Se spune că este modestă, dar aproape că a distrus imperii. De la descoperirea sa în secolul al X-lea, laleaua nu a încetat să stârnească pasiuni, împingând la exces suveranii, botaniştii şi speculatorii. Să încercăm să înțelegem de unde-i vine farmecul care i-a dus pe cei mai înțelepți la nebunie, cu ajutorul Herodote.
Frumusețea dură
Imaginați-vă o floare mică ce se adaptează chiar la clima aspră a Pamirului, la granițele Chinei și Afganistanului. A reușit să se facă remarcată de nomazii selgiucizi turci care, din secolul al XI-lea, au prezentat vecinilor din Persia acest simbol al sosirii vremii frumoase. A devenit rapid ornamentul preferat al grădinilor din Ispahan și al textelor marilor poeți ai vremii.
Simbol al modestiei
În secolul al XIII-lea, laleaua noastră cucerise deja Anatolia, pe urmele otomanilor: în numeroasele grădini ale Constantinopolului se vedea înflorind coborând capul, ceea ce o face un simbol al modestiei în fața lui Dumnezeu și o mostră de rai pe Pământ. Acest simbol al rafinamentului și delicateții este prezent pretutindeni până la punctul în care „nu se poate face un pas fără a fi asaltat de derviși și ieniceri care te împușcă cu lalele”, constata uimit un călător al vremii.
Revelația
Sublimei Porți îi datorăm primele experimente care au permis nașterea hibrizilor: „Lumina paradisului”, „Perla incomparabilă”. Nu mai puțin de 50.000 de bulbi au părăsit Alep pentru a înfrumuseța rondurile de flori ale sultanului Selim al II-lea.
Ne putem imagina așadar surpriza călătorilor occidentali, începând cu Pierre Belon, un farmacist din Auvergne care vizitează Constantinopolul în 1547, și care s-a întors acasă cu primele exemplare.
Câțiva ani mai târziu, în 1554, ambasadorul Sfântului Imperiu Roman Ogier Ghislain de Busbecq evocă în amintiri o floare pe care o botează cu numele de „lalea”. A fost văzută în 1559 într-o grădină din Ausbourg, în Bavaria, de medicul elvețian Conrad Gessner, care i-a făcut pentru prima dată o descriere și un desen (foto).
Soiuri explozive
Deci este o nebunie! La sfârşitul secolului al XVI-lea, laleaua a luminat grădinile botaniştilor din Viena, Frankfurt şi Londra, unde oamenii s-au distrat înmulţindu-şi soiurile. Țările din nord intră în joc datorită lui Charles de l’Écluse, spune Carolus Clusius, un om de știință flamand care se grăbește să distribuie exemplare în toată Europa.
Entuziasmul este extraordinar, mai ales în Olanda unde comercianții și bancherii nu ezită să investească o avere în cele mai rare soiuri pentru a-și etala succesul. Rapid, speculatorii văd toate beneficiile pe care le pot obține din această „tulipomanie” incredibilă. Nebunia „comerțului cu vânt” s-a încheiat la 6 februarie 1637 cu o prăbușire de 90% a prețului.
Era Lalelelor
După ce a împins Țările de Jos într-o manie periculoasă, laleaua și-a îndreptat farmecul împotriva Imperiului Otoman, seducându-și sultanul, Ahmed al III-lea, cel care a asistat personal la execuția Brâncovenilor.
Ajuns la putere în 1703, a arătat atât de multă dragoste pentru floare încât aceasta a devenit emblema domniei sale lungi, numită Era Lalelelor. Timp de aproape 30 de ani, formele lor subțiri au fost reproduse peste tot și au devenit obsesia tuturor.
Dat jos de pe tron de către ieniceri în 1730, „sultanul lalelelor” a avut timp, până la moartea sa șase ani mai târziu, să asiste la dispariția celor 1300 de soiuri prezente în capitala sa din moment ce urmașul său era mai sensibil la farmecele femeilor decât la cele ale florilor.
