Lucia Cuciureanu, o sută de kilometri mai la nord, Casa de pariuri literare, 2015, este, în speță o carte despre viața unei femei vii, care reneagă o lume masculină a obiceiurilor de ignorarea sau subestimare a puterii feminine. Asta ascunde Lucia în poemele sale ca niște salbe de bănuți prinse pe tot corpul, pentru a face cât mai mult zgomot, pentru a înfăptui spectacolul, pentru a atrage atenția publicului, că da, Lucia este aici, poemele sale sunt aici!
Își împarte în patru capitole volumul de poeme: capitolul 1. lucruri; capitolul 2. alexandra; capitolul 3. emil și aglaja; capitolul 4. nord. Aceste capitole îngrădesc de fapt persoanele și spectrul lucrurilor la care se gândește poeta precum și zona în care s-a înfăptuit un complex, complexul nordic, așa cum numește unul dintre poeme. Teatrul ca instituție, dar și ca act performativ par să fie punctele tari ale acestei cărți, preferința pentru ironizarea bărbaților chilugi, ea însăși închipuindu-se chilugă și bărbații care sunt mai mult sau mai puțin niște impostori, care par să ademenească, dar să se eschiveze curând după ce efectul atracției s-a produs și consumat.
Se pare că în capitolul doi alexandra e iubita domnului nord, asta înseamnă că e iubita bărbatului suprem. O iubită care acceptă și oferă sfaturi în amor și sfaturi despre cum să scrii. Este favorita cerului cu care vocea poetică râde, petrece, se vindecă pentru că pare să fie o parte din bărbatul absolut și tânjit. Dar ele împreună formează o solidaritate indestructibilă și independent de bărbați și rolurile lor în viața femeilor.
Aglaja și Emil sunt figurile părintești care supraveghează la buna evoluție a unei fete răscolitor de provocatoare și teribilistă, o personalitate, ei, dar se pare că Aglaja zâmbește doar din fotografii. Absența ei este mai mult decât o absență: „chestia trebuia să fie mult mai simplu de redat. plecasem cu attila la plimbare, mi-am pierdut un inel și el a făcut șușu. atât, apoi totul a înghețat la o sută de kilometri mai la nord.”(p.76)
Frumusețea poeziei Luciei Cuciureanu nu se oprește la micile jocuri lirice, inițează adevărate proteste izolate pentru și în numele acestei iubiri care se pare că nu e împărtășită. Versurile sale sunt adresate acestui domn nord în continuare, poartă un fel de discuție cu el, când el indolent și stingher nu răspunde solicitărilor, se vede că lucrurile încep să se precipite, emoțiile cad, se surpă ziduri, are loc un anume final, finalul unor speranțe (poate), inscripțiile în sine, aici sunt anumite reacții la incapacitatea interlocutorului de a reacționa.
Cafea, aburi, trandafiri, pălării zburătoare, balerina celebră, aleea și irizările din păr sunt câteva din elementele care fac din poezia acestei cărți una de factură romantică, celebrând viața și dragostea. Lucia este o poetă a adevărurilor spuse din joacă în joacă. Pare că așteaptă ascunsă după perdele, să invite și alte personaje să poată să-și creeze context pentru a expune esența tuturor durerilor sale, și chiar nici așa nu se lasă de cele mai multe ori descoperită.
Probabil că rezonăm în disperarea pentru teatru și vitalitatea care se desfășoară pe scenă, poate că în secret ne gândim la toate scenele memorabile pe care le-am văzut la teatru. La toate piesele, ne amintim replici și actori. Strălucirea este a Luciei, poemele sale sunt portaluri înspre lumi ale interiorului său, se revoltă și asupra autorilor masculini. Și crede că „până și salinger/ e ajutat să bată din palme” (p.8) Ei bine chestionează abilităție masculine și capacitatea lor de a se descurca absolut singuri, probabil că sugerează că istoria ne-a ascuns câteva detalii semnificative, viața femeilor a fost cu mult mai ascunsă și apoi cu mult mai chestionată. Este pentru prima dată în istoria României când în ultimii ani femeile au o voce și curajul de a se revolta cu ajutorul ei, de a spune ce gândesc. Această libertate de gândire pe care și-o permit, permit și lumii lor deschideri mult mai mari. Se vor închide în fața lor doar lumile prietene ale tiraniei și ale sclaviei umane. Dar aici este vorba despre prietenie, dragoste și adevăr, niște virtuți deja pierdute. Ce este viața? Este bucurie, sau durere? Ce este aici dragostea? Este înfrângere sau câștig? Nu am mai citit nicio altă carte de la Lucia Cuciureanu, dar cred că mi-ar mai plăcea să descopăr și alte stiluri sau registre în care poate să scrie. Ei bine, anunț că am fost cucerită de acest titlu, sper că l-am resuscitat cumva, măcar prin faptul că am lecturat această carte la 5 ani distanță de la publicarea ei. Poate că altul era contextual de atunci, acum o simt ca pe un model de tandrețe pe care românii l-au pierdut, și mie mi-e tare dor de acea tandrețe din alte vremuri, de acea bunăvoință și eleganță, de acea acțiune și de vitalitatea în sine, de relațiile mult mai unite ale oamenilor, aproape indestructibili și de nedespărțit, la fel cum e Lucia în cartea sa. Este completă și unică.
Cartea de poeme o sută de kilometri mai la nord se găsește aici!
Citeste si
- 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
