Monden > Actualitate > Mai bine de jumătate de milion de țigarete, confiscate în România
Actualitate

Mai bine de jumătate de milion de țigarete, confiscate în România

Mai bine de jumătate de milion de țigarete, confiscate în România

România este zilnic gazda ilegalităților, atunci când vine vorba despre contrabanda cu țigări, droguri sau alcool. Aproximativ 530.000 de ţigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În urma verificărilor, doi cetățeni din Ucraina au ajuns în arest.

Tineri prinși în timp ce transportau țigări de contrabandă

Conform unui comunicat dat de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române, ţigaretele au fost descoperite în două autoturisme. Polițiștii au descoperit marfa ilegală în momentul în care au efectuat mai multe acţiuni de combatere a contrabandei.

Potrivit polițiștilor, unul dintre autoturisme a fost oprit în judeţul Maramureş. Acțiunea de control a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. După ce au fost efectuate primele verificări, poliţiştii au reușit să stabilească identitatea conducătorului auto. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, cetăţean ucrainean.

Se pare că acesta ar fi transportat 228.560 de ţigarete, cu timbre fiscale cu inscripţia ‘For Duty Free Only. Țigările erau de proveniență din Ucraina, potrivit comunicatului menţionat.

Conform polițiștilor de la IGPR, cel de-al doilea autoturism a fost oprit în municipiul Satu Mare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare. Cel de-al doilea individ implicat în dosarul de contrabandă era chiar conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 21 de ani, și el cetăţean ucrainean. El a fost prins în timp ce avea asupra sa pentru transport 280.000 de ţigarete, cu timbre fiscale cu inscripţia „For Duty Free Only”.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați procurorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acestora li se va suspenda dreptul de a conduce autoturisme, iar în cauză li se va întocmi dosar penal pentru trafic de țigarete și comerț ilicit. Dacă cei doi vor fi găsiți în instanță vinovați, amândoi riscă ani grei de închisoare.