Ştiri mondene

Lumea cinematografiei a rămas șocatată și în același timp foarte îndurerată. Actorul Vladimir Găitan s-a stins din viață

Lumea cinematografiei a rămas șocatată și în același timp foarte îndurerată. Actorul Vladimir Găitan s-a stins din viață

Vestea care a șocat o mulțime de persoane a fost aflată recent și nimeni nu se aștepta la așa ceva. Vladimir Găitan a fost un unul din cei mai buni actori ai României, el mereu implicându-se în diversele proiecte care au apărut sau nu pe micile ecrane ale românilor.

Actorul s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, din cauza unei probleme mai grave de sănătate cu care s-a luptat ani de zile. Acesta avea cancer limfatic și chiar dacă a făcut tot posibilul pentru a se însănătoși, marea stea a filmului, a pierdut într-un final lupta cu boala ce îi mistuia corpul.

Bărbatul a împlinit frumoasa vârsta de 73 de ani în luna februarie a acestui an, iar sărbătoritul a stat acasă alături de soția sa, Tunde, încercând să se odihnească. Timp de ani de zile, Vladimir Găitan a făcut o mulțime de teste și a avut parte de prescripții medicamentoase și de transfuzii de sânge și citostatice la spitalul Fundeni.

Mă simt boșorog, vorba lui Florinel Piersic. Sper să mai trag de mine câțiva ani. Măcar vreo 2-3, nu aș zice mai mult, să mă bucur de copii. Când vezi că ai mai păcălit viața cu un an, te simți de parcă fiecare an îl furi dintr-o bancă pe care reușești să o spargi” a declarat marele actor anul trecut.

Acesta a recunoscut de foarte multe ori că toate eforturile pe care le face, le face pentru familia acestuia, pentru copiii săi, dar mai ales pentru nepoții pe care aștepta cu nerăbdare să-i vadă. Din păcate pentru actor, în ultima perioadă, semnele bătrâneții și ale bolii de care suferea și-au pus amprenta asupra fizicului său.

Dacă psihicul artistului părea că este în regulă și se gândea că totul o să fie bine, fizicul era cel care se deteriora, acesta slăbind foarte mult și ajungând într-o stare destul de gravă atât pentru el cât și pentru familia sa. Chiar dacă boala a încercat să-l doboare, acesta nu s-a dat bătut și chiar și în timpul acestui an a încercat să mai aibă apariții pe scenă.