Margot Mifflin este autoare și jurnalistă; a scris pentru The New York Times, ARTnews, Entertainment Weekly, The Believer și Salon.com. Este professor asociat la English Department din cadrul Lehman College, City University of New York (CUNY), și conduce programul de Arte și Cultură la Graduate School of Journalism din cadrul CUNY, unde și predă. Cartea ei The Blue Tatoo: The Life of Olive Oatman (University of Nebraska Press) a fost publicată în 2009.
Trupuri subversive – o istorie secretă a femeilor și tatuajelor, Ediție revizuită, cu noi fotografii color, Traducere din limba engleză de Ana-Maria Datcu, Editura Hecate, 2015 unde Mifflin propune un subiect controversat, aduce în vizor lumea tatuajelor ca formă de expresie și avangardă, ca formă de marcaj a propriului teritoriu care este propria piele, propriul corp. Dar ce este de fapt tatuajul? „Tatuajul stârnește interesul femeilor din prezent atât ca marcă a puterii într-o eră a succeselor feminist, cât și ca semnalizatoare ale autodeterminării într-o vreme în care controversele asupra dreptului la avort, violul săvârșit de un necunoscut și hărțuirea sexuală le-au determinat să se gândească mai mult la cine le controlează trupul – și de ce.”(p.4)
Cartea înfățișează diverse imagini ale femeilor rebele de-a lungul istoriei feminismului și care au continuat să se opună cu toată puterea masacrării drepturilor lor, care desi au suferit diverse forme de abuz nu au renunțat să-și revendice propriul corp. Cuprinde femei din mai multe sfere de activitate și diverse exemple de personalități, fotografiile sunt spectaculoase ilustrând femei dezbrpcate, tatuate partial cu piercing-uri sau diverse alte modificări ale corpului, tatuate pe suprafețe mari de piele, demonstrând că trupul lor este un teritoriu care deține o istorie. Iar istoria lor nu poate fi consemnată decât de ele, de vocea lor.
Doamne de la circ și activiste; Renașterea din anii 1970; Totem și tatuaj: anii 1980 și 1990; Noul mileniu; sunt cele patru capitole ale acestui important studio, se ajunge în contemporaneitate, în prezent unde cel mai radical exemplu de corp modificat (nu doar tatuat) este cel al Mariei Jose Cristerna, Femeia Vampir din Mexic și apare într-o fotografie de Carlos Bravo. De fap ea este o persoană mediatizată pentru că eu o cunosc din vremea când se prezenta la televiziunile românești și pentru lumea tradițională, dar poate și pentru avangardiști reprezenta un șoc vizual. A devenit astfel ca urmând un proces de recuperare în urma unor abuzuri conjugale, „ea poartă implanturi de canini supradimensionați, colți și plăcuțe de platina în frunte, piercinguri pe față și tatuaje pe 98 % din suprafața pielii. Oricât ar fi de tentant să o catalogăm drept o primitive modern ce încarnează manifestările monstruoase ale unui abuz domestic, tatuajele ei nu ascund vreo cicatrice fizică, nici nu acoperă – așa cum declară ea însăși – tatuaje anterioare. Și, desi îi plac vampirii (mai ales „esența lor eternă”), nu ea și-a ales numele, ci presa mexicană. „Caninii și tatuajele de pe față sunt în onoarea vechilor războinici mexicani – Cavalerii jaguarului – care încercau să arate fioros în fața inamicului”, spune Maria Jose Cristena. „Mă consider o războinică, nu o vampiriță.” (p.142). Presa a vuit, statuile ei de ceară au intrat în toate muzeele lumii, iată cum o femeie simplă devine prin povestea ei și prin manifestul constant, prin povestea ei despre abuzul conjugal o lideră, o figură reprezentativă a tuturor femeilor abuzate. Ea a început să facă tatuaje ca hobby și pentru a-și întreține cei patru copii după divorț. Astfel a ajuns să își dorească să aibă și ea câteva tatuaje, astăzi poate explica simbolistica ficărui tatuaj de pe pielea ei.
Olive Oatman
Pielea femeilor în mod soecial a fost și rămâne o preocupare a tuturor, de la biserică la parteneri, la prieteni, la presă și întreaga societate, este imediatul vizibil care trebuie cercetat și chestionat ca și cum întreg corpul nu le-ar aparține numai lor, femeilor, ca și cum ar fi obiecte de patrimoniu fără drept de intervenții și modificări, picture pe suprafață sau scrijelire. Dacă o femeie își modifică suprafața corpului apar știri, de la implanturile mamare și până la implantul în buze, de la cel mai mic simbol pe încheietura mâinii și până la ceva ce pare să acopere corpul ei, survin întrebări ca: ai acoperit ceva urât? Poate o cicatrice? Întotdeauna pare că e justificat a-ți tatua pielea doar dacă a devenit mai urâtă potrivit standardelor de frumusețe ale societății. Culmea e că unele joburi nu admit tatuajele, este un criteriu de eliminare chiar și în zilele noastre, alți angajatori admit tatuajele pe piele cu condiția să fie acoperite de haine, altfel sunt imorale și ar putea să influnțeze și pe cei din jur să se tatueze (ce pericol!). În societatea românească se spune că numai pușcăriașii au tatuaje, în tot Occidentul tatuajul reprezintă o personalizare a propriei pieli, o marcă anume că ceva s-a întâmplat și trebuie consemnat direct pe materialul genetic. Așadar ne va folosi tuturor o plimbare cu Margot Mifflin pe culmile semnelor distinctive – pe culmile tatuajelor.
*În imaginea atașată articolului este Olive Oatman, prima femeie albă tatuată din America. Gravură de Charles și Arthur Nahl, din Captivity of the Oatman Girls, editia a III-a, 1858.
