Monden > Actualitate > Politică > Luptă crâncenă pentru șefia PNL! Se aplică principiul „doi se bat, al treilea câștigă”?
Politică

Luptă crâncenă pentru șefia PNL! Se aplică principiul „doi se bat, al treilea câștigă”?

Luptă crâncenă pentru șefia PNL! Se aplică principiul „doi se bat, al treilea câștigă”?

În PNL se duce un adevărat război pentru câștigarea postului de lider. La atac până în acest moment au ieșit Ludovic Orban și Florin Cîțu, care își aruncă înțepături unul altuia la fiecare ieșire publică. Tabăra liberalilor s-a împărțit în două, iar mulți dintre aceștia par să îl susțină pe premier. În sursa pentru șefia PNL nu a mai intrat până acum nimeni, însă Adriana Săftoiu, fost deputat liberal, aduce în discuție un al treilea personaj, pe care îl numește „lebăda neagră”. Să se potrivească de minune proverbul „când doi se ceartă, al treilea câștigă”?

Adriana Săftoiu, fost deputat PNL și fost consilier prezidențial, a vorbit deschis despre situația actuală din partidul liberal. Se pare că un adevărat război se duce pentru ocuparea fotoliului de președinte al partidului, iar în luptă sunt înscrise două nume grele. Ludovic Orban, fost premier și actual lider PNL, este unul dintre ei, iar contracandidatul său este Florin Cîțu, actualul premier. Cei doi sunt susținuți de colegii din partid, însă preferat pare să fie Cîțu, care are acum miniștrii de partea sa. Adriana Săftoiu susține că nu știe ce să spună despre această situație. Ea a declarat că Orban are șanse mari să piardă, însă o va face pe mâna lui.  Părerea fostului deputat liberal este că niciunul dintre cei doi foști colegi ai ei nu este statornic. Dacă i se va oferi un loc mai bun, imediat va accepta și va face mutarea.

„Orban pierde pe mana lui pentru ca, culmea, acele criterii pe care le-a avut, acum l-am auzit pe el sau pe apropiatii lui ca ii reproseaza lui Citu exact lucruri pe care i le spuneam si eu lui Orban intr-o anumita masura, ca se inconjoara de yes-men-i. Asta e ghinionul, oamenii astia sunt dispusi oricand sa se mute dintr-o parte in alta. Oricine poate sa le ofere un loc bun, acolo vor fi”, a declarat Ariana Săftoiu, fost consilier prezidențial.

O a treia persoană poate apărea în lupta pentru șefia PNL

Adriana Săftoiu susține că între cei doi liberali este o luptă crâncenă și se fac mult prea multe dezvăluiri care ar putea face rău partidului. Atât Florin Cîțu, cât și Ludovic Orban se comportă de parcă ar fi din partide diferite, susține fosta lor colegă. Este posibil chiar și o a treia persoană să își facă apariția în această luptă. Fostul deputat PNL numește al treilea candidat „lebăda neagră”. Acesta îi va lăsa pe cei doi să lupte și să scoată la iveală cele mai murdare dedesubturi, iar la final, niciunul nu va ieși câștigător. Este foarte posibil ca și în acest caz să se aplice principiul „doi se ceartă, al treilea câștigă”.

„Dacă mă întrebi pe mine, cred că n-au ieșit lucrurile grele, poveștile grele. Vom asista la dezvăluiri care or să ne cam sperie pe toți. Pentru membrii PNL nu fac decât să vulnerabilizeze partidul foarte mult. Cred că acesta campanie va fi ca și cum nu e vorba de doi oameni din PNL, ci de doi oameni din partide diferite (…) M-am gândit la lebada neagră, se bat doi și câștigă al treilea. La un moment dat, dacă lucrurile vor devia prea mult și va fi sânge pe pereți mai mult decât trebuie, să apară soluția salvatoare la modul ‘Nici unul, nici altul nu a făcut bine partidului’. S-ar putea sa avem o lebădă neagră”, susține Adriana Săftoiu.