Pentru că sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, foarte mulți au început deja să își completeze lista de cadouri pe care ar urma să le dăruiască de Crăciun, iar bijuteriile nu aveau cum să lipsească de pe această listă. Cu toate acestea, directorul executiv al Protecției Consumatorilor îi atenționează pe consumatori să fie atenți când achiziționează astfel de obiecte prețioase, pentru că pot risca să fie păcăliți.
După cum a transmis acesta, cei care au de gând să cumpere astfel de cadouri trebuie să țină cont că achiziționarea lor nu este una lipsită de riscuri. Mai ales că unele dintre aceste bijuterii sunt falsificate atât de bine, încât pot ajunge să păcălească și pe cineva experimentat când vine vorba analizarea unor astfel de bunuri.
El a postat un mesaj despre falsurile care pot să apară
Într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, Paul Anghel a subliniat că pe piața bijuteriilor din metale prețioase, contrafacerile pot avea multe forme. De la aliajele care seamănă vizual destul de bine cu metalele prețioase, la pietrele care pot ajunge să fie confecționate de la sticlă, la materiale realizate sintetic, iar lista de exemple poate continua.
„Un pericol real la achiziționarea bijuteriilor din metale prețioase îl reprezintă contrafacerile.
Contrafacerile în domeniul metalelor prețioase sunt multe și pot îmbrăca diferite forme precum:
Imitațiile: există mai multe metale și aliaje ce pot semăna vizual cu metalele prețioase.
Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare și un ochi mai experimentat decât al consumatorului obișnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică.La fel ca în cazul metalelor prețioase, există o serie de contrafaceri întâlnite în domeniul pietrelor prețioase. Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle și materiale reproduse sintetic, toate aceste imitații sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator. În sens larg, absolut orice piatră care nu este ce susține descrierea sa, reprezintă
o imitație.Umpluturile: uneori construcția sau model unei bijuterii prezintă cavități ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal prețios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal prețios decât cel de la suprafață.
Aceste cavități sunt închise cu abilitate, umplutura nepermisă devenind practic „invizibilă” ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal prețios, are și elemente din metal comun sau oțel, datorate design-ului, orice producător serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul „METAL” sau „STEEL”.
Acoperirile: există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subțire de metal prețios. Aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialiști”, a fost mesajul publicat de Paul Anghel pe pagina sa de Facebook.
Sfaturi pentru cei care vor să achiziționeze bijuterii
De aceea, pentru care nu au un ochi format pentru depistarea falsurilor, există câteva sfaturi de care ar trebui să țină cont.
Achiziționarea bijuteriilor dintr-un magazin de încredere
Pentru a evita situațiile în care un consumator ar putea ajunge să plătească mai mult decât ar trebui pentru un fals, este recomandat ca achiziționarea unor astfel de produse să fie făcute de la firme de renume a căror reputație vorbește de la sine sau din magazine de încredere.
Verificarea gravurilor
O altă metodă care ar putea fi utilă într-o astfel de situație este prin verificarea gravurilor care se găsesc în interiorul inelelor, a brățărilor, pandantivelor și a altor obiecte de acest fel. Prin aceste gravuri nu numai că se pot afla informații despre materialul din care este realizat obiectul respectiv, dar și informații despre autenticitatea acestuia. De asemenea, numerele de pe gravură ar trebui să fie corecte și ușor de citit.
Citeste si
- 1. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și peGoogle News sau pe pagina noastră de Facebook
Distribuie știrea: Facebook | Twitter