Literatură

Isabel Allende, Ce vrem noi, femeile?

Ce vrem noi femeile Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune

Isabel Allende, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas, 2020, este cea mai recentă carte de la prolifica scriitoare multipremiată. Isabel Allende, nepoata fostului președinte chilian Salvator Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. Publică o seamă de romane, primește peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, în 2004 a fost admisă în American Academy of Arts and Letters, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul Ntional Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție.

Probabil că în 2020 sosește vremea ca Isabel Allende să depună mărturisiri la care nu ne-am fi așteptat urmărind imensitatea sa în literatura spaniolă și premiile acordate, ne-am fi așteptat, așa cum ne așteptăm din partea oricărui om care reușește într-un domeniu să fi avut o traiectorie ceva mai senină. Povestea ei, ca toate poveștile femeilor, nu începe cu ea, începe cu o altă femeie, mama ei, Panchita, care a născut-o pe Isabel în 1942, dar a fost părăsită de soțul ei pe când avea trei copii în Peru. Așa că viața ei din acel moment s-a schimbat radical, retragerea bărbatului a însemnat implicit pauperizarea ei și a copiilor ei, a fost nevoită să se mute la părinții ei cu tot cu copii. Neavând altă soluție mai târziu după aceea s-a și recăsătorit găsind un bărbat potrivit, o influență bună pentru copii, dar pe care Isabel l-a respins cam toată viața.

Cartea se împarte în scurte povestioare de câte o pagină sau două, nu ca multe dintre vechile romane, pare făcută să se consume rapid, nu aștepți prea mult să vezi care este pasul următor în biografie. Amintirile lui Isabel se leagă de bunicii ei, de casa cu perdele roșii învechite, de faptul că se simțea a nimănui, un copil mic și marginalizat. Explică termeni ca feminism, patriarhat, xenofobie, poate ca pentru sine, poate pentru că viața sa a implicat anume conjuncturi unde ar fi avut mare nevoie ca acești termeni să fi fost asimilați cu mult timp înainte de propriile ei probleme și cumva lumea să fie un loc mai sigur pentru mama sa și pentru alte femei ca mama sa. „Vei avea parte de multă agresivitate și vei plăti un preț foarte mare pentru ideile tale, mă avertiza mama îngrijorată. Cu firea mea n-aveam să-mi găsesc un bărbat, iar cel mai rău era să rămâi fată bătrână, etichetă care se aplica după vârsta de douăzeci și cinci de ani.” (p.26)

Nu puține sunt pasajele de incursiune în discuții despre misoginie și feminism sau despre cum feminismul a venit ca mentalitate și stil de viață de-a lungul anilor săi, spune că la 15 ani a renunțat să mai meargă la Biserică, fiindcă i se părea revoltător că acolo era pusă pe locul doi, doar pentru că e femeie. Așa că neconsiderând că este tratată corespunzător s-a retras și a studiat ca să observe că societatea nu este statică și suferă modificări. Mama sa Panchita care era ceva mai comodă și a ales să trăiască o viață în umbra soțului ei a observat la un moment dat, după mai mulți ani că stilul de viață feminist și independența creată îi asigură lui Isabel o libertate pe care ea nu și-a permis-o niciodată, așadar Isabel a trăit o viață așa cum și-ar fi dorit mama ei.

În toată lumea cunoaștem femei care nu au viața pe care și-o doresc, libertatea femeilor este limitată la mariaje pe care trebuie să le întrețină, chiar și femeile de succes uneori se retrag din carieră și declară că o fac de dragul căminului conjugal, așadar femeile își asumă statutul de sacrificate pentru binele celorlalți ceea ce nu denotă un anume grad de emancipare, Isabel alege să rămână fermă pe poziții chiar dacă în familia sa sunt diverse exemple de machism evident. Studiază pentru a ajunge la performanțe și pentru a demonstra cât de capabile sunt femeile și câte lucruri minunate fac atunci când sunt libere. Este o voce care proclamă libertatea și căderea de sub tutela bărbaților, proclamă munca pentru a obține independență financiară și încrederea că soarta de abandonate nu este soarta femeilor din acest mileniu, că acum femeile au posibilitatea să își schimbe soarta atunci când doresc. Ce vor femeile? La această întrebare vom răspunde scurt: femeile vor libertate și drepturi egale cu ale bărbaților.

Cartea lui Isabel Allende se poate găsi aici!