Literatură

Marcel Vișa, dumnelike – LIKE divin

Marcel Vișa, dumnelike – LIKE divin

Marcel Vișa s-a născut în 1983. Locuiește la Alba-Iulia. A publicat poezii în revistele Steaua, Discobolul, Familia, România literară și în revistele online Qpoem și Literatura de azi. A obținut premiul maratonului de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Neptun, 2017. Este fondator al grupului de poezie Jurnal poetic la care au aderat cele mai importante voci ale poeziei contemporane. Debutează în 2017 cu volumul de poeme dumnelike la Editura Cartea Românească. Deschide ușa unei camere în care pășește sigur și se poziționează detașat între debuturile acestei perioade trecând în revistele de specialitate o nouă rubrică: poeme de facebook. Marchează un nou trend, unde sentimentele exprimate virtual devin adevărate iluzii la extreme și contraste pixelate în anticiparea unei realități.

Piese rare, așa definesc poemele de aici, o serie de experiențe estetizate și emoții care explodează în zăpadă și lasă dâre de sânge, când chiar crezi că e despre a te amuza, versul trece în ton grav construind o portavoce a sfidării întregului trecut. Destăinuiri nonșalante aglutinează într-un cufăr amintiri fără de care nu s-ar putea (nicidecum) rămâne în viață. Versuri reziliente, care lasă impresia fatalității, un abandon impardonabil acceptat cu demnitatea unei armuri: „am ucis-o în iarnă/ printre coastele ei cresc urzici și navete de plastic/ lanțuri de bicicletă ruginite/ soarele aruncă în oasele sale săgeți fierbinți/ ca la darts/ iar vânzătorii ambulanți de ghiocei o agasează culegându-i de printre buze șoaptele/ e primăvară/ sufletul ei cațără liane pe ziduri de piatră/ să poată vedea apusul caselor vechi din cetate/ pe strada ei manechinii din vitrine se hlizesc la trecători (…) (autodenunț, p.5)

Cartea lui Marcel Vișa este ca o desprindere din visul comunist și mortuar, un vis care lasă sechele în urmă, construcții debile, specializate pe tortură și incriminarea tuturor atitudinilor de consum, fake-people, fake-artists, fake-girfriends, fake-neighbours, fake-poets. Se întrevede o armonie psihedelică, pe cerul lui Dumnezeu nori ca niște lentile de contact, la atingere doar niște imagini pe reziduuri de panouri solare, reflecxii ale imaginii umanității (în colaps). Universul 3G este reprezentat de oameni bolnavi care conțin emoții defecte, turnee ale dezamăgirii, speranțe spulberate. Când trece în note romantice anumite pasaje le conferă culori ale resemnării. Rătăcirea este punctul extrem al umanității visate, imaginate și observate de autor. Găsim în acest tip de poetică influențe rusești, poate extrase din dialectica lui Esenin – Anielka, Natasha. Femeile portretizate de Marcel Vișa sunt femei de gheață, figuri distante, balerine electrice dansând pe lacuri ale căror gheață crapă și le înghite înainte de a concretiza evenimente în doi: „cât de rece erai în dimineața aceea/ țineai captivă în tine întreaga iarnă/ în ochii tăi ningea cu cenușa vulcanilor de pe Marte/ pe buzele tale se așternuse un praf de texte predefinite și litere rămase orfane/ te-ai retras în munți (definitiv)” (moartea Nataschei, p.29)

Există o preocupare pentru tendințele de dezumanizare, o căutare a unei lumi umane răvășite, aici se prevestește o epocă a glaciațiunii și a planetelor chemate în ajutor să fixeze problemele de pe pământul lui (pe pământului nu stau decât cei aleși). Ridiculizează stilul de viață al poeților, scoate în evidență imoralul comportament și jocul scenic în fața publicului, instabilitatea în creație și labilitatea emoțională: „poeții nu poartă verighetă” (poeții nu poartă verighetă, p.32) Își recunoaște slăbiciunile, elimină și eliberează stări haotice: „e una dintre serile în care m-aș sinucide/ dacă aș avea suficientă morfină (…) FRICA”(haotic, p.20).

Deși formarea poetului nu e neapărat filologică (își depășește cu brio colegii de formare filologi), cartea se situează între cărțile filologilor prin formare formați. Ei bine nu este o carte clasică, este o carte despre societatea actuală, poate una dintre cele mai actuale, o dare de seamă a zilelor dedicate distanței prin ecrane și noi cei care citim suntem vedete adepte ale acestui stil, pentru că nu avem cum alfel, nu se dezminte nimeni, toată lumea participă și trăiește în marea casă facebook sub un acoperiș facebook, unui tată suprem facebook care există alături de noi și hălăduiește alături de noi tastând în sincron destinele și ni le pune la picioare, o nouă omniprezență și omnisciență, poate asta însemna, noua lume it-poetică:„să dăm like la like la like la like/ până ajungem la dumnelike/ acel like primordial care a născut toate like-urile din lume” (like, p.36)

Dacă it-iștii și-ar fi propus să-și decodeze gândurile probabil că limbajul poetic din dumnelike le-ar fi fost pe plac și ar fi făcut-o în maniera în care a reușit Marcel. Linia poetică a fost trasată deja pentru că aici nu vorbim doar despre cineva care scrie doar intuitiv, ci despre cineva care știe foarte bine programul pe care îl construiește. Critică întoarcerea la cuneiforme, simboluri în detrimentul frazelor și al cuvintelor, acuză analfabetismul functional: „am dat cerere de prietenie zâmbetului tău/ iarel m-a banat/ am dat like ținerii de mână/ dart u ai ales încătușarea față de tristețea fără de margini/ pe chat discutăm prin emoticoane/ 🙂 / :(/ cuvintele sunt de prisos/ în cadrul ferestrei tastez o liniște mare/ țac țac țac apoi tac tac tac (like, p.36)

Dumnelike este cartea care atrage atenția că digitalizarea lumii noastre este și digitalizarea gesturilor noastre, o foarte mare îndepărtare pe care s-ar putea să nu o mai putem recupera vreodată. Marcel Vișa este dumnepoetul, creatorul unei direcții noi în poezia românească, și e doar debutul.

Cartea de poeme dumnelike se poate achiziționa de aici!