Reclamă
Într-o conferință de presă recentă, Premierul Marcel Ciolacu a arătat îngrijorare cu privire la modul în care sunt gestionate tichetele de masă în țară.
Subiectul care l-a revoltat pe premier se referă la comisioanele mari pe care companiile ce emit tichetele de masă le impun, fapt care, după opinia premierului, duce la profituri considerabile pentru acestea.
Reclamă
Bani în loc de bonuri de masă: Strategia controversată a lui Ciolacu!
Mai exact e vorba despre problema comisioanelor, unde premierul a specificat:
„Companiile care emit aceste tichete au ajuns totuși la un comision destul de mare din punctul meu de vedere – 3% la emitere, 3% la colectare, din informațiile pe care le am eu.”
Aceasta ne duce la o altă afirmație a premierului care exprimă nemulțumirea față de profiturile mari pe care le obțin aceste companii:
„Dacă nu înțelegem că nu putem să avem profit excepțional și poate și încadrat cu 1% si avem și 2 angajați, eu astfel de șmecherii nu le mai accept. Și atunci voi lăsa alternativă. Nu vorbim de voucherele de vacanță, acelea vor fi emise și vom încerca prin Poșta Română, prin sistemul public.”
Toate aceste detalii au fost dezvăluite în cadrul unui eveniment ce marchează deschiderea anului școlar 2023-2024 la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din București.
În ceea ce privește momentul în care aceste măsuri fiscale vor fi aduse la cunoștința publicului, Ciolacu a menționat următoarele:
„După ce ieșim cu ele în transparență. Cred că săptămâna aceasta vor fi urcate pe site-ul Guvernului în transparență. Își iau avizele, trec prin sedinta de Guvern si pe urmă sunt înaintate Parlamentului. Procedura este de o săptămână – două. Nu o să fie nimic ascuns.”
Miza tichetelor de masă: HORA este revoltată
Pe fondul acestei discuții, HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor – a venit cu o solicitare pentru premier. Într-o scrisoare adresată acestuia, reprezentanții organizației cer păstrarea tichetelor de masă așa cum funcționează ele de peste un sfert de secol în România, pe carduri specializate, folosite de peste 3 milioane de angajați.
Ei și-au manifestat pe mai departe îngrijorarea față de recenta decizie legată de tichetele de masă. HORA, printr-un document, a transmis:
“Nu înțelegem măsura absurdă prin care s-a decis acordarea de tichete de masă și în bani și vă solicităm domnule premier, Marcel Ciolacu, să păstrați tichetele de masă așa cum sunt ele în România de peste 25 de ani, pe cardurile specifice de tichete pe care le folosesc deja peste 3 milioane de angajați. Nu creați o situație riscantă în care să fie pusă sub semnul întrebării singura masă certa a 3 milioane de oameni!”
HORA precizează că tichetele de masă, care sunt oferite angajaților pentru consumul la prânz, au o funcție clară. Prin propunerea curentă se riscă alterarea scopului acestora, transformându-le în resurse financiare care pot fi direcționate către alte domenii ale economiei.
Un exemplu preocupant menționat de HORA este cel legat de jocurile de noroc, o zonă care se dorește a fi reglementată.
În plus, se aduce în atenție o analiză efectuată de Frames, conform căreia măsura de a permite conversia tichetelor de masă în cash ar putea avea ca efect o diminuare semnificativă a cifrei de afaceri a companiilor care operează în domeniul servirii mesei. Concret, se estimează o scădere de peste 6 miliarde de lei în 2024.
Tichetele de masă au avut un impact pozitiv asupra industriei restaurantelor și a cantinelor, încurajând angajații să beneficieze de pauza de masă și să mănânce la prânz. Asta, din momentul introducerii lor în România, în anul 1998. Aceasta a fost o măsură care a stimulat piața muncii și a contribuit la dezvoltarea acestui sector al economiei.
HORA subliniază, de asemenea, importanța unei forțe de muncă sănătoase și productive pentru ca România să devină o țară competitivă. Organizația consideră că statul are responsabilitatea de a sprijini și îndruma angajatorii în privința politicilor de resurse umane.
Astfel de politici pot ajuta angajații în diverse aspecte ale vieții lor, de la alimentație până la sănătate și sport.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r