Externe

Jennifer Aniston s-a întrebat după nuntă dacă Brad Pitt este sau nu dragostea vieții ei

Jennifer Aniston s-a întrebat după nuntă dacă Brad Pitt este sau nu dragostea vieții ei

Brad Pitt și Jennifer Aniston formau unul dintre cele mai admirate cupluri de la Hollywood la începutul anilor 2000. Cei doi s-au căsătorit și au locuit împreună până în 2005, când Brad a cunoscut-o pe Angelina pe platourile de filmare ale peliculei „Mr. and Mrs. Smith”.

Brad și Jennifer au fost văzuți ca un cuplu perfect mult timp, fanii celor doi sperând ca aceștia să se împace în cele din urmă. În prezent, cei doi sunt foarte buni prieteni, dovadă fiind interacțiunea de la gala Premiilor SAG de anul acesta. Totuși, nimeni nu va ști exact ce s-a întâmplat între cei doi amorezi.

În timp ce acorda un interviu în 2003, vedeta din serialul-fenomen „Friends” a vorbit pe larg despre căsătoria ei. Aceasta a discutat și despre ideea de „mare iubire”, spunând că ea nu crede în astfel de vorbe sau expresii fără rost. În opinia actriței, iubirea nu se poate ilustra cu exactitate prin vorbe.

În timpul interviului, femeia a fost întrebată ce simte cu adevărat pentru Brad Pitt și cum îl vede ea pe acesta. Multă lume s-ar fi așteptat la un răspuns plin de fericire și extaz, specific unei proaspete mirese, dar în schimb, aceasta a avut altceva de declarat.

Dacă este el dragostea vieții mele? Cred că toată lumea se gândește dacă partenerul este sau nu dragostea vieții noastre. Am auzit de mute ori oameni care spun ”el este dragostea vieții mele”, dar nu mi se pare nimic atrăgător. Cu siguranță este important să avem pe cineva special în acest haos în care trăim.În această afacere ticăloasă, strălucitoare, minunată, grea, numită viață, pe care o avem, este plăcut să ai pe cineva care este ancorat și te cunoaște.”, a declarat cu sinceritate Aniston.

Chiar dacă formau un cuplu extraordinar împreună și reușeau să fie ei înșiși în permanență, Jennifer și Brad s-au despărțit după ce bărbatul a recunoscut că are o aventură cu colega sa de la filmări, Angelina Jolie. După divorțul din 2005, Brad s-a căsătorit imediat cu femeia care l-a făcut să renunțe la viața minunată pe care o avea deja.

Cât despre Jennifer Aniston, aceasta a avut perioade destul de grele. Treptat a reușit să treacă peste căsnicia eșuată, căsătorindu-se la un moment dat cu Vince Vaugh. Cei doi nu au format un cuplu prea mult timp, iar după despărțire actrița a sărit în brațele lui John Mayer pentru a o consola.

Nici această relație nu a fost una de durată, deși toată lumea credea că în sfârșit a ieșit soarele și pe strada femeii. A urmat o perioadă în care a stat singură, urmând ca în 2015 să șocheze pe toată lumea căsătorindu-se cu Justin Theroux. În 2017 cei doi au decis să pună punct mariajului, deoarece au descoperit că erau pe lungimi de unde diferite. În prezent, frumoasa actriță este singură și se bucură de viață.