Celebrități

La 44 de ani, cântăreața Sia a devenit bunică

După ce a făcut anunțul că anut trecut a devenit mamă, după ce a adoptat doi adolescenți în vârstă de 18 ani, Sia își șochează fanii din nou. La vârsta de 44 de ani, cântăreața a devenit bunică.

Sia, pe numele său real Sia Kate Isobelle Furle, a făcut anul trecut un gest deosebit. Artista a adoptat doi tineri în vârstă de 18 ani, care ieșeau pe atunci de sub tutela orfelinatului de care aparțineau. Dorind să le ofere un viitor mai bun, ea nu a stat pe gânduri și i-a primit cu brațele deschise în familia sa.

Totuși, acest amănunt despre viașa personală a Siei a fost ținut secret. Cea care a divulgat publicului aceste informații a fost chiar vedeta, care a povestit cum a devenit mama celor doi băieți abia în luna Mai a acestui an.

În mai puțin de un an Sia a devenit mamă, iar acum se pare că este și bunică!

Cântăreața în vârstă de 44 de ani a apărut recent în cadrul unei emisiuni unde a discutat despre experiențele sale. Ea a povestit despre dificultățile pe care le întâmpină fii săi ca persoane de culoare, ce înseamnă pentru ea experiența de mamă, dar și vestea șocantă ca este bunică.

Sunt stânjenită de faptul că a fost nevoie să adopt doi fii negrii pentru a înțelege cu adevărat dificultățile cu care se confruntă zi de zi. Ar trebui să adresăm această problemă mult mai decât orice altceva. Știu că până acum am experimentat doar „privilegierea albă” și sțiu acum și sunt perfect conștienă.. acum am acești doi fii de culoare care îmi povestesc despre cum stau lucrurile, de fapt.”, a declarat artista.

Sia își consideră băieții o binecuvântare, iar prezența lor îi fac viața mai bună și mai plină de sens. Recent, familia lor s-a mărit, după ce iubita fiului său cel mic a născut doi bebeluși. Vestea a bucurat-o enorm pe cântăreața, care se bucură că poate împărți iubirea și resursele pe care le are cu cei dragi.