Din cauza pandemiei de coronavirus, aplicațiile din mediul online au fost asaltate de întreaga lume – un teren numai bun pentru hackeri. Tot mai multe persoane ajung să fie înșelate pe rețelele de socializare, prin furtul de date și clonarea conturilor. Din acest motiv, specialiștii Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează în legătură cu mesajele sau comentariile primite pe Instagram. Potrivit ultimelor cercetări, acestea pot ascunde o tentativă de phishing care duce la urmări destul de grave.
„Atenţie la mesajele sau comentariile primite pe Instagram. În unele cazuri, acestea vin din partea unor conturi controlate de atacatori şi au scopul de a vă determina să le transmiteţi (involuntar) date personale, date financiare sau de autentificare. În acest caz, atacatorii pretind a fi Centrul de Suport Instagram şi ameninţă cu închiderea contului, dacă datele nu vor fi validate în 24 de ore accesând un anumit link. Deşi pe această reţea socială link-urile sunt inaccesibile direct, utilizatorii primesc şi indicaţii despre cum pot totuşi accesa acel URL. Este evident o tentativă de #phishing„, explică experţii în securitatea cibernetică pe pagina de Facebook a CERT-RO.
Instagram, în continuă expansiune
Instagram a fost lansat pe data de 6 octombrie 2010, iar din acel moment a devenit una dintre cele mai utilizate aplicații din lume, anul 2021 fiind apogeul său. În România, din audiența totală a utilizatorilor Instagram, 55% sunt femei, iar 75% din numărul total al utilizatorilor au sub 35 de ani. Mai mult, în țara noastră, cele mai multe persoane care utilizează Instagramul tind la un moment dat să îl folosească și pentru profit.
Companiile din România au început ușor ușor să își crească bugetele de marketing care sunt destinate strict pentru promovarea pe rețeaua de socializare Instagram, mai ales că aceasta este tot mai mult axată pe conținutul foto și video, în condițiile în care numărul utilizatorilor români este în creştere, aproape de 6 milioane. În același timp, brandurile alocă un procent destul de mare şi pentru publicitatea de pe YouTube – platforma video deţinută de gigantul american Google.
TikTok a reușit să depășească un număr incredibil de vizualizări în întreaga lume din 2019 și până în acest moment datorită perioadei de izolare în care online-ul a fost baza a milioane de oameni. Aplicația generației Z a trecut cu mult peste Instagram în România ca număr de utilizatori șimai mult ca sigur continuă să crească și în acest an.
Conform informațiilor publicate de Manafu, în decembrie TikTok avea în țara noastră 5.364.860 de utilizatori. De partea cealaltă, Instagram înregistra în același interval 5.053.000 de useri.
Citeste si
- 1. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri