Mantra (sanscrită: „a gândi”) înseamnă „instrument al gândirii”. Mantrele sunt originare din India antică, din Vedele hinduismului și ajută în meditație și rugăciune. Având vibrații sonore puternice, mantrele au diferite forme de rostire (silabă, verset, formulă). Ele pot fi repetate în tăcere având ca scop obținerea concentrării, evoluția spirituală sau vizualizarea mentală a unei zeități. În acest articol vom oferi detalii despre mantre.
Origine
Se spune că atunci când este recitată cu înțelegere și intonație, poate aduce mintea de la iluzie la iluminare. Mantrele erau folosite în ritualuri pentru bogăție, evitarea pericolelor și a persoanelor cu intenții rele. În afară de hinduism, mantrele sunt recitate de budiști, jainisti, trantriki, sikk. Rugăciunile din religiile care se bazează pe Biblie sunt asemănătoare cu mantrele.
Cea mai veche înregistrare a mantrei se găsește în textele sacre din hinduism care vorbesc despre natura sacră a sunetului. Sunetul este important în ceremoniile hinduse care se asigură că rostirea este bună, având ca scop obținerea unui efect. Brahmanii (preoții hinduși) îi învață pe oameni cum să intoneze imnurile din Vede, înălțate către zei în timpul ritualului. Versetul „Tu, O Agni, ești Indra” este considerat formularea unui adevăr.
Aceste formulări au fost numite mantre, cuvinte cu o putere uimitoare. Hindușii acordă o importanță deosebită felului în care vorbesc. Brihaspati este zeul rugăciunii și este o zeitate importantă, fiind numit și Vacaspati sau zeul vorbirii. Vorbirea în sine a fost numită zeița Vac, cea care conduce universul. Textul era în limba sanscrită și era o recapitulare sub formă de sunet a realității. Sunetul „Aum” sau „Om” a devenit un simbol pentru realitatea supremă iar Brahma (universul) este simbolizat de mantra „Aum”.
În India antică, scrisul era considerat inferior vorbirii. Brahmanii transmiteau Vedele prin viu grai. Pentru mult timp, au fost singurii care au știut mantre, folosite pentru a menține ordinea universală. Apoi, hinduismul s-a extins în Yoga, Tantra, Vedanta și Bhakti iar mantrele au început să fie transmise tuturor. Budiștii s-au numit „shravakas”care înseamnă „acultatorii”. În India, defintia unui om înțelept este „om care a auzit multe”. Se crează o simbolistică sonoră iar efectul mantrelor depinde de împrejurare și de mintea omului care le repetă. Budismul apare în India, adoptând mantrele din religia hindusă. Budismul și-a pus propria amprentă iar mantrele au început să fie rostite cu accent diferit, odată cu ajungerea budismului în China.
China nu avea o limbă sacră, precum sanscrita în cazul Indiei, folosind un limbaj mai flexibil în pronunție și mai precis în privința conceptelor reprezentate. Chinezii apreciau limbajul scris mai mult decât misioanarii indieni care au adus budismul iar scrierea mantrelor a devenit o practică spirituală. Indienii se concentrau pe intonație și pronunție în timp de chinezii erau preocupați de scrierea corectă a mantrelor. Scrierea mantrelor a devenit populară în China, Japonia și Tibet. Mantrele au două componente esențiale: Sensul și Sunetul. Nu este suficientă doar pronunțarea corectă ci este necesară și concentrarea la sensul cuvintelor repetate.
Cuvintele influențează foarte mult oamenii iar mantra este folosită ca un instrument în dezvoltarea minții. În India se consideră că sunetele vocale au puteri magice, fiind reprezentarea cuvintelor sau vorbirii unei zeități. Edward Conze, un savant din sfera budismului, traduce frecvent „mantra” ca „vrajă” , legând-o etimologic de „manas” care înseamnă „minte”. Scopul mantrelor este de a elibera mintea de iluzii. Mantra poate schimba nivelul de conștientizare al unui om prin creșterea concentrării. Sunetele și vibrațiile sunt foarte importante – reverberațiile sunetului trebuie să trezească prana (respirația sau suflul vital) și să stimuleze chakrele.
Hinduism
Vedele, texte sacre hinduse, conțin cele mai vechi mantre. Acestea sunt imnuri de laudă către zei, un fel de rugăciuni pentru sprijin și binecuvântare. Efectul lor depinde foarte mult de puritatea preoților care le rostesc. Cea mai cunoscută mantră hindusă este „Aum”, numită și „mantra pranava” care înseamnă sursa tuturor mantrelor. Este rostită la începutul și la sfârșitul tuturor rugăciunilor hinduse, reprezentând unitatea realității, forța universală numită Brahman și toată creația din jurul nostru. Dacă avem mintea liberă și pronunțăm această silabă, putem experimenta senzația de divinitate. De aici s-au dezvoltat mantre pentru diferiți zei care sună în felul următor: „Aum namah…” și numele zeitatii respective. Alte exemple sunt: „Aum namah Shivaya” care înseamnă „Aum, mă înclin în fața Domnului Shiva”. Mantrele invocă zei sau principii și se concentrează asupra realității unice.
Una dintre principalele forme de închinare (puja) din religia hindusă este repetarea mantrelor care duc la eliberare (moksha) și poartă numele de Mantra japna. Presupune repetarea mantrelor de multe ori, cea mai cunoscută fiind mantra care se repetă de 108 ori, în acest scop existând mătăniile cu 108 mărgele folosite în timpul ritualului. Orice verset din textele sacre hinduse (Vede, Upanishade, Ramayana, Yoga Sutra etc.) este considerat mantră. „Mantra Gayatri” invocă spiritul universal (Brahman).
Budism
Budismul are propriul mod de înțelegere al mantrei. Se crede că, inițial, budiștii au folost mantrele ca „vrăji” pentru protecție. Școala budistă Nichiren, fondată în secolul XIII, în Japonia, venerează Sutra Lotusului prin recitarea mantrei „Nam myoho renge kyo”. În secolul VII, mantrele au devenit un element central în budism, devenind un istrument pentru obținerea iluminării.
Vajrayana sau budismul tantric a început să devină popular în India, oferind adepților experimentarea directă a realității, așa cum este cu adevărat. Mantrele sunt simboluri sau aspecte ale acestei realități și sunt de obicei asociate cu o zeitate. Sunetele sunt rostite cu glas tare sau doar în minte. Cea mai cunoscută mantră budistă este „Om mani padme hum”, mantra compasiunii care ne ajută să fim mai buni și să evoluăm spiritual.
