Home > Diverse > Evenimente > Jazz & Blues Festival debutează în perioada 11-15 august. Iată programul complet
Evenimente

Jazz & Blues Festival debutează în perioada 11-15 august. Iată programul complet

Jazz & Blues Festival debutează în perioada 11-15 august. Iată programul complet

Peste 100 de artiști români și străini vor concerta la Brașov, în perioada 11-15 august. Aceștia vor urca pe scenă cu ocazia unuia dintre cele mai mari festivaluri urbane de jazz&blues din România.

Brașovul va fi gazda Jazz & Blues Festival

Despre mult așteptatul eveniment au vorbit atât reprezentanții Administrației Publice, cât și organizatorii. Aflat la ediție aniversară, festivalul va aduce în acest an o serie de surprize nebănuite.

„Între 11 și 15 august găzduim cea de-a 10 a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival, cel mai mare festival urban de gen din țară. (..) Ceea ce aduce în plus acest eveniment – față de celelalte spectacole pe care brașovenii și turiștii, deopotrivă, le pot urmări – este că va da viață parcului central timp de câteva zile cu activități pentru copii, pentru elevi, cu instalații muzicale de care aceștia se pot bucura, introducând astfel comunitatea ca fiind parte din eveniment, parte din festival”, a declarat viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, într-o conferință de presă.

Evenimentul este finanțat de către Primăria Municipiului Brașov cu 250.000 de lei, cea mai mare sumă alocată festivalurilor cu caracter repetitiv, și cu 100.000 de lei de către Consiliul Județean Brașov, în premieră beneficiind, pentru această ediție, de sprijin și de la Ministerul Culturii, de 50.000 de lei, prin Administrația Fondului Cultural Național.

Evident, sunt foarte multe evenimente culturale pe care noi le finanțăm, mă bucură că toate aceste evenimente culturale, în primul și în primul rând, au continuitate, chiar dacă în anul 2020, din cauza pandemiei, am fost nevoiți să sistăm finanțările pentru astfel de evenimente, vedem că acest eveniment a fost reluat și se bucură de un real succes”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Bugetul total al evenimentului este de 600.000 de lei. Acestei sume i se adaugă și banii veniți din mediul privat, a precizat președintele Asociației Fanzin, Marian Gâlea, organizator al evenimentului.

Avem experiențe pentru toți cei care doresc să vină, de la mic la mare, avem concerte în Piața Sfântul Ioan, avem concerte în Piața Brassai și avem tot Parcul Central cu activități pentru copii, părinți și bunici. Avem o scenă unde vor avea loc ateliere muzicale, concerte, avem o zonă de cinema în aer liber, avem foarte multe instalații muzicale, o zonă de food&drink. Și o noutate în acest an, aici, în parc, avem o scenă pe care noi o numim ‘Feel Good – Simte-te bine!’, unde, în fiecare zi, de la 4,00 la 10,00 seara, vom avea mai mulți DJ. În plus, avem, de Sfânta Maria, luni, 15 august, un concert de gospel cu Sharrie Williams, din America, la biserica fortificată din Bod. Deci este un festival divers, pentru toată lumea”, a precizat Marian Gâlea.

Dorința organizatorilor este ca pe viitor să se treacă de la 500 de plătitori de bilete pe seară la unele cu 5.000 de spectatori. Jazz&Blues Festival poate deveni un eveniment emblematic al Brașovului, care să atragă aici turiști din întreaga țară și nu numai.

Conform organizatorilor, la ediția aniversară din acest an vor urca pe scenele festivalului peste 100 de artiști, dintre care 30 străini, din opt țări, printre care Jan Akkerman, Carlos Bica, alături de proiectul de succes Azul, sau Michael Olivera & The Cuban Jazz Sindicate, Raphael Wressnig și Gisele Jackson (SUA), Kirk Fletcher (USA), Sharrie Williams – The Princess of Gospel Rockin’ Blues sau super-muzicianul american John Nemeth.

Accesul la eveniment este gratuit, cu excepția concertelor susținute de artiștii străini în Piața Sf. Ioan care au loc între 11 și 14 august, în data de 15 august, la concertul artiștilor români de pe aceeași scenă nefiind necesare bilete.

Prețul biletelor în cele patru zile de concerte este de 50 de lei/seară, iar prețul unui abonament este de 160 de lei, acestea fiind puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro.

Recomandări autor