduceți-l în programa școlară, este cel mai mare premiul posibil. Astfel o putem onora pe Ioana că ne oferă, din nou, cu mare generozitate și curaj de etalare a vieții personale adevăruri absolute. Cunoaștem acest adevăr. Este și în prezent pe toate canalele de televiziune. Sărăcia nu a căzut împreună cu regimul Comunist la Revoluție.

Empatică și modestă, autoarea ne oferă o altă viziune, departe de elită. Departe de superficial. Departe de viața pe care o are în prezent, s-a teleportat adânc în inima copilăriei sale, în Nord, ca să ne aducă o eroină mai mică și mai puternică decât Reghina chiar. Iată că nu e numai glam, iată că nu toate personajele literaturii moderne trebuie să fie urbane, iată că toate copilăriile sunt lipsite de suferință. Aici se anulează tot ceea ce știam despre familie, începe altceva, cu totul altceva. Un izvor nesecat de iubire, lumină și speranță care acoperă toate neajunsurile și unifică prin sacrificii. Familia din Tot înainte este o școală despre enduranță până la capătul puterilor și înapoi. O luptă pentru adaptament la condiții extreme, violență și muncă. Există un copil, există Bulța Arsenia, dar care răspunde la întrebări la care ar trebui să răspundă adulții, muncește ca un adult și i se vorbește adesea despre ceea ce fac adulții pentru ca ea să învețe. Permanent pregătită pentru viitoarea sa viață de femeie în toată regula, nimeni nu îi oferă o copilărie cu adevărat. Toți cititorii vor purta în sufletul lor această fetiță, pentru că o parte din drama ei se află în adn-ul multora dintre ei.

Tot înainte, aici!