Home > Cultură > Literatură > Liviu Georgescu, părerea din mijloc – și deodată privirile întâlnindu-se ard scurt
Literatură Premium

Liviu Georgescu, părerea din mijloc – și deodată privirile întâlnindu-se ard scurt

Liviu Georgescu, părerea din mijloc

Liviu Georgescu (n. 7 aprilie 1958, București) este un scriitor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Nu mai are nevoie de prezentare, îl găsiți la o simplă tastare pe google. În poezie, prolific. Publică mai multe volume de poeme. Volumul de poeme despre care vom vorbi acum părerea din mijloc reprezintă un vârf al creației sale (opinia mea și nu cred că doar a mea).

De la vremea la care l-am descoperit am ajuns să citesc pe rând cărțile sale, nu pe toate, dar pe cele mai recente, desigur. Nimeni nu mai crede în iad, este un pilon important în retușul expresionismului literar românesc. Am spus expresionism, asta înseamnă că revendic poezia sa de la Trakl și Rilke. Estetismul aici vine la pachet cu bunele practici lirice ale înaintașilor săi. Ce să îi reproșăm dacă urmează căi deja bătătorite, poate numai aceea că scoate din versurile sale văpăi.

Ceea ce face Liviu Georgescu pare a fi un maraton, așa cum ziceam, să scoți anual câte o carte de poeme înseamnă să faci un pariu cu tine însuți că vei fi la fel de consistent și de productiv anual. Dar aici mai este ceva. Demonstrează că limba română se menține vie în memoria sa chiar dacă își practică meseria de medic în USA din 1990. Și credem că este un exemplu în acest sens, nu singurul, dar unul dintre cele mai vocale cu siguranță.

Citesc o carte cu coperta neagră și un pătrat roșu în care atârnă niște bile ca acelea de pe masa terapeutului. E foarte târziu, imaginile de aici alcătuiesc tablouri aparent pline de culoare, dar dincolo de acuarele sunt visuri răsturnate, ființe uitate, o ea care nu se întoarce din drum orice i s-ar promite, ființa dragă de neînduplecat, și cu aceasta marea pedeapsă a unui estet și sentimental inegalabil. Mă poartă prin toate comoțiile absurdului, prin cerurile cu „lumina (…) scăzută”, prin forme să caut conținuturi și esențe care să promită că acolo poate fi marea miză, că cea mai mare poezie nu poate să fie despre lipsa adevărurilor. Ea nu înțelege nimic : „ea nu înțelegea semnele noastre” (semne, p.74) Spaime și stări negative rezidă în texte, și numai emoții puternice, toate în spectrul negativ.

Asociat adesea cu Bacovia de către criticii literari, Liviu Georgescu într-adevăr aduce ceva din stările dezolante și amarul lacustrelor obositoare, interminabile, a unei singurătăți fără posibilitatea de a fi acoperită. Într-adevăr se lasă influențat de simbolismul poeților simboliști, asta pot să confirm și eu, cel puțin dacă facem o disecție filologică în text (dar nu facem, aici ne ocupăm să citim relaxat și să descoperim împreună ce vrea să zică autorul). Autorul ne convinge de un fapt de care nu sunt în stare să ne convingă prea mulți dintre poeți, că are talent cu carul. Că în repetitivitatea sa își menține linia, poate să pară plictisitor că nu schimbă traiectoria stilistică, dar este o strategie pentru a face din asta un statement. Și reușește, devine un nume într-un imens ocean al meșterilor într-ale poeziei.

Dacă aveți curajul să vă încumetați să luați mai aproape de voi cartea lui Liviu Georgescu, părerea din mijloc veți descoperi ceva ce poezia contemporană încearcă să evite, de fapt, anume hiperestetizarea și miza pe frumos. Bizareria începe când realizezi că dacă vrei să desprinzi din carte acțiuni concrete, nu prea ai cum, nu este o poezie a acțiunilor, cât a descrierilor de cadre, de afecte, de momente, de situații. Dar nu există prea multă dinamică în gesturi. Iubirea nu este gestuală aici, cât mai degrabă declarativă.

Concretul nu este preocuparea lui Liviu Georgescu, imediata realitate este foarte departe, universul poetic aici este unul dominat de propriile amintiri, nereușite, eșecuri, lamento-uri, chemări, indecizii, comunicare a unor dorințe. Totul fără răspuns, ca într-o relație de iubire unilaterală. Destinul poetic al caracterelor pe care la aduce în discurs Georgesu nu seamănă cu altele. Sunt potrivite în fața lumii, dar se resping ca două mari opoziții. Unul este sufletul și altul prezența carnală, animalică. Dacă ar fi să-i etalăm cărțile de Tarot după zodie, fiind recent sărbătorit, pare că i se deschid lumi noi în perioada asta, că dărâmă și reconstruiește o casă, sau demolează și rescrie un manuscris.

În tot cazul, atâta timp cât suntem aici de veghe, așteptăm cărțile lui Liviu Georgescu. Pentru că ne plac. Pentru că avem puterea să citim poezia incomodă, poezia în care se suferă intens și se trăiește în dezechilibru. Fiindcă mai mult ca oricând perioada epidemică nu ne permite să fim utopici. Este cartea unei apocalipse a dragostei. Și cine nu se conformează iubirii predestinate pedepsește o lume întreagă. Cam acesta paresă fie marele mesaj al lui Liviu Georgescu pentru noi, că undeva micile trucuri meschine au impact major asupra întregii planete. Căci toate cerurile nu se rezumă decât la unul singur și atoatevăzător. Norii sunt pupile.

părerea din mijloc, aici!

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: