Ştiri mondene

Loredana Chivu a dat lovitura! De ce este atât de fericită blondina?

Loredana Chivu a ajuns la momentul actual să treacă printr-una dintre cele mai frumoase perioade din viața acesteia. Fosta asistentă TV, a trecut prin clipe de groază în urmă cu ceva timp, atunci când mașina ei luxoasă a fost incendiată, în timp ce se afla în Vaslui. Acum se pare că blondina a reușit să își găsească marea dragoste și este extrem de încântată.

Aceasta nu a ezitat să se mândrească cu noul iubit și pe pagina ei personală de Instagram. Pe numele său, Ionuț Neagu, este bărbatul ce reușește să o facă pe Loredana extrem de fericită. Din gesturile și imaginile postate de blondină pe rețelele de socializare, putem trage concluzia că ce este între ei pare a fi ceva serios și de lungă durată.

În cazul Loredanei Chivu ne putem da seama că vorba din popor, care spune că după ploaie apare soarele, este perfect adevărată dacă ne gândim la clipele de agonie prin care a trecut atunci când și-a văzut mașina mistuită de flăcări.

Declarația Loredanei de la vremea aceea, legata de incendiere:

„Aceasta prietena a fratelui meu mai avea o prietena. Prietena respectiva avusese sau are un amant. Barbatul respectiv avea la randul lui o amanta cu care are un copil de trei luni. Ei bine, amanta barbatului s-a uitat in telefonul lui si a gasit discutii cu domnisoara respectiva de la adresa unde era fratele meu. S-a enervat si pe la 3, 4, dimineata, s-a dus la peco, a luat o canistra cu benzina, s-a oprit la adresa unde era parcata masina si i-a dat foc. Fara sa am eu, sau fratele meu, vreo implicare.

In momentul in care a dat foc masinii, vazand flacara atat de puternica s-a speriat si cand a fugit a pierdut telefoanele. Vreau sa le multumesc politiei si celor de la criminalistica din Focsani pentru ca si-au facut foarte bine treaba. A spus ca nu stia a cui era masina, a crezut ca era masina acelei fete, prima data nu a recunoscut. Politistii i-au aratat dovezile, imaginile cand cumpara benzina, apoi a recunoscut, au facut reconstituirea.”

To Top