Literatură

James Baldwin, Va veni focul

James Baldwin, 1963. Courtesy: CSU Archives/Everett Collection

James Baldwin, Va veni focul, Editura Black Button Books, traducere de Elena Marcu, 2020 este un eseu despre condiția de negru în istoria omenirii. O istorie a oprimării cu care să fii nevoit să te descurci. Acest eseu este ca un monolog adresat nepotului său tiz, James, fiul fratelui său. Amintirile lui James Baldwin devin aici reale referințe pentru a argumenta o istorie personală de învingător, o nedreptate pe care o săvârșim și azi, noi albii, uneori în tăcere, alteori prin mari sau mici glumițe nerealizând impactul cuvintelor noastre și suferința acestor oameni. De la sclavi pe vase și doici și îngrijitori ai caselor albilor, veșnic exploatați și tratați ca niște nonpersoane, ca niște obiecte nerentabile.

Ar trebui să ne fie rușine de exploatarea pe care am reușit să o producem pe capetele oamenilor negri de-a llungul timpului, am fost învățați că a fi negru înseamnă a fi mai puțin valoros, a nu avea o culoare alba înseamnă că asta te face cu ceva mai vulnerabil, am pus istoria pe care noi am creat-o pe seama lor, i-am împovărat și continuăm să o facem fără preget. În toată Europa albii nu privesc negrii în ochi, asta înseamnă condiția marginalului, astfel se arată disprețul, dar se evită și conflictele. James vorbește cu o oarecare compasiune despre toate acestea, bam ai mult își sfătuiește nepotul să fie milos și răbdător cu cei albi. „Trebuie să-i accepți și trebuie să-I accepți cu dragoste, pentru că acești oameni nevinovați nu au altă speranță. Încă mai sunt captive într-o istorie pe care nu o înțeleg și, până nu o vor înțelege, nu vor fi eliberați. Au fost siliți să creadă, atât de mulți ani și din atât de multe motive, că negrii le sunt inferiori albilor.” (p.12)

Disprețul față de propria persoană este construit și de cultura de proveniență și creat de contextual social. A fi negru nu este o problemă până când nu intervin prejudecățile rasiale, xenofobia, ceva ce a rămas din nazism, o docrină pe care mulți și astăzi o resimt și o duc mai departe prin modul lor de comportare. Lumea este condusă de albi, albii sunt privilegiați. A cunoscut lumea peștilor, a escrocilor și a traficanților, a intrat să predice în amvon copiilor duminica. Prins în cele ale cunoașterii lui Dumnezeu, Baldwin spune că asta l-a ferit de multe rele pe care le-ar fi putut săvârși, dar și la biserică a văzut multe probleme „evident că pastorii își luau case și mașini Cadillac în timp ce credincioșii continuau să frece podele și să-și lase fiecare centimă, fiecare bănuț, fiecare dolar în mâna întinsă a bisericii. Nu exista iubire în biserică. Era doar o mască a urii, a urii de sine și a disperării. Puterea transfiguratoare a Sfântului Duh se risipea la încheierea slujbei și mântuirea se opera în pragul bisericii. Când ni se spunea că trebuie să-I iubim pe toți, eu mă gândisem că asta însemna să-I iubim pe toți. Dar nu. Era valabil doar pentru cei care credeau la fel ca noi, nu era valabil și pentru albi. De exemplu, un pastor mi-a spus că nu trebuie niciodată, în niciun mijloc de transport, sub nicio formă, să mă ridic și să-i cedez locul unei femei albe.” (pp.30-31)

Întâlnirea lui Baldwin cu Elijah Muhammad, reperezentnant al unei biserici musulmane a dat ca învățătură următoarele cuvinte: „Întoarceți-vă la adevărata voastră religie (…) Aruncați lanțurile stăpânilor de sclavi, lanțurile diavolului și întoarceți-vă la turmă. Nu mai beți alcoolul diavolului, nu mai luați drogurile lui, apărați-vă femeile și renunțați la carnea scârboasă de porc.” (p.54) Dar și aici a găsit diverse opoziții carel-au făcut să chestioneze gruparea, țineau la separatism și la glorificarea unei rase. Exact ce nu îi trebuia lui James. „Cel care este silit zi de zi să-și ferească umanitatea, identitatea de cruzimea care freamătă gata să le distrugă, dacă supraviețuiește acestui chin, și chiar dacă nu îi supraviețuiește, învață ceva ce nicio școală și nicio biserică de pe pământ nu-l poate învăța. Ajunge la propria autoritate, și acest lucru este de nestrămutat.”(pp.69-70)

Militantul problemei rasiale, este și pentru secolul XXI și pentru secolele anterioare, se referă la strămoșii săi, dar mai ales la adevărata ură născută între albi și negri. Ură nu făcută, ci născută, una genetică transmisă prin părinții care sunt la fel de înveninați precum și fii lor. Baldwin a căutat o iubire absolute, tolerantă, apreciativă, o iubire care acceptă orice culoase și orice rasă umană, iubirea perfecta și indestructibilă, veșnică și pacifist, iubirea care conlucrează pentru binele și comuniunea raselor umane, a căutat un adevăr absolut și de aceea a rătăcit în adolescență și mai apoi în culte creștine sau musulmane pentru a învăța și a predica cuvântul Creatorului, al făuritorului și al distrugătorului. „dacă răzbunarea se va săvârși, ce se va întâmpla cu toată acea frumusețe?” (p.74) întreabă autorul, tot el spune că dacă nu terminăm conflictele rasiale „acea profeție recreate în cântecul unui sclav se va abate asupra noastră: I-a dat de veste Dumnezeu lui Noe, prin curcubeu, că s-a-mplinit sorocul,/ Cu apa s-a sfârșit, va veni focul!”(p.74).

Cartea lui James Baldwin, Va veni focul, poate fi comandată aici!