Reclamă
După o viață dedicată sportului, Ivan Patzaichin s-a stins la vârsta de 71 de ani. Cei care l-au îndrăgit pe canotor pentru rezultatele excepționale au primit cu multă tristețe vestea. Multiplu campion olimpic, național și european, ivan Patzaichin a scris istorie cu reprezentațiile sale în concursurile sportive. În ultima perioadă însă, celebrul canotor a preferat diacreția.
Campion până în ultima clipă a vieții
Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei mai mari campioni pe care România i-a avut de-a lungul timpului. Legendarul sportiv s-a remarcat prin rezultatele impresionante obținute în competiții, dar și prin forță, determinare și disciplină.Și-a dedicat întreaga existență domeniului sportului câștigând peste 40 de titluri de campion național si alte peste 30 de titluri de campion balcanic. De asemenea a fost declarat campion european în anul 1969. Fanii l-au aplaudat pentru 8 medalii consecutive de aurul precum și 7 medalii de argint. Totodată, la Mondiale, canotorul a cucerit bronzul de alte 7 ori.Performanțele de excepție au fost obținute la Jocurile Olimpice 1968 și 1984. Mexic, Muenchen, Moscova și Los Angeles sunt orașele care au găzduit competițiile în care regretatul sportiv român a scris istorie.După o viață încununată sportului pe care l-a iubit cel mai mult, canotajul, Ivan Patzaichin a fost declarat Sportivul Secolului XX de către Federația Internațională de Caiac Kanoe.Mai exact, Patzaichin a fost antrenor la clubul Dinamo și ulterior a coordonat lotul olimpic de caiac-canoe.Recunoscut ca unul dintre cei mai mari campioni ai țării, Comitetul Național Olimpic i-a acordat cea mai înaltă distincție a acestuia, „Colanul de Argint”.
Reclamă
A suferit de o boală incurabilă
Ivan Patzaichin a preferat mai puțin expunerea mai ales în ultimii ani de viață. Regretatul campion a trăit discret, departe de mondenități și apariții media. De altfel acesta a suferit și de o boală incurabilă care i-a afectat serios calitatea viețui. Starea acestuia s-a înrăutățit în urmă cu trei luni atunci când a fost internat la Spitalul Elias din Capitală. Inclusiv de atunci familia a cerut în mod expres discreție în ceea ce îl privea pe campion.Ivan Patzhaichin s-a stins în liniște pe același pat de spital. Decesul acestuia a fost anunțat publicității cu puțin timp în urmă.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r