Home > Cultură > Istorie > Kojiki, cel mai vechi text despre istoria Japoniei: Originea divină a împăraților
Cultură Istorie Literatură

Kojiki, cel mai vechi text despre istoria Japoniei: Originea divină a împăraților

Kojiki, cel mai vechi text despre istoria Japoniei: Originea divină a împăraților

Kojiki sau „Înregistrările lucrurilor antice” este cea mai veche carte care tratează istoria japoneză. În anul 680 d.Hr., cartea a fost codificată prin decretul Împăratului Temmu. Codificarea a fost numită „Kojiki original” iar autorul nu este cunoscut. Se presupune că făcea parte din clanul Wani deoarece cartea conține pasaje care laudă acest clan. În acest articol, voi oferi detalii despre Kojiki, una dintre cele mai vechi cărți din lume.

Origine și scop

În anul 712 d.Hr., O no Yasumaro îi adaugă o explicație și câteva îmbunătățiri și o prezintă împăratului. Cel mai vechi exemplar scris de mână a fost transcris în perioada  1371-1372 d.Hr. de către starețul Templului Shinpuku-ji. Scrisul a fost introdus în secolul V iar budismul în secolul VI, ajutând la dezvoltarea sistemului unificat de credințe Shinto. În timpul epocii Nara, Kojiki – scris în 712 d.Hr. și Nihon shoki – scris în 720 d.Hr., au fost scrise compilând mituri și legende.

O no Yasumaro

Scopul acestor cărți era susținerea autorității casei imperiale. Legitimitatea împăraților era dată de pretinsa descendență din zeița soarelui, Amaterasu. O mare parte din Japonia era sub controlul familiei imperiale dar grupurile etnice rivale continuau să lupte împotriva invadatorilor japonezi. Nihon shoki pune accentul pe stabilirea familiei imperiale ca lider ai Japoniei, împotriva țărilor vecine – China și Coreea. Kojiki, mai vechi decât Nihon shoki, stabilește descendența divină a familiei imperiale. Cele două cărți sunt textele sacre principale din șintoism, religia tradițională a Japoniei.

Fundamentul religiei Shinto

În anul 672 d.Hr., după Rebeliunea Jinshin, Împăratul Temmu dorea să aducă îmbunătățiri genealogiei imperiale și tradiției orale care se referă la aristocrație, pentru a fi transmise următoarelor generații. Heida no Are, un susținător de 28 de ani al împăratului, putea să citească pasaje dintr-o privire și să-și amintească în detaliu. Împăratul Temmu i-a spus lui Hieda no Are să memoreze Teiki, o genealogie imperială care nu mai există, și Kuji, tradițiile orale ale clanulurilor, care nu a supraviețuit. La începutul epocii Nara (710-784), Împărăteasa Genmei dorea să reorganizeze cele două texte. După cum ni se spune în prefață, în anul 712, sub ordinul lui Genmei, O no Yasumaro a prezentat textul Kojiki care se baza pe povestea memorată de Heida no Are.

Împărăteasa Genmei

Kojiki a fost împărțit în două: genealogia imperială și tradiția orală. Prima parte conține numele primilor 33 de împărați și numele soțiilor și copiilor acestora. Mai erau menționate numele palatelor și domniilor imperiale, anul căderii fiecărui sistem, evenimentele care au avut loc în acea epocă, date despre membrii familiei imperiale: durata de viață, locația mormântului. Acestea erau recitate din memorie de un clan de naratori care slujeau împăratului. La mijlocul secolului VI, relatările au fost scrise.

Tradiția orală conținea povești despre curtea imperială, despre originea Japoniei și a familiei imperiale. Cercetarea textului Kojiki a înflorit. Kojiki-den este o ediție care a fost scrisă în 1798 de către Motoori Norinaga. Ediția este revizuită și a influențat cercetările care au urmat. Motoori Norinaga a fost unul dintre liderii mișcării academice Kokugaku. Scriitorul Motoori Norinaga folosea perspectiva „monono aware” care înseamnă suferința rezultată din trecerea lucrurilor, fapt care a crescut importanța textului. Cercetarea Kojiki se bazează pe construcția și conținutul textului despre care voi discuta mai departe.

Contrucție și conținut

Textul Kojiki începe de la crearea lumii de către zeitățile (kami) Isanagi și Izanami și se termină la perioada Împărătesei Suiko (554-628 d.Hr.). Conține mituri, legende și cântece japoneze. Istoria și miturile sunt scrise într-o chineză amestecată cu elemente japoneze. Pentru scrierea cântecelor, sunt folosite caractere chinezești care transmit doar sunete, utilizare care se numește Manyogana, a cărei cunoaștere este importantă pentru înțelegerea cântecelor. Acestea sunt scrise în dialectul regiunii Yamato din perioada VII-VIII. iar limba se numește „Jſdai Nihongo” (japoneză superioară). Kojiki este împărțit în: Kamitsumaki, Nakatsumaki și Shimotsumaki.

Isanagi și Izanami

Kamitsumaki conține prefața textului și pune accent pe zeitățile care au creat Japonia și despre felul în care s-au născut. Nakatsumaki începe cu o relatare despre Împăratul Jimmu, care a fost primul împărat, și se încheie cu Împăratul Ojin, al 15-lea împărat al Japoniei. Multe dintre povești țin de sfera mitologiei iar informațiile sunt mai mult sau mai puțin istorice. Cel de-al doilea până la al 9-lea împărat sunt enumerați, dar în mare parte, realizările lor lipsesc.

Shimotsumaki acoperă perioada care începe cu Împăratul al 16-lea și se termină cu al 33-lea împărat. Spre deosebire de primele volume, interacțiunea cu zeitățile a scăzut și se vorbește puțin despre ele. Aceasta a fost povestea lui Kojiki, cel mai vechi text care vorbește despre istoria Japoniei, text care, împreună cu Nihon shoki, fomează fundamentul șintoismului.