Ştiri mondene

Magistrații au luat o decizie importantă astăzi! Alex Bodi rămâne în arest la domiciliu încă 30 de zile

Magistrații au luat o decizie importantă astăzi! Alex Bodi rămâne în arest la domiciliu încă 30 de zile

Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu va rămâne în vila pe care o deține în Tunari pentru încă 30 de zile. Se pare că magistrații din capitală au hotărât să nu renunțe la arestul la domiciliu, deoarece consideră în continuare că afaceristul reprezintă un pericol pentru cei din jurul său.

În această zi, Alex Bodi a mers alături de avocații săi la Tribunalul din Craiova, locul unde i se va decide soarta pe viitor. Momentan, magistrații au luat hotărârea de a prelungi arestul la domiciliu al bărbatului. Bodi locuiește în prezent alături de Daria Radionova, femeia cu care își dorește să se căsătorească imediat după ce se termină procesul în care este implicat.

Avocatul afaceristului din București declară că au apărut destul de multe probe care îi vor dovedi nevinovăția lui Bodi. Fapta nu a fost încă încadrată, acest proces devenind din ce în ce mai lung, din cauza capetelor de acuzare. Totuși, atât avocații cât și Alex Bodi speră ca după aceste 30 de zile de arest la domiciliu, judecătorii să nu mai prelungească termenul și să fie plasat sub control judiciar.

Vă reamintim că la sfârșitul anului trecut afaceristul Alex Bodi a fost arestat în timpul unor descinderi ce au avut loc în mai multe orașe din țară. Bărbatul este suspectat că ar fi făcut parte dintr-o grupare care se ocupa cu trafic de persoane și șantaj, alături de nașul său Adrian Tâmplaru. Inițial, afaceristul a fost imediat dus după gratii, urmând ca mai apoi să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Termenul s-a prelungit azi din cauza unor probe noi apărute.

La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism”, era o parte din comunicatul oficial al celor de la DIICOT.