În cinematografia americană a început o redimensionare a răului cred că de prin anul 2016. De atunci, am putut urmări, cum personajele negative primesc o motivație. Dacă nu asta, cel puțin un context.
Filmele despre supervillain clarifică drumul spre comportamentele nefirești. Un proiect realizabil prin critici ample ale societății contemporane. Povestea devine o capodoperă datorită scenariilor plauzibile. Joker (2019), fără să mă hazardez, este una dintre capodoperele acestui demers.
Joker – supercriminalul
În primul rând, aș vrea să precizez faptul că filmul nu are nicio fisură în scenariu. Dacă în cazul filmului Cruella (2021), regia Craig Gillespie, avem o greșeală. Nu se renunță la personajul negativ lipsit de background-ul formării sale. Mama Cruellei preluând rolul de „cotoroanță” pentru ca personajul Disney să poată deveni o eroină. Joker rămâne același supercriminal (supervillain), a cărui poveste de viață ne face să-i înțelegem evoluția. Împărțim vina cu el, în măsura în care, fiecare în parte este o rotiță a societății, ce îl condamnă la nebunie.
Filmul ar putea să speculeze foarte bine și empatia. Un subiect complex, asupra căruia nu îmi permit să dau un verdict. Să fie Joker, un alt Humbert Humbert? Tot ce se poate, deși nu se străduiește prea mult, faptele rămân fapte, spectatorul judecă valoarea morală. Vedem pas cu pas, cum totul începe să capete sens. Iar asta într-un mod atât de realist încât te face să te întrebi dacă ai putea fi tu în locul lui, dacă ești capabil de aceleași atrocități. Ceea ce nu îndreptățește neapărat deciziile personajului, nu e vorba de empatie aici.
Încercările și problemele prin care trece sunt ale lumii reale (contemporane). Altfel, nu s-ar justifica asentimentul oamenilor care îi urmează exemplul. Arthur Fleck (Joker) este o victimă a abuzurilor mamei sale adoptive, o femeie instabilă psihic, căreia tot i se încredințează viața unui copil. Mai apoi, societatea nu reușește să îi ofere sprijinul necesar pentru dezvoltare. Nu îi dă o mână de ajutor nici pentru ținerea în frâu a pornirilor nesănătoase, nu mai vorbim despre tratarea bolii.
Gotham City este expresia tuturor derapajelor societății și individului contemporan. Cu alte cuvinte, mediul proprice pentru apariția unor (super-) răufăcători. Avem un film care ne poate afecta emoțional, în America este interzis celor sub 18 ani. Regizorul și scenaristul Todd Phillips, a fost criticat pentru că filmul este mult prea violent. Pe lângă asta, modul în care este prezentat personajul te face să îl aprobi. Este destul de greu să nu rezonăm parțial cu el. Și totuși, nu există o diferență între a înțelege și a aproba pe cineva?
Condiția psihică a lui Arthur Fleck este construită cu minuțiozitate, într-o manieră realistă. Fapt ce îi conferă profunzime personajului, fără a se face rabat de la principiul plauzibilității. Avem un adult neîmplinit, bolnav mintal, într-o societate coruptă și cinică. Unde normalitatea frizează absurdul. O tematică existențialistă, un nod al exasperării ce se află într-o continuă dezvoltare.
Filmul augumentează defectele societății contemporane. Prin urmare, trebuie să fim conștienți că, deciziile personajului, nu au relevanță în realitatea noastră. E ciudat, cum filmul Joker a primit critici pentru că ar promova violența. Ideea conform căreia violenței îi răspunzi cu violență. În Ghost Rider, Johnny Blaze, încearcă să stingă focul cu foc, o altă propunere controversată. Atunci, de ce Joker are parte de critici? Poate, tocmai pentru că mesajul e supărător. Arthur Fleck, Joker, este un produs al societății contemporane. Toți contribuim la formarea sociopaților. O vina pe care nu suntem dispuși să ne-o asumăm.
- Genul filmului: film de crimă, film thriller, dramă, thriller psihologic
- Premii și distincții: Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
