Monden > Diverse > Istorie > Koh-i-Noor, cel mai mare diamant din lume! Zeci de conducători s-au luptat pentru a intra în posesia lui
Istorie

Koh-i-Noor, cel mai mare diamant din lume! Zeci de conducători s-au luptat pentru a intra în posesia lui

Koh-i-Noor, cel mai mare diamant din lume! Zeci de conducători s-au luptat pentru a intra în posesia lui

Diamantul Koh-i-Noor este considerat cel mai mare din lume și se află în prezent la Casa Regală Britanică. El cântărește acum 105,6 carate, undeva la 21.12 grame. Milioane de turiști îi pot admira frumusețea, fiind păstrat sub pază în Turnul Londrei. Poveștile britanicilor spun că acest diamant a fost un cadou oferit de India, însă adevărata istorie a giuvaierului este una plină de lupte și vărsare de sânge. William Dalrymple, coautor lucrării „Koh-i-Noor: Istoria celui mai renumit diamant din lume” spunea că întreg parcursul diamantului este o epopee în stilul Game of Thrones, cu un scenariu perfect.

Koh-i-Noor a trecut prin multe mâini și a călătorit în întreaga lume. Originile sale, ca majoritatea celorlalte diamante antice, se află în India, acesta fiind singurul loc unde puteai găsi astfel de piere prețioase. Asta până în secolul al XVIII-lea, când au fost descoperite și minele din Brazilia. Celebrul diamant a fost găsit în minele Golconda sub dinastia Kakatiya. Se crede că această piatră prețioasă a fost venerată de zeitățile templului Kakatiya din Warangal, în anul 1310. Diamantul cântărea la acea vreme nici mai mult, nici mai puțin de 793 de carate.

La începutul secolului al XIV-lea, Alauddin Khilji, al doilea conducător al dinastiei Khilji și armata sa au început să jefuiască regatele din sudul Indiei. În timpul unui unui astfel de jaf comis în orașul Warangal, Malik Kafur, generalul lui Khilji, a luat diamantul neprețuit. Aceste dinastii se schimbau foarte repede, așa că piatra prețioasă a fost în posesia dinastiei Tughlaq, apoi în cea Lodi. În 1526, Babur, un descendent al lui Timur și al lui Genghis Khan, i-a dat o răsunătoare înfrângere lui Ibrahim Lodi la bătălia de la Panipat. Învingătorul a fost înștiințat că dinastia deținea un superb diamant, a cărui frumusețe nu putea fi descrisă în cuvinte. Vrăjit de piatra prețioasă, Babur a numit-o „Diamantul lui Babur”.

Primele înscrieri legate de celebrul diamant Koh-i-Noor

Piatra prețioasă începe să călătorească în momentul în care Babur decide să ofere diamantul fiului său Humayun. Acesta la rândul său îl transmite mai departe, ajungând la Jalal Muhammad Akbar, iar în cele din urmă la fiului său, Shah-Jahan. Diamantul pare că în sfârșit și-a găsit casa și puțin mai târziu avea să apară primele scrieri cu privire la frumusețea lui. În 1628, Shah-Jahan a comandat un tron ​​sclipitor, îmbrăcat în pietre prețioase, cunoscut și astăzi drept Tronul Peacock. Ideea conducătorului a venit de la celebrul tron al lui Solomon, regele ebraic care figurează în istoriile islamului, iudaismului și creștinismului. Pentru Tronul Peacock au fost necesari 7 ani de muncă, iar valoare sa depășea cu mult cheltuielile pentru ridicarea templului Taj Mahal, care era în construcție în acea perioadă.

„Pe dinafară, baldachinului trebuia să fie lucrat cu smalț, împodobit cu pietre prețioase, interiorul să fie cu rubine, granate și alte bijuterii și să fie susținut de coloane de smarald. Deasupra fiecărui stâlp trebuiau să fie poziționați doi păuni cu pietre prețioase, iar între fiecare dintre pauni un copac cu rubine și diamante, smaralde și perle”, scria cronicarul de la curte, Ahmad Shah Lahore, în relatarea sa despre tron.

S-au folosit foarte multe pietre prețioase pentru construirea Tronului Peacock, printre care se numărau și două dintre cele mai celebre diamante ale lumii. Este vorba despre Rubinul Timur, apreciat mult de mogoli și diamantul Koh-i-Noor. Acesta din urmă a fost poziționat în vârful tronului, în capul unui păun. Urmașul lui Shah-Jahan, Aurangzeb, l-a invitat să admire minunatul tron pe Jean-Baptiste Tavernier, un călător francez, cunoscător de bijuterii. Acesta din urmă a realizat că diamantul din vârful tronului este cel mai mare din lume, așa că a realizat o schiță a acestuia, prima care se află în istoria lui Koh-i-Noor.

Diamnatul își continuă călătoria cu câteva sute de carate în minus

Aurangzeb s-a gândit că poate face piatra prețioasă să arate mai bine, așa că a încredințat diamantul unui artist de bijuterii din Veneția. Din păcate acesta s-a dovedit a fi extrem de neîndemânatic, așa că faimoasa bijuteria a scăzut „puțin” în gramaj și valoare, ajungând de la 793 la 186 de carate. Marele conducător s-a mâniat de nepăsarea și prostia bijutierului, așa că a refuzat să-l plătească pentru munca depusă, ba mai mult, a confiscat toate bunurile acestuia.

Timp de un secol după crearea tronului Peacock, Imperiul Mughal a condus peste cea mai mare parte din India, Pakistan, Bangladesh și o parte din Afganistan. Era cel mai bogat stat, iar Delhi, capitala sa, găzduia două milioane de oameni, mai mult decât Londra și Paris la un loc. Prosperitatea și gloria au atras invidia altor imperii, așa că ce a urmat nu ar trebui să ne surprindă deloc. În 1739, împăratul persan Nader Shah a invadat pe neașteptate bogata capitală Delhi. A fost o invazie violentă care a luat zeci de mii de vieți, iar asta doar pentru a pleca cu o parte din bogății. Shah a părăsit orașul plin de aur și pietre prețioase. Cât au cântărit acestea nu știm cu exactitate, însă în povești apare că prada ar fi fost cărată de 700 de elefanți, 4.000 de cămile și 12.000 de cai. Împăratul persan a luat Tronul Peacock cu totul, dar și diamnatul Daria-i-Noor, considerat sora lui Koh-i-Noor. Acesta din urmă pare să fi dispărut deoarece nu vedem nicăieri în înscrieri ceva de prezența lui.

Muhammad Shah, nepotul imperiului Mughal, purta mereu diamantul ascuns în faldurile turbanului său. Acestă informație era una secretă, ascunzătoarea fiind cunoscută doar de câțiva apropiați și un eunuc din haremul împăratului. Acesta din urmă a dezvăluit secretul lui Nader Shah, care a găsit un mod ingenios de a fura piatra prețioasă.

Koh-i-Noor părăsește India și ajunge în Afganistan! De aici începe adevărata vărsare de sânge

Metoda prin care Nader Shah s-a gândit să fure diamantul includea o mare sărbătoare, care să coincidă cu restaurarea lui Muhammad Shah pe tron. În timpul sărbătorii, Nader Shah a propus un schimb de turbane ca un gest de prietenie eternă. Muhammad Shah nu a putut refuza un asemenea gest doar pentru că el avea în turbatul său cel mai valoros diamant din lume. După acest eveniment, Nader Shah s-a întors în camera sa privată, unde a desfăcut cu nerăbdare turbanul pentru a găsi diamantul ascuns în interior. O singură reacție a avut, sau mai bine spus o exclamație, „Koh-i-noor”, care în persană înseamnă munte de lumină .

Din păcate nu s-a putut bucura prea mult timp de frumusețea pietrei prețioase deoarece, la scurt timp după ce s-a întors în Persia, a fost asasinat. Diamantul a ajuns la Ahmad Shah Abdali, unul dintre cei mai abili generali ai săi, care a devenit ulterior Emirul Afganistanului. Astfel Koh-i-Noor părăsește India și ajunge în Afganistan, acolo unde va zăbovi timp de 70 de ani. În toată această perioadă a fost multă vărsare de sânge, lupte grele fiind duse de conducători pentru a intra în posesia celebrei pietre prețioase. Un rege și-a orbit propriul fiu, iar un altul a decis încoronarea unui împărat cu aur topit. În 1813, descendentul lui Abdali, Shah Shuja Durrani a decis să-l ducă din nou pe Koh-i-Noor în India. Acest pas nu a fost făcut din bunăvoință, ci pentru a cere un ajutor în obținerea puterii din Afganistan.

Conducătorul Indiei a acceptat propunerea și diamantul a ajuns din nou în locul de unde a pornit întreaga călătorie. Aici intră în poveste și britanicii, care vedeau diamantul că un simbol la prestigiului și al puterii. Își doreau cu ardoare să intre în posesia giuvaierului dar și a țării care îl deținea. Era cea mai prețioasă bijuterie din întreaga lume, iar conducătorii considerau că merită orice vărsare de sânge.

Britanicii fură diamnatul Koh-i-Noor de la un copil de 10 ani

După moartea lui Singh, la tronul Indiei au urmat 4 conducători în 4 ani. În cele din urmă, Duleep Singh este ales conducător, chiar dacă era în copil în vârstă de 10 ani. Alături de acesta a stat în permanență mama sa, Rani Jindan. În 1849, britanicii au găsit metoda de a intra în posesia diamantului. Au întemnițat-o pe mama conducătorului și l-au forțat pe Singh să semneze un document legal numit „Tratatul de la Lahore”, prin care acesta trebuia să renunțe la Koh-i-Noor și să pretindă suveranitatea.

Diamantul a călătorit la Londra fără că cineva să aibă habar de acest lucru, cel mai probabil pentru a se evita un posibil jaf. Nici măcar căpitanul navei nu știa ce piatră prețioasă are la bord. Nu a știut nimeni ce s-a întâmplat cu celebrul diamant până în 1851, când acesta apare la „Marea Expoziție” din Londra. Britanicii nu au avut reacția pe care o aștepta conducătorul. Aceștia erau dezamăgit că nu s-a dus nicio luptă pentru Koh-i-Noor, aceasta apărând din senin.

Prințul Albert, a fost cel de-al doilea mare conducător care și-a dorit ca diamantul să capete o altă formă. Acesta a fost momentul în care piatra prețioasă a mai pierdut din cantitate, ajungând la greutatea actuală de 105,6 carate. Prințul a murit cu câteva săptămâni înainte de tăierea diamantului, iar acesta a intrat în posesia reginei Victoria. Un blestem se pare că planează asupra lui Koh-i-Noor, regina specificând în testamentul ei că această bijuterie nu poate fi purtată decât de o femei. De atunci, cel mai mare diamant din istorie a rămas în Turnul Londrei.