Celebrități

Lucruri mai puțin știute despre Miley Cyrus. Iată câteva dintre secretele cântăreței

Lucruri mai puțin știute despre Miley Cyrus. Iată câteva dintre secretele cântăreței

Miley Cyrus este una dintre cele mai apreciate celebrități ale momentului. La cei 27 de ani ai săi, vedeta a reușit să își construiască o carieră deosebită în muzică. A crescut în fața camerelor de luat vederi, iar fanii au putut s-o vadă evoluând și schimbându-se de la an la an. Cu toate că a fost mereu o persoană publică, a cărei viață a fost mereu expusă publicului, există multe detalii care sunt mai puțin cunoscute despre artistă.

Iată câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Miley Cyrus

1.Miley a debutat în fața publicului în anul 2006, moment în care a interpretat-o pe protagonista serialului „Hannah Montana”. Chiar dacă rolul vedetei sub acoperire i-a adus celebritatea, se pare că tânără nu a dat audiție pentru personajul principal. Inițial, ea a dorit să o joace pe Lily, prietena cea mai bună a lui Miley Steward. Acest rol a ajuns în cele din urmă la Emily Osment, iar cele două au reușit să facă istorie în industria Disney cu prietenia personajelor pe care le-au jucat.

2. Pentru cei care nu știu, cântăreața se identifică ca și pansexuală. Se pare că Miley Cyrus și-a dat seama de preferințele sale sexuale pe când avea doar 14 ani, moment în care și-a informat și mama despre acest lucru. Din fericire, s-a bucurat de înțelegerea părinților săi, care au acceptat-o mereu pentru ceea ce este și i-au dorit mereu tot binele.

„A fost foarte greu pentru ea să înțeleagă. Nu și-a dorit să fiu judecată și nu voia să ajung în Iad. Dar ea crede în mine mai mult decât crede în orice altceva. I-am cerut doar să mă accepte. Și asta a făcut. „, a povestit cu emoție vedeta.

3. Pe lângă faptul că este vegană și susține drepturile animalelor, Miley a inființat și o Fundație nonprofit numită „Happy Hippie”. Scopul lor este să ghideze tinerii, în special pe cei fără adăpost și să ofere susținere persoanelor nefavorizate de populație, cum ar fi minoritățile etnice sau cu orientări sexuale diferite.

4. Conform declarațiilor sale, cea mai mare inspirație a lui Miley Cyrus este regretatul Elvis Presley. Tânăra vede în el un model, atât din punct de vedere muzical cât și al stilului vestimentar.

5. Numele său real nu este Miley, ea fiind botezată la naștere Destiny Hope Cyrus. Totuși, tânăra și-a schimbat numele mai târziu, având ca sursă de inspirație porecla sa din copilărie „Smiley”.

6. Dolly Parton este nașa de botez lui Miley. Între cântăreață și tatăl lui Miley, Billy Ray Cyrus, a existat mereu o strânsă prietenie, așa că aceasta nu a ezitat în momentul în care a fost rugată să-i fie părinte spiritual fiicei sale.