Literatură

Kahlil Gibran – Aripi frânte, povestea Selmei și locul femeii orientale în societatea libaneză

Kahlil Gibran – Aripi frânte, povestea Selmei și locul femeii orientale în societatea libaneză

Kahlil Gibran se naște la 6 decembrie 1883, în Bisharri, o localitate în nordul Libanului, într-o familie maronită. Are o biografie încărcată de drame, care culminează cu imposibilitatea copilului în primii ani ai formării sale de a merge la o școală oficială din pricina sărăciei familiei. Avea un frate mai mare ca el cu 6 ani, mama sa Kamila Rahmeh avea 30 de ani când l-a născut. Câtă vreme a trăit în Liban învățătura și-a căpătat-o în urma deselor vizite pe care le făcea unui călugăr, acesta predându-i primele noțiuni de religie și introducându-l în studiul Bibliei și al limbilor arabă și siriacă. Gibran emigrează în Statele Unite cu familia acolo unde va întâlni o mulțime de scriitori.

Înainte de toate ce am descoperit la Kahlil Gibran este îmbinarea armoniasă a modernității cu mesajele religioase uneori sau mesaje de o morală desprinsă din religie. Cartea Aripi frânte conține povestirile: O lacrimă și un zâmbet, Zeii pământului; Rătăcitorul Satan dar și povestea care dă titlul cărții Aripi frânte (Traducere din limba engleză, Ana Precup, Editura Herald, 2020) aceste povești sunt interminabile izvoare din care se se pot extrage adevărate lecții de viață, lecții de viață trăită în Liban, Kahlil creează o punte generoasă între SUA și Liban. Exilat, într-o continuă tendință de a se întoarce acasă prin scrierile sale, suferă de sindromul oricărui refugiat.

Tendința de recuperare a casei părintești, a orașului natal, a țării de origine, a obiceiurilor, a ritualurilor, dezrădăcinarea. Dar pe de altă parte ca adept al sufismului și al gândirii luminate, Kahlil Gibran spune povestea Selmei, Aripi frânte dintr-o perspectivă feministă: Căsătoria, în zilele acestea, este o batjocură aranjată de mâinile tinerilor bărbați și ale părinților. (…) Femeia este privită ca o marfă, cumpărată și livrată de la o casă la alta. Cu timpul, frumusețea ei dispare și devine ca o piesă veche de mobilier uitată într-un colț întunecat. (…) Femeia de ieri era o soție fericită, dar femeia de azi este o amantă tristă. (…) În orașul Beirut, Selma Karamy era simbolul viitoarei femei orientale, dar, asemeni altor femei care sunt cu un pas înaintea timpului lor, a devenit victima prezentului; ca o floare ruptă și dusă de curentul râului, ea mergea în procesiunea tristă a celor învinși. (Înaintea tronului morții, pp. 231-232) și apoi continuă în timpul discuției, Selma vorbea despre locul femeii în societate, semnele pe care generațiile din trecut le-au lăsat asupra caracterului ei, relația dintre soț și soție și despre bolile spirituale și degradarea care amenințau viața de cuplu căsătorit.

Îmi amintesc cum spunea: Poeții și scriitorii încearcă să înțeleagă realitatea femeii, dar până acum nu i-au înțeles secretele ascunse din inima ei, pentru că o privesc din spatele vălului secular și nu văd altceva decât ce este în exterior, o privesc prin lentilele mărite ale urii și nu văd nimic altceva decât slăbiciune și neputință.  (…) Altădată spunea, arătând spre picturile de pe pereții templului:  În inima acestei roci sunt două simboluri care descriu esența dorințelor femeii și dezvăluie secretele ascunse ale inimii ei, care se mișcă între dragoste și tristețe – între afecțiune și sacrificiu, între Iștar stând pe tron și Maria lângă cruce. Bărbatul își cumpără gloria și prestigiul, iar femeia plătește prețul.

La dorința emancipării femeii musulmane asistă Khahlil și anunță că asta va avea loc, chiar dacă Selma nu a fost una dintre acele femei curajoase care să se dezbare de cutume. A dorit să fie supusă lui Allah. Dar fără să știe că poate Allah ar fi vrut pentru ea să rămână în viață. Căci un soț infidel și arogant, lipsa lui de interes față de ea a ucis-o și i-a ucis copilul nou-născut.

Kahlil Gibran creează sensibilitate față de dramele femeilor orientale crescute pentru căsătorii aranjate, vândute, umilite, ținute ascunse, oprite din a-și exploata propriile dorințe, de a-și trăi propria viață. Atitudinea lui Kahlil față de aceste obiceiuri într-un an și un secol cu idealuri conservatoare, anul 1911 prin Kahlil Gibran și publicarea povestirilor poetice la New York este o eliberare pentru femeile din Liban și pentru bărbații din Liban. Dar o eliberare, poate, vag resimțită în țara sa natală, pentru că așa cum bine știm tradițiile nu pier și mai ales feminicidul din motive de neascultare. Selma este povestea la care ne raportăm ca să observăm cât de restricționate sunt drepturile femeilor în unele culturi.

Ea se află întâi sub tutela tatălui, apoi trece în tutela soțului ales de tatăl ei. Nu este niciodată independentă, deși este întotdeauna conștientă de situația sa și de viața la care este supusă o femeie într-o cultură patriarhală cu legi care favorizează doar libertatea bărbaților. Ea vede aceste diferențe, vede că nu poate face alte alegeri decât cele impuse, a alege diferit, ar înseamna să-și pună în pericol propria viață și pe cea a iubitului ei. Nu vrea să fie repudiată, vrea să fie o femeie care îl respectă pe Allah. În numele lui Allah alege precum celelalte femei din cultura sa, supunerea.

Kahlil Gibran este un autor fascinant, cartea sa, Aripi frânte poate fi achiziționată de aici.