Perioada Taisho (Taishō-jidai -„Perioada Marii Dreptăți”), este perioada în care a domnit Împăratul Taisho (1912-1926), al 123-lea împărat al Japoniei. Numele său real era Yoshihito iar în timpul domniei sale, Japonia a continuat procesul de modernizare la nivel economic și politic.
Împăratul Yoshihito
La 3 noiembrie 1889, Yoshihito a fost numit prinț moștenitor (cei doi frați mai mari au murit). Pe 30 iulie 1912, devine împărat. Taisho avea probleme de sănătate de când era copil și nu a avut un rol în politică. În 1921, avea tulburări mentale, motiv pentru care fiul său, Hirochito, a fost numit regent. Perioada în care a domnit a fost numită perioada Taisho care înseamnă “Marea Dreptate”. A avut o politică în favoarea țărilor occidentale, în special Marea Britanie și America.
Împăratul Taisho
În politica internă, s-au folosit proceduri parlamentare și sistemul de votare. Starea de sănătate a lui Taisho a dus la schimbarea modului de guvernare: s-a trecut de la oligarhie (genro=lideri bătrâni) la Dietă și partide democratice. Perioada Taisho este asociată cu mișcarea liberală “democrația Taisho”. Este diferită de haosul din perioada Meiji și militarismul din următoarea perioadă, Showa.
Împăratul Meiji a murit la 30 iulie 1912 iar prințul Yoshihito a urcat pe tron. La sfârșitul epocii Meiji, Japonia a făcut investiții enorme în țară și în străinătate, mai ales pentru apărare. Rezervele au fost epuizate și a rămas cu datorii. Occidentul a continuat să influențeze Japonia și în perioada Taisho. Pictorul Kobayashi Kiyochika adoptă stilul occidental, Mori Ōgai și Natsume Sōseki au studiat în Occident și au adus o perspectivă modernă în literatură.
Kobayashi Kiyochika
Japonia se protejează de colonizarea puterilor occidentale. Mișcarea de stânga promova drepturile muncitorilor, protestul fără violență și votul masculin. În 1906, suprimarea acestei mișcări a dus la dizolvarea Partidului Socialist Japonez. Criza politică din 1912-1913 întrerupe politica anterioară.
Primul Război Mondial
Japonia luptă de partea aliaților învingători și îți exinde influența în Asia și în Pacific. Marina imperială japoneză ia în stăpânire coloniile Germaniei. Pe 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei și ocupă teritoriile luate de germani în Provincia Shandong din China și insulele din Pacific: Mariane, Marshall și Caroline. Pe 7 noiembrie, orașul Jiaozhou se predă Japoniei. În ianuarie 1915, dorind să-și consolideze puterea, Japonia prezintă Chinei cele 21 de cereri. Japonia dorea să controleze Mongolia Interioară și Manciuria, să aibă proprietate comună asupra unui complex minier din China, să reducă Chinala protectoratul japonez.
După negocieri lente, sentimente anti-japoneze în China, culminând cu o condamnare internațională, Japonia își retrage ultimul grup de cereri iar tratatele sunt semnate în mai 1915. Dominația Japoniei din nordul Chinei și alte părți din Asia, a fost ajutată de acordurile internaționale. Acordul cu Rusia din 1916 asigura influența Japoniei în Mongolia Interioară și Manciuria. Acordurile cu Statele Unite, Marea Britanie și Franța, asigurau dominația în China și Pacific. China a rămas datoare Japoniei după Împrumuturile Nishihara din 1917 și 1918 care au ajutat guvernul chinez. Spre finalul războiului, Japonia asigură materiale de război aliaților europeni. Japonia devine o națiune creditoare, își diversifică industria și își crește exporturile.
După Revoluția bolșevică din 1917 din Siberia, armata japoneză vrea să profite de haos și să ocupe Siberia. În acest scop, Japonia negociază un acord cu China pentru a permite trecerea armatei japoneze. În 1918, peste 70.000 de soldați japonezi se alătură Forței Aliate în Siberia. Acordul Lansing-Ishii din 1917 recunoaște interesele Japoniei în China și păstrează „politica ușilor deschise”. În iulie 1918, 75.000 de soldați japonezi lansează expediția în Siberia. În august 1918, izbucnesc revolte în toată Japonia. După Primul Război Mondial, Japonia se bucură de prosperitate, participă la Conferința de Pace de la Versailles (1919) și este recunoscută ca una dintre cele cinci mari puteri internaționale.
Tokyo primește un loc în Consiliul Ligii Națiunilor iar Japonia primește drepturile Germaniei în Shandong, fapt care duce la revolte în China. Japonia s-a implicat în intervenția din Rusia, fiind ultima putere aliată care s-a retras, în anul 1925. Japonia a avut un rol mic în Primul Război Mondial și a fost respinsă de puterile occidentale când a cerut egalitate rasială în tratatul de pace. La sfârșitul războiului însă, Japonia devine un pion important al politicii internaționale. În 1925, este introdusă Legea de menținere a păcii, care interzice schimbarea politicii sau desființarea proprietății private.
După război
Apar „Asociația guvernamentală constituțională” și „Partidul Democrat” care alternează la putere în perioada 1927-1932. În 1922, este înființat Partidul Comunist Japonez. Urmează o suprimare brutală a partidului și o tentativă de asasinat asupra prințului Hirohito. Legea de menținere a păcii a fost un răspuns la faptele comuniștilor. Până în anul 1933, Partidul Comunist de dezintegrează. „Societatea Oceanului Negru”(1881) și „Societatea Dragonului Negru” (1901) sunt grupuri înființate de foștii samurai dezamăgiți de noul sistem de guvernare. Aceste societăți au susținut războiul și ultranaționalismul până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
După victoria Japoniei asupra Chinei și Rusiei, ultranaționaliștii amenință cu socialismul și comunismul. În 1922, Japonia renunță la extinderea dominației în China și se alătură Franței, Marii Britanii și SUA pentru a încuraja dezvoltarea Chinei. Japonia își retrage trupele din Shandong și din Siberia. În anii 1920, Japonia se îndreaptă către un sistem democratic de guvernare.
