Linda Boström Knausgård, (n.1972) este o poetă și prozatoare suedeză, realizatoare de documentare pentru radioul public suedez. A debutat în 1998 cu un volum de poeme, iar recunoașterea criticii i-a venit odată cu volumul de proză Grand Mal. În 2013 a început să publice romane, începând cu Helioskatastrofen, continuând cu romanul de față (2016) și cu Octoberbarn (2019). A fost căsătorită până în 2016 cu scriitorul Karl Ove Knausgård, împreună cu care are patru copii.
Linda Boström Knausgård, Bine ai venit în America!, Editura Pandora Publishing, 2020 este încă un pariu câștigat, pentru că povestea aceasta imobilizează cititorul pentru scurta vreme pe care și-o petrece alături de carte și îl cufundă în lumea fetiței care tocmai a împlinit unsprezece ani. Este de o frumusețe superioară scriitura de aici și se recomandă tuturor împătimiților de ficțiune.
Fetița refuză să mai vorbească pe fondul unor traume pe care tatăl său le inițiază asupra familiei sale, episodul în care ea, mama sa și fratele se întorc acasă și casa este plină de gaz. Tatăl lor încerca să îi ucidă. Parcurge povestea mamei sale o femeie care muncea într-o oțelărie, dar a devenit actriță, se pare că aceasta a și fost cauza destrămării unuia dintre membrii familiei sale. Soțul ei a făcut sacrificii pentru a o întreține pe timpul școlarizării, se pare că ar fi renunțat la multe, pentru ca ea să evolueze. De aici și frustrările lui ulterioare.
Linda intră și rămâne în mintea unei fetițe de unsprezece ani care are să-și radiografieze familia, dar cu multă milă, încearcă să deranjeze cât mai puțin, să devină tot mai invizibilă, așa se face că renunță să mai vorbească de la moartea tatălui ei. Dar renunță să și scrie. La școală nu scrie. Astfel că mama sa poartă conversații cu profesoara săptămânal. Viața mamei ei devine ceva mai liberă odată cu moartea soțului ei, dar este nevoită să întrețină au apartament cu șase camere și bucătărie. Așa că dă și meditații pentru a putea face față cheltuielilor. Este impresionantă povestea acestei fetițe care vede totul cu ochii unui om mare. Toate schimbările, toți oamenii care intră și ies din această casă sunt evidențiați în structura gândurilor fetei.
Am avut senzația că am început efectiv să citesc gândurile unei fetițe care nu se descurcă să mai împovăreze persoanele înconjurătoare, alege o cale mult mai sigură, calea de a-și povesti sieși. Comuniunea acestor persoane se întâmplă cumva într-o altă dimensiune numai pentru că fetița care trăiește în întuneric are această dorință atât de puternică. Moartea tatălui ei nu a fost neapărat o suferință. Este o dovadă că Dumnezeu i-a ascultat dorința, și-a dorit foarte mult timp această eliberare. Așa că atunci când a aflat nu a fost o tragedie, o tragedie pare să fi fost pentru ea faptul că a ars cabana familiei, acolo unde familia obișnuia să meargă în concedii. „Dintr-o dată în mine s-au deschis spații largi. Spații pe care le-a umplut tăcerea.” (p. 29)
Ei bine pare că este o dovadă de reziliență că fetița nu dezvoltă și alte probleme, ba i se acutizează simțul de a observa, dar a nu riposta la violența celor din jur, a păstra tăcerea devine o metodă de a se apăra și de a-și menține controlul, este felul ei de a trăi trauma și pe toate cele care vin și toate episoadele care nu sunt dintre cele mai pozitive, este modul ei de a tolera comportamentele indecente, de a nu interzice, de a nu deveni tirană așa cum sunt ceilalți în primul rând cu ei înșiși. Este o carte a implicării și detașării la un nivel imperceptibil. Își lasă semenii să se descurce cu ceea ce au făcut. Nu se implică, încearcă să-și trăiască în gândurile sale viața de copil, deși nimeni nu o tratează ca pe un copil. Mama ei plânge și necesită alinare, vorbește la telefon și spune despre responsabilitate. Fratele ei este un tip care domină, nici nu ne miră că și el adoptă tehnici de adaptament: „Pașii fratelui meu pe podea. (…)Vocea lui care răsună înăuntrul meu când mă roagă ceva. Să-i duc farfuria. Să-i aduc un pahar cu apă. Sunt servitoarea lui. Sau sclava. Fac ce-mi zice, mi-e frică de mâna lui care mă strânge de gât.” (p.15).
Reflecțiile fetiței sunt apăsătoare și îngrijorătoare, păcat că fiecare vrea ceva de la ea, nimeni nu se apleacă asupra ei cu afecțiune (chiar dacă mama pare că are câteva încercări), relațiile din familie sunt strict manifestate în funcție de nevoi, se sprijină și ajută reciproc, formali cu persoanele din afară și aparent primitori, totul se desfășoară în ordinea impusă de mamă. Mama și nu copiii pare să fie aici în centrul cărții și a vieții de familie. Independența ei este păstrată cu orice preț. Fiul cel mare începe să urască meseria ei când într-un rol la teatru o vede sumar îmbrăcată întinsă pe masa unui măcelar exprimând ceva sexual, machiată și, iată, o ipostază vulgară (impresia lui) pentru care copilul și-a schimbat opinia despre actorie. Fetița pare să-și adore mama, chiar doarme cu ea uneori, își lipește corpul de al ei, pare să vrea să petreacă cât mai mult timp cu ea, dar bărbați încep să tranziteze pentru ea casa lor. Lucrurile o iau razna. Fiecare se descurcă cum poate. Bine ai venit în America!
Romanul Lindei Boström Knausgård, Bine ai venit în America! se poate comanda de aici!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
