Home > Actualitate > Externe > Japonia impune măsuri drastice pentru Rusia
Actualitate Externe

Japonia impune măsuri drastice pentru Rusia

Japonia impune măsuri drastice pentru Rusia

Japonia este unul dintre primele state care impune sancțiuni Rusiei din cauza acțiunilor sale în Ucraina. Anunțul a fost făcut de premierul Fumio Kishida, prin intermediul unei declarații de presă.

Japonia a luat decizii importante

Premierul Japoniei consideră că acțiunile Moscovei reprezintă cu adevărat o încălcare istorică a suveranității ucrainene și a dreptului internațional, scrie Reuters. Din acest motiv, Rusia nu poate scăpa nepedepsită de țările membre NATO, dar și de celelalte state care nu fac parte din Alianță, dar sprijină interesele sale.

În cea de-a doua zi a săptămânii, națiunile occidentale au decis să impună noi sancțiuni împotriva unor persoane și a băncilor din Rusia. De la diplomați, politicieni și miliardari, cu toții vor avea de suferit.

Sancțiunile Japoniei includ și interzicerea emiterii de obligațiuni emise de Rusia în Japonia și înghețarea conturilor unor persoane din Rusia. Se aplică restricționarea călătoriilor în Japonia, a declarat Kishida.

Acțiunile Rusiei aduc în mod clar atingere suveranității Ucrainei și contravin dreptului internațional. Criticăm încă o dată aceste acțiuni și îndemnăm cu tărie Rusia să revină la discuții diplomatice. Situația rămâne destul de tensionată și vom continua să o monitorizăm îndeaproape„, a mai spus el.

Japonia a mai transmis că nu se teme în acest context și că are destule rezerve de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL). Așadar, nu va exista un impact semnificativ legat de aprovizionarea cu energie pe termen scurt.

În situația în care prețul petrolului va crește și pe perioada următoare, autoritățile vor lua în considerare toate măsurile posibile pentru a limita impactul asupra companiilor și gospodăriilor japonezilor.

Relațiile Japoniei cu Moscova au fost, de altfel, influențate de dependența sa de Rusia pentru nevoile energetice. Acum, că Japonia are propriile rezerve, cel puțin pentru moment, lucrurile stau altfel.

Deciziile luate de Japonia vin în contextul în care și Germania, Franța, Polonia și alte state au anunțat că vor impune măsuri drastice împotriva Rusiei, deoarece Putin nu mai respectă siguranța teritorială, iar decizia sa de a recunoaște independența celor două zone din estul Ucrainei confirmă că o invazie este foarte aproape. În continuare, statele membre NATO speră ca Rusia să facă un pas înapoi și să acționeze pe cale diplomatică.

Citeste si




Recomandări autor