Literatură

Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip

Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip

Pe Ioana Vintilă am cunoscut-o direct prin intermediul poemelor sale, nu am avut ocazia să ne intersectăm, deși mi-aș fi dorit, mai ales după ce am citit cartea ei de debut, Păsări în furtuna de nisip. O poetă pe care o admir enorm, pentru că deși, foarte tânără reușește să-și dozeze limbajul și să creeze scene poetice extrem de rafinate, adevărate jonglerii imagistice. Este o poezie care spulberă așa cum spune titlul ca o furtună de nisip, și orice atingere pare un declin și o deziluzie. Însă mie nu mi se pare că acest debut ar fi definitoriu pentru Ioana Vintilă, mi se pare că aici a încercat să exerseze de fapt ce are să vină (dacă are să mai vină), adică nu a spus ceea ce poate voia, sau a rezumat, poate că a încercat câteva discursuri poetice, a aplicate parafa exercițiului pe câteva dintre ele, și par texte de performance literar.

Textul este așezat într-o aparentă dezordine pe unele pagini, de fapt își invită cititorii la interacțiune cu ideile sale. O lume distopică, robotizată își face apariția din corpul poetic. Nu face exces de biografism, nu intră foarte profund în propriile experiențe, pare să trateze experiențele umane dintr-o perspectivă de exeget. Am impresia că citesc textele poetice ale unui critic literar, asta poate și pentru că Ioana Vintilă cunoaște destulă poezie cât să intre în dedesubturile versurilor. Facem cunoștință cu o poetă care dorește să ne transmită mesajul deșertăciunii, a incapacității oamenilor de a mai iubi și a se iubi, o lume a sustragerii, a retragerii în sine, tot mai departe de umanitate în fapt. Roboți suspendați între două vămi. Aici și acolo, cer și pământ, nisip și iarbă. Se cunoaște că s-a format în Cenaclul Zona Nouă de la Sibiu. Distantă de lumea literară și totuși participând la evenimente, reușește discreția și sustragerea și totuși câștigul de a fi acolo unde își dorește să fie, adică în poezie. Se pare că Ioana nu-și dorește să trăiască neapărat printre poeți, dar își dorește să facă poezie. Asta este de fapt menirea sa, ea știe cel mai bine.

Ioana Vintilă s-a născut în 1997 la Sibiu; Trăiește în Cluj-Napoca. Debutează cu placheta Păsări în furtuna de nisip, Casa de editură Max Blecher, 2018; În 2016, a reprezentat România, ajungând în finala PEN International New Voices Award. Este studentă în anul III la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (secția Biotehnologie). Publică poeme în revistele:Euphorion; Vatra; Zona Nouă; Timpul;

Nominalizată la niște premii importante, totuși critica literară nu se-nghesuie la recenzii și cronici la debutul Ioanei Vintilă, Păsări în furtuna de nisip (Casa de Editură Max Blecher, 2018), un debut nu neapărat surprinzător pentru cei care au urmărit aparițiile ei, dar o bucurie în sine pentru peisajul feminist. O poetă elevată, face trimiteri la poeții poate cei mai de seamă, apoi dincolo de asta stă lirica pe structură deconstructivistă. Uneori pare empatică, alteori empatia e mai degrabă sastisire până la refuz și de acolo intră nihilismul. O poetă anti-umană, o femeie care nu se conformează rolurilor tradiționaliste și care preferă mai degrabă roboții mai eficienți decât oamenii. Anti-umanismul se integrează în poezie firesc într-o eră în care umanitatea pare să-și forțeze mâna.

Autoarea însăși se declară individualistă independentă și refuză atingerea umană. Din nou o atitudine care dă credibilitate discursului liric anti-uman (deși realitatea pare să fie alta dacă aruncăm un ochi pe facebook). Dar dacă poezia trebuie să exprime adevăruri general valabile, nu numai adevăruri personale, atunci declar poezia Ioanei Vintilă autentică, în sensul de veridică, deși nu prea știu cât mai contează asta în doctrina anti-umanistă așa cum o înțelege Rosi Braidotti și dă un exemplu: nu ne îmbrăcăm animalele de casă cum îmbrăcăm oamenii doar să îi umanizăm, a umaniza ne-umanul este încă o dovadă de dominare.

Oferim o mostră din cartea Ioanei Vintilă, Păsări în furtuna de nisip:

„resping orice atingere

orice contact îmi face greață

 

:nimic eroic în a sta și a suporta:

:nimic laș în a dezerta:

 

suntem copiii

tuturor religiilor & adevărurile absolute

care ne vor vindeca de mici spaime

de singurătatea-animal care zgârâie permanent pereții capului

 

x resping dragostea

celor care îmi spun doar pe numele de familie

deoarece e mai subtil decât o plăcuță cu un număr

 

x resping mâna de pe umăr care-mi spune că

totul va fi bine

că totul devine suportabil și încet-încet plângi

din ce în ce mai puțin

 

cineva spunea că respingerea e o alto formă a masacrului

 

foarte bine

 

nu mă va convinge nimic că stolul ăsta uriaș de păsări nu se va îneca în furtuna de nisip

așa cum tot nihilismul nu mă va determina să înțeleg sau să accept totul

cu seninătatea unui dement

pentru care mai există ceva care să aibă sens

 

acum

 

loviți-mă cu pietre

cele care până acum nu aveau cuvinte

pentru a fi exprimate

acum au răni deschise purulente

 

va curge numai lapte și miere

printre particulele de moloz”

 

(automatism, p.43-44)

 

Cartea Păsări în furtuna de nisip, poate fi comandată aici!