Monden > Ştiri mondene > Laurette oferă noi informații despre noaptea groazei! Mulatra își cere scuze față de mama ei
Ştiri mondene

Laurette oferă noi informații despre noaptea groazei! Mulatra își cere scuze față de mama ei

Laurette oferă noi informații despre noaptea groazei! Mulatra își cere scuze față de mama ei

Laurette avut parte de clipe de coșmar în noaptea de 9 martie, când a mers la un hotel să se întâlnească cu un bărbat cunoscut pe internet. Au trecut câteva zile pline cu declarații și tot felul de speculații, însă mulatra nu își poate reveni din șoc. Ea susține că și-a văzut moartea cu ochii, iar din păcate nu este singura victimă a acestui bărbat. Fosta soție a agresorului a cerut ordin de restricție pentru a fi în siguranță.

După ce agresiunea a fost făcută publică, în presă au început să apară tot felul de povești. Se zvonește că Laurette ar fi mers cu acel bărbat la hotel pentru a întreține relații intime contra unei sume de bani, însă mulatra a dezmințit toate aceste informații. Ea susține că a vrut doar să stea la povești cu acest bărbat, cunoscut în urmă cu șase luni pe internet. În camera de hotel au avut loc scene greu de imaginat, însă se pare că ceva nu se leagă. Camera de hotel nu a fost plătită atunci când cei doi au ajuns, ci a fost achitată ulterior, la poliție. Agresorul a refuzat să facă vreo plată, așa că mulatra a decis să achite ea.

„Nu am plătit în momentul în care am venit. S-a plătit după tot scandalul. Patronul hotelului i-a cerut agresorului să plătească camera, el nu a vrut, iar în fața Poliției, am deci să plătesc eu”, a explicat Laurette, la Xtra Night Show.

Laurette dezvăluie cum s-au petrecut evenimentele în camera de hotel

Îi este foarte greu să își aducă aminte și să povestească momentele cumplite prin care a trecut. Mulatra a povestit o parte din agresiunea la care a fost supusă și modul în care ea încerca din răsputeri să părăsească camera. Are vânătăi pe picioare, a fost mușcată foarte tare de mână și țârâtă prin camera de hotel. S-a dus o luptă între viață și moarte, iar în camera în care a avut loc agresiunea anchetatorii au găsit urme de sânge, pe care Laurette le explică.

„Am avut amețeli foarte mari la cap, și picioarele mă dureau foarte rău. Am genunchiul stâng luxat și răni la ambele picioare. M-a târât pe covor și mai provin de la lupta mea cu el, el fiind cu toată greutatea peste mine. Mă chinuiam să ajung să deschid ușa. Urmele de sânge sunt din cauză c el m-a mușcat de mână în timp ce mă târam să deschid ușa. Avea la gură numai sânge, era plin de sânge”, a mai povestit Laurette.

Se pare că cei doi nu erau la prima întâlnire. De aproximativ șase luni vorbesc pe internet și au avut câteva întâlniri pentru a se cunoaște. Nimic din ceea ce făcea bărbatul nu i-a dat de bănuit clipele de coșmar prin care va trece în momentul în care va fi singură, doar cu el. Agresivitatea bărbatului a început în momentul în care Laurette l-a refuzat.

„Am greșit, am căzut în capcana acestui agresor. Nici o femeie nu ar trebui să fie agresată în așa fel, indiferent de motivul pentru care m-am dus eu acolo. El s-a dezlănțuit în momentul în care mi-a cerut ceva și eu nu am fost de acord. Și-a pierdut cumpătul, și de acolo tot scandalul”, a spus Laurette, la Antena Stars.

Mulatra își cere scuze de la mama sa pentru tot ceea ce s-a întâmplat

A avut puterea să povestească ceea ce s-a întâmplat în camera de hotel, în schimb, atunci când a venit vorba despre familia sa, Laurette a izbucnit în plâns. Mulatra susține că întreaga familie este șocată de acest incident și își cere iertare de la mama sa pentru că a greșit având încredere într-un bărbat pe care nu îl cunoștea foarte bine.

„Îmi pare rău față de familia mea, și îi transmit mamei, pe această cale, să mă ierte, știu că am greșit. Nici o femeie nu ar trebui să pățească și să treacă prin ce am trecut eu. M-a zbătut cu toate forțele mele să ies din camera aia, dar nu m-a lăsat”, a spus, printre lacrimi, Laurette, în direct la Xtra Night Show.