Divertisment

Jose Saramago și Părintele Stelian de la Biserica din Dămăroaia

Jose Saramago și Părintele Stelian de la Biserica din Dămăroaia

Pe undeva, pe la marginea Bucureștiului, acolo unde are capăt de linie autobuzul 331, se află o biserică. Nu e nici cea mai mare, nici cea mai frumoasă. Dar cu  siguranță e unul dintre locurile unde, pe timp de criză, indiferent de care-ar fi aceea, oamenii pot găsi liniște, alinare, îndrumare.

Slujește aici un părinte cu har, un părinte care atunci când zâmbește sau face câte-o glumă, aduce aminte de Moș Crăciun. Bunătatea și seninătatea din privire și glas i se schimbă însă atunci când în discuție este vorba despre un subiect serios, ori de o situație care implică maximum de atenție.

Părintele Stelian, căci despre el este vorba, e tipul acela de preot care pare că întruchipează pe cât se poate idealul de lider spiritual al unei comunități. Are șarm, magnetism, iar când vorbește nu-ți poți lua privirea de la el.

Pune atât de mult suflet atunci când ține predicile, încât ai impresia că se va dărâma mica scenă de unde slujește, de când cu pandemia. Până la el îmi pierdusem încrederea în instuție și în segmentul ei de activitate. Nu există ocazie în care să nu se facă referire la autori mari, la clasici, pentru a exemplifica un concept din Biblie, nu există om care să vină acolo și să nu plece ”mai bogat”.

sursă imagine: info-herodot.ro

”Înțelepți, nu umblați ca neînțelepții, ci prețuiți vremea că vremurile sunt (g)rele!- Aici e dimensiunea clasică- valabil și ieri, și azi, și mâine!” Astfel și-a început ieri predica părintele Stelian. Este vorba despre Epistola Apostolului Pavel catre Efeseni, capitolul 5.

Gândul mi-a zburat aproape instantaneu către una dintre ideile lui Jose Saramago, cuprinse în paginile cărții ”Ultimul Caiet”. Spunea Saramago în 2009 că vremurile sunt din ce în ce mai tulburi. În vremuri incerte, oamenii se îndreaptă către cărți- ideea textului fiind construită în jurul Târgurilor de Carte din Frankfurt și Lisabona.

”Mi s-a spus că timpul e frumos și că târgul e mai animat anul ăsta, ca și cum prin toată lumea nu s-ar petrece lucruri îngrozitoare, criză, sărăcie depresie. Se zice că în vreme de criză se citește mai mult. Contabilii pot confirma asta.” – Ultimul Caiet, Texte scrise pentru Blog, Martie-Noiembrie 2009

În scrierea anterioară, un mini-eseu despre Omul Nou, reia o idee pe care o punea în discuție și Asimov într-un interviu, prin anii ’50. Părerea lui Saramago este că revoluția ar trebui să fie una culturală, care ar transforma omul antrenat pentru război, într-unul pregătit pentru pace. Acesta ar fi mult-așteptatul Om Nou. Asimov, întreba, profetic, cât la sută din PIB-ul unei țări este folosit pentru război. Și cât pentru educație? Când procentele se vor inversa, lumea va fi clar un loc mai bun.

Într-un eseu mai recent (cartea este construită din postări de pe blog, dar nu mă pot referi la postările lui Saramago ca la simple postări, ele sunt în fapt, mici izvoare de înțelepciune), vorbește despre vreme și despre timpuri.

”Pe vremuri, viața era mult mai dură, dar avea o mare calitate. era mult mai simplă. Acum trăim și vremuri dure, și vremuri deloc simple.” Ultimul Caiet, Texte scrise pentru Blog, Martie-Noiembrie 2009

Simt că există o oarecare complementaritate (de ce nu, hilară?) între predica unui preot pasionat, dedicat, hărăzit, cult și energic și cugetările acestui ateu celebru care spunea că abolirea religiilor ar rezolva jumătate dintre problemele cu care se confruntă omenirea.

sursă imagine: ghidul.ro

Există însă un punct comun între predica părintelui și una dintre ideile lui Saramago despre neoliberalism, care, în opinia sa, nu este decât ”totalitarism cu urme de democrație, al cărui simbol este centrul comercial” și unilateralitatea imaginii, a perspectivei pe care o are omul în societatea modernă, despre care a vorbit și Părintele Stelian în predica de duminică.

Închei, parafrazându-l pe ilustrul portughez medaliat cu Nobel, spunând astfel:

Iubite Părinte Stelian, viețile noastre se desfășoară între două coordonate: între teamă și tremur, iar a dumneavoastră n-ar putea face excepție. Poate că nu se găsește azi situație mai dramatică, precum aceea a unui om care se găsește în ipostaza de a fi atât de uman, dar care nu-și va ierta niciodată condiția de om. Nu vă vor mulțumi mulți pentru energie și patos. Eu vă cer să nu dezarmați niciodată. Până la 120 de ani!

* Cartea utilizată pentru scrierea articolului:
José Saramago
Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 – noiembrie 2009
ISBN: 978-973-46-2084-5
An apariție: 2011