Am citit mai întâi cartea sa de poeme, care m-a impresionat, Hărți, și am revenit la John Freeman pentru Dicționarul Refacerii, traducere de Alina Cristea, Editura Black Button Books, 2020. Notez cuprinsul ca să înțelegem că este de fapt un fel de colecție de eseuri pornind de la un alfabet al corectitudinii politice, pe care ar fi ideal să îl parcurgem ca să percepem contrastele lumii în care trăim: [Agitate] Agitație; [Body] Corp; [Citizen] Cetățean; [Decency] Decență; [Environment] Mediu; [Fair] Drept; [Giving] Generozitate; [Hope] Speranță; [I] Eu; [Justice] Justiție; [Killing] Crimă; [Love] Iubire; [Monument] Monument; [Norms] Norme; [Optimism] Optimism; [Police] Poliție; [Questions] Întrebări; [Rage] Furie; [Spirit] Spirit; [Teachers] Profesori; [Uzurp] Uzurpare; [Vote] Vot; [Women] Femei; [X] Anonim; [You] Tu; [Zygote] Zigot.
John Freeman analizează tehnicile de monitorizare a planetei, rețelele sociale, internetul. Ne transmite că suntem supravegheați atent postare după postare și că asta e numai și numai în favoarea guvernanților care iau parte la slăbiciunile noastre și le folosesc împotriva noastră etapizat. Ne atrage atenția că marile crize ale lumii nu sunt doar anual sau măcar periodic, ci că aceste crize se desfășoară în fiecare zi prin fluxul de știri pe care media îl transmite spre cetățeni. E dificil să nu te lași influențat de știrile care ajung să-ți ghideze viața. Există atâta informație, și totuși nu primim decât porționat. Ni se oferă cele mai negre vești pentru a ni se induce panica, pentru a fi terorizați, pentru a deveni slabi, a simți că avem nevoie de ajutor de undeva, pentru a deveni dependenți de mijloacele de comunicare la distanță. Dacă suntem interceptați? Sigur că suntem. Asta e și ideea. Ideea că suntem absolut liberi într-o lume liberă, este o iluzie. „Un atât de flagrant dezechilibru de putere impune violență. Beneficiarii acestei situații au început să eticheteze anumite ființe umane drept „înlocuibile”. Au început să trâmbițeze fantezii ale purității, însăși esența naționalismului. În cele din urmă, astfel de fantezii duc la războaie, soluția la care oamenii recurg atunci când se leapădă de rațiune sau știu că ceva e nedrept. Schimbare instituită prin forță.” (p.11).
Ne sunt prezentate atitudini umane, prima dintre aceste este lipsa de reacție, apatia, conformarea, faptul că indivizii societăților observă pericolele extremismelor, dar nu înfăptuiesc nimic practic. Există sensuri care ni s-au deteriorat, pentru că ne-au fost prezentate răsturnat, „societățile ce tind spre tiranie încep întotdeauna prin a restrânge definiția decenței, excluzând oameni. E indecent să rănești pe cineva, dacă nu cumva acea persoană este (completează spațiul liber). E indecent să ignori suferința, dacă nu cumva cel care suferă este (completează spațiul liber)” (pp.30-31). Semnalul de alarmă se află în mijlocul nostru și John Freeman se simte liber să lase la vederea tuturor niște adevăruri pe care nu le putem evita decât dacă suntem lipsiți de văz. Ne explică mecanisme de preluare a puterii, mecanismele de instalare a totalitarismului, a abuzului , a tiraniei. Și ne propune modele de acțiune într-o astfel de eră și un astfel de anotimp pe care acum îl traversăm, anotimpul agitației, al vulnerabilității și al lipsei de resurse, al abandonului (de către guverne), al corupției și al lipsei de scrupule la nivel înalt. „Fiți buni cu toți, chiar dacă acei toți sunt puțini, iar comportamentul vostru va deveni, treptat, norma. Manifestați intoleranță față de suferința altora, și intoleranța voastră poate deveni norma. Purtați-vă de parcă toată lumea ar avea un drept egal la fericire, iar asta poate deveni norma. Asumați-vă grija față de toate corpurile umane, și orice formă de abuz înfăptuită asupra lor va deveni o indecență pe care normele noastre nu o pot tolera. Avem dreptul și puterea de a încuraja aceste norme; de a le include în definiția noastră pentru decență. Trebuie să o facem. Impunerea lor va evidenția diferența dintre glasurile noastre și cele ale persoanelor care pledează pentru valori opuse. (…) Votând, trăind, respingând lipsa de toleranță și protestând împotriva indecenței manifestate de putere.” (p.31)
Suntem anunțați că moralitatea are un cost anume și că dacă ne-o asumăm atunci putem deveni inițiatorii unui mediu mai puțin toxic, dar adevărul este că „26 de oameni dețin jumătate din avuția planetei.” (p.17) Când citim reviste în care ne sunt prezentații liderii de piață, adevărații miliardari, când topurile ne arată aceste idealuri de prosperitate, începem să devenim puțin invidioși, dar dacă ne gândim că de fapt toate acestea afectează întreg globul și mecanismul lui de mișcare nu mai par de invidiat „decența este cea mai fragilă. Ea există numai în practică, nu și în teorie.” (p.29). Am ajuns la un nivel de sclavizare prin promovarea capitalismului, sclavizarea constă în realitatea că nu se poate nimeni îmbogăți dacă nu face în așa fel încât beneficiile sale să vină de pe urma altora și aici avem un exemplu: 26 de oameni dețin contravaloarea muncii a peste trei miliarde de oameni. Gândiți-vă la cât au mers, au ridicat, au transpirat, au plâns, au cedat, s-au vindecat și s-au trezit din nou persoanele cuprinse în această simplă statistică.”(p.34) John Freeman șochează oferind date statistice și ne relevă câteva dintre situațiile în care suntem puși.
Mărturisește că a scris această carte într-o perioadă de solitudine și că a fost o provocare pe care prietenii săi i-au lansat-o, un lexicon al implicării, ne invită nu doar să observăm, ci să gândim și să acționăm, să ne implicăm activ, este o invitație care va rămâne valabilă pentru mult timp.
Cartea Dicționarul refacerii poate fi comandată aici!
