Home > Ştiri mondene > Jennifer Lopez și Ben Affleck la un pas de împăcare? Cei doi au petrecut momente frumoase împreună
Ştiri mondene

Jennifer Lopez și Ben Affleck la un pas de împăcare? Cei doi au petrecut momente frumoase împreună

Jennifer Lopez și Ben Affleck la un pas de împăcare? Cei doi au petrecut momente frumoase împreună

Se pare că lucrurile merg din ce în ce mai bine pentru artista Jennifer Lopez. Aceasta a anunțat luna trecută că s-a despărțit oficial de fostul său iubit, Alex Rodriguez, iar fanii au crezut că va urma o perioadă tristă pentru aceasta.

Totuși, femeia pare că își dorește să ne surprindă, deoarece a fost văzută în compania fostului său iubit din tinerețe. Surse din apropierea artistei ar fi declarat că cei doi nu s-au văzut doar o dată, ci au o relație destul de apropiată chiar și după atâți ani.

În urmă cu nici o lună, pe 15 aprilie mai exact, Jennifer și Alex anunțau într-un comunicat oficial postat pe paginile lor de socializare că nu mai formează un cuplu. Se pare că atunci unele persoane se așteptau la o astfel de decizie, mai ales că cei doi nu mai apăreau împreună la evenimente de multă vreme. Totuși, cei doi foști iubiți au ales să rămână prieteni și să își continue munca pe care o începuseră împreună în perioada în care formau un cuplu.

„Ne-am dat seama că ne este mai bine să fim prieteni și ne așteptăm să rămânem așa și în continuare. Vom continua să lucrăm împreună și să ne sprijinim reciproc în cadrul afacerilor și proiectelor noastre comune. Ne dorim binele unul celuilalt și pentru copiii fiecăruia”, a declarat Jennifer atunci.

Ben Affleck a fost căsătorit, în schimb, cu Jennifer Garner până în 2018, urmând ca mai apoi să înceapă o relație cu Ana de Armas, dar pe care a încheiat-o la începutul acestui an. Bărbatul de 48 de ani nu pare să fi avut prea mult noroc în dragoste de când s-a despărțit de Jennifer Lopez, chiar dacă au fost multe doamne și domnișoare care i-au trecut pragul casei.

Jennifer și Ben au petrecut câteva zile împreună la cabana bărbatului

Se pare că deși nu mai sunt împreună din 2004, cei doi au mai păstrat legătura și au încercat să rămână prieteni. Fiind două personalități importante, oamenii au observat imediat apropierea dintre cei doi, mai ales după ce au fost văzuți coborând pe aeroport din avionul privat al lui Ben. Aceștia s-au urcat într-o mașină și au plecat spre cabana din Montana pe care bărbatul o deține.

Să se reaprindă din nou scânteia unei iubiri între cei doi sau să fie vorba doar de o ieșire între prieteni? Nu se știe încă ce se întâmplă între Ben și J.Lo, însă un lucru este cert, surse apropiate au declarat că după ce a venit din călătorie cei doi „au o legătură puternică. Totul a fost intens și rapid, dar Jennifer e fericită”.