Home > Cultură > Literatură > Isabel Allende, Inés a sufletului meu
Literatură Premium

Isabel Allende, Inés a sufletului meu

sabel Allende, Ines a sufletului meu
Sursa imagine: telegraph.co.uk

Una dintre cele mai complexe cărți scrisă vreodată despre femei și pentru femei este cartea lui Isabel Allende, Inés a sufletului meu (traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas, 2017). Un roman de 311 pagini care conține povestea rescrisă a lui Inés Suarez (1507-1580) și toate întâmplările din viața acesteia, așa cum știm chiar de la Isabel din Observație necesară.

Este foarte adevărat că nu mă așteptam la un roman istoric din partea lui Isabel Allende, pentru că eram obișnuită cu discursul autobiografic din cartea Ce vrem noi, femeile? (traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas, 2020). Dar surprinza mi-a fost să văd că Isabel scrisese anterior acest roman unic, istoric, din câte înțelegem menit să reînvie o protagonistă spaniolă care a schimbat secolul al XVI-lea prin curajul, forța și prin splendida sa nesupunere (mai ales): „Sunt Inés Suárez, locuiesc în cinstitul oraș Santiago de Nueva Extremadura, în Regatul Chile, în anul Domnului 1580 (…) dacă aș fi rămas în satul în care m-am născut, aș fi acum o babă săracă și oarbă de atâta brodat la lumina unei feștile. Aș fi Inés, cusătoareasa de pe strada Apeductului, aici sunt doña Inés Suárez, o doamnă însemnată, văduva Prealuminatului Guvernator don Rodrigo de Quiroga, cuceritoarea și întemeietoarea Regatului Chile.” (pp.11-12)

Condiția femeii în acel secol în Spania nu pare să fi fost una de bun augur, iar în căsătorie beneficiile bărbatului se mențineau, pe când ale femeii se pierdeau cu totul în treburile gospodărești, în viața de cuplu, acolo unde ea trebuia să satisfacă toate necesitățile gospodărești și mai ales pe cele culinare. Dragostea în acele vremuri se înfiripa pe unde se aduau oamenii la marile ocazii, căci nici nu se pomenea (visa) măcar secolul internetului și al distanțării sociale. Așadar în atare condiții protagonista îl întâlnește pe Juan. Este dragoste la prima vedere, dar viața cu el devine un calvar după nuntă, nuntă care s-a lăsat cu greu. Sărăcia este în floare, ea este stâlpul financiar al familiei, soțul ei Juan are deprinderi negative și banii din munca ei se duc înspre acoperirea cheltuielilor pe care el le face constant. Este un om consecvent din acest punct de vedere și în cel al satisfacerii poftelor trupești. Dar se pare că pentru ca mariajul să funcționeze nu este de ajuns: „În vreme ce eu coseam și brodam din zori și până-n noapte ca să agonisesc ceva bani pentru nuntă, Juan își petrecea timpul prin cârciumi seducea fete și muieri, bea cu bărbații și visa să se îmbarce spre Indii, singura destinație pentru un bărbat de teapa lui, cum spunea. Uneori dispărea cu săptămânile, chiar cu lunile, și se întorcea fără să dea explicații. Unde se ducea? Nu spunea niciodată, dar cum îi dădea zor cu plecatul pe mare, lumea începuse să-l ia în bătaie de joc, iar mie să-mi spună „logodnica din Indii”.”(p.19).

Se pare că protagonistele lui Isabel Allende au soarta marcată de mariaje nereușite, dar că ele găsesc puterea să încerce să repare, să acopere neajunsurile și să refacă echilibrul distrus de partenerul de viață. Este un caz aparte, deosebit care necesită atenție sporită asupra detaliilor istorice, deși realitatea se împletește în mod fericit cu ficțiunea aici. Femeia devine o femeie puternică prin alianța cu Pedro de Valdivia și care mai avea o soție, dar îi pomenise fidelitate lui Inés. Acesta este bărbatul în spatele căruia va sta și care se va lupta vitejește, iar soția lui are o mare influență asupra acțiunilor sale, de care știe și de care se bucură. Fals diaristic lasă impresia că tot sângele vărsat a fost scurs în urma unor ordine primite de mercenari.

Allende alege niște subiecte atât de sensibile pentru noi toți. Revitalizantă și splendidă poveste de dragoste între protagonista Inés și Pedro de Valdivia. Nimic nu mai este întâmplător. Fiecare bătălie era o posibilă moarte, posibila pierdere a bogățiilor lumii. Inés a sufletului meu este chiar o afirmație care îi aparține lui Pedro, dar oare în care moment a emis așa ceva? Care să fie? Dacă veți citi cartea sunt convinsă că veți găsi niște răspunsuri la câteva dintre întrebări.

Recomand această carte tuturor împătimiților de istorie și povești despre marile bătălii, războinici și cele care au stat în spatele acestor războinici. Recunosc că pe mine m-a acaparat potențialul feminin din acest roman și că am mizat pe acele pasaje care conferă cititoarelor o doză de răzvrătire și arată că femeile își pot schimba soarta ele însele oriunde s-ar afla. Descoperim o lume patriarhală, dar în care femeia devine stăpână prin moartea bărbatului ei, deși este veșnic onorată de el și în timpul vieții (social nu era egala lui). Opinia publică avea un cuvânt de spus vizavi de egalitatea dintre ei. Războiul este descris așa cum a fost în realitate, dar presărat cu imaginația autoarei și astfel rezultă o poveste ceva mai blândă (și nu doar comenzi de omucideri și schingiuiri), sunt detalii surprinse din toate unghiurile și sunt menite să capteze atenția lectorului și să-l facă conștient atrocitățile față de corpul femeilor în timpul războiului pentru cucerirea Regatului Chile.

Cartea Inés a sufletului meu se găsește aici!